
Știați că Rudyard Kipling, autorul atât de cunoscutei Cartea Junglei, a scris, înainte de a se apuca de proză, zeci de texte de jurnalism? Nu avea mai mult de 16 ani, când, proaspăt întors în India natală din Londra – unde fusese trimis pentru studii și unde nu a petrecut o copilărie tocmai fericită, din pricina familiei adoptive care-l disprețuia -, Kipling s-a angajat ca reporter la ziarul Civil and Military Gazette.
După nenumărate articole și o misiune de corespondent, Kipling s-a apucat de primele sale povestiri, ale căror teme și stil au fost, inevitabil, influențate de cele folosite în textele de ziar. Simțul observației, claritatea exprimării, pe care și le-a strunit în munca lui de jurnalist, l-au ajutat în crearea unui stil propriu în ficțiune, cu fraze concise și fiecare cuvânt cântărit.
Multe din textele sale de tânăr jurnalist – mare parte dintre ele fiind publicate în Kipling’s India, de Thomas Pinney, altele păstrate sub formă de microfilme – dezvăluie un spirit atent și preocupat de realitatea care îl înconjura, societatea indiană, în cazul lui, căreia îi reproșa lenea, corupția, lipsa de igenă dar căreia îi recunoaștea cultura aparte, misterele.
Că povestea despre vizita viceregelui la Maharaja of Patiala (1884) sau despre o expoziție de agricultură din Jullundur (1885), Kipling crea adevărate povești cu iz de Nopțile arabe. („Legănându-se și balansându-se de pe un picior pe altul… cei trei se rostogoleau unul lângă altul”, acest pasaj despre o paradă de elefanți te duce cu gândul la dansul elefantului din Cartea junglei.)
În ziarul Civil and Military Gazette, care-i aprecia nespus munca și care-l răsplătea, la început, cu 350, iar apoi cu 420 de dolari pe an, Kipling a publicat și poezii, în care îi ironiza pe oficialii guvernului și comunitatea anglo-indiană.
În 1886, când avea doar 21 de ani, Rudyard Kipling era deja cunocut în subcontinentul indian drept un tânăr scriitor extrem de talentat.
În 1907, avea să primească Nobelul pentru literatură.
Surse foto: biography.com, express.co.uk, cinemagia.ro