A scris trei romane (
Spovedania unui condamnat,
În fiecare zi Dumnezeu se roagă la mine,
Ce ne spunem când nu ne vorbim) şi mai multe cărţi de aforisme, exerciţii stilistice şi monologuri, a debutat la vârsta de 16 ani şi a absolvit două facultăţi, Teatrologie şi Regie Teatru. Mergea la cenaclul Facultăţii la Litere încă din liceu şi la 16 ani a primit o bursă de un an la Sanskriti Kendra în New Delhi, experienţă pe care o consideră cea mai importantă de până acum. A înfiinţat, alături de Pascal Bruckner, compania de teatru D’AYA, în 1999, şi spectacolele ei (
Dragostea durează trei ani,
Te iubesc! Te iubesc?,
Hell,
Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?,
Omul-pescăruş etc.) arată că mişcarea teatrală independentă capătă un contur tot mai închegat. Un must see sunt şi montările ei în colaborare cu Teatrul Bulandra –
Maitreyi (cu Maia Morgenstern, Aylin Cadîr, Vlad Zamfirescu etc.) şi
Oscar şi Tanti Roz, după Eric Emmanuel Schmitt (cu Marius Manole, Oana Pellea etc.). Chris Simion, un om cu un CV cât pentru zece, consideră că mai are încă multe răspunsuri de aflat. Dar la câteva întrebări a găsit răspunsuri şi merită să vedeţi care sunt acestea. Un dialog despre teatru şi literatură, despre călătoria în India pe urmele lui Eliade, despre dilemele existenţiale de la o vârstă fragedă, despre Dumnezeu şi creştinism, despre misticism şi artă.
Citeşte tot articolul