Ce ciudat, să ți se spună Bird și să fii închis în propriile cuști: a nefericirii, prin viața familială; cea a limitării proprii, prin profesia sa și cea care îi înăbușă orice elan, socială, a vieții cotidiene din Japonia. Visul lui Bird e să ajungă în Africa, e gândul ce-l ține pe linia de plutire și-l face să viseze. Dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum le plănuiești. În O experiență personală, câștigătorul premiului Nobel pentru literatură, Kenzaburo Oe, transformă experiența proprie în ficțiune.

Departe, urmărind harta Africii și cărțile despre acest continent pentru care el strânge bani, Bird se lovește de o dramă: Fiul lui s-a născut cu o malformație la creier, iar doctorii nu au speranțe că ar putea supraviețui, la fel cum fiul lui Kenzaburo Oe, Hikari, s-a născut cu un handicap. Este povestea unui tată care încearcă să accepte și să traiască cu problemele fiului său. Și nu-i ușor, mai ales când tatăl are propriile pasiuni, obsesii. E un joc al moralei, instinctului patern, al rușinii, responsabilității, fricii și al propriilor vise.

Zbuciumul său ia proporții din ce în ce mai mari: este disperarea și mai ales neputiința nu doar în raport cu sine însuși, ci totodată față de familia și fiul său, frământări ce-l readuc în patima băuturii și-l fac să-și piardă controlul. Și așa Bird era un personaj antisocial, nesigur și predispus a cădea în plasa slăbiciunilor.

Bird are 27 de ani și este condamnat la o viață care nu îi oferă nimic din ce visează, care nu face decât să îi ucidă dorința de a zbura cândva, undeva, într-o țară africană, unde să vorbească swahili, așa cum a citit și studiat îndelung. Întrebarea rămâne: ce e cel mai bine să facă în situația aceasta?

Romanul este țesut cu o tristețe covârșitoare ce nu te va lăsa să scapi și te va contamina puțin câte puțin. Mărturisesc că de multe ori a trebuit să iau o pauză, să las cartea deoparte, pentru că mă sufocam singură în starea lui Bird. Destinul lui Bird pare unul fatalist. Chiar și accentele politice ori sexuale ale romanului merg pe cursul aceleiași drame, tocmai pentru că tot ce face Bird în romanul de față este cauzat de suferința lui molipsitoare. Uneori, suferința duce la exces și. în cazul lui Bird, acesta e unul sexual, nu cu soția sa, ci cu o veche prietenă.

Experiența sa devine una personală, pentru că nu toți îi înțeleg reacțiile și felul său de a face față unei astfel de tragedii. Însă drama lui îți va da de gândit nu doar asupra durerii umane, ajunsă la paroxism sub formă de automutilare psihologică, în special în fața neputiinței și apoi a resemnării, dar totodată te face să meditezi asupra capacității omului de ține piept unei drame precum cea din romanul de față.

Stilul lui Oe este simplu, nepretențios, însă de o profunzime în care te vei scufunda ca cititor, făcându-te martor implicat la tragedia personajului. La final, când se întrezârește o dramă de speranță, aproape că nu poți crede că ceva bun i se poate întâmpla și lui Bird. Aripile lui s-au blegit de mult, iar tu, ca cititor, vei fi atât de infestat de microbul lui tragic că nu mai poți avea speranță că șansa la fericire poate sclipi și pe orizontul lui, ca să-l dezmorțească din propria-i suferință și să-i dea poate astfel un nou elan.

 

3 comentarii
  1. AvatarRaluca

    Asa e, Carmen. Dar de ce sa nu ne lasam mintea sa salte putin din rigiditatea unor notiuni de care daca ne tinem prea tare si parca nu ne mai zboara imaginatia. Daca nu te-am convins, iti recomand Gertrude Stein, subversiva, e adevarat, si al ei Tender Buttons (o citesti online), care e tocmai o critica a limitarii impuse de dictionarele ce ne definesc cuvintele si nu ne mai permit sa gandim dincolo de ele. Mie mi-a placut, dar probabil ca atunci cand vii dintr-un mediu stiintific unde notiunile si definitiile sunt atat de importante, cartea pare o batjocura la adresa celor academici care cauta precizie si acuratete.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *