Comicpedia (în engleză Wittypedia) este o antologie de citate amuzante (sau nu chiar, veți vedea) colecționate și puse între două coperte de profesorul de matematică irlandez Des MacHale, carte apărută la Editura Humanitas în 2012, în traducerea lui Radu Paraschivescu.
Cartea este una onestă – Des MacHale nu are pretenția de a fi un inovator, de a crea o operă proprie, de a ne năuci literar. Nu are talent de scriitor și este foarte ok cu asta – de luat aminte. El adună citate din toate mediile posibile (cărți, filme, interviuri, televiziune, radio, internet etc.), rostite de diverși actori de pe scena publică (sportivi, scriitori, politicieni, actori, regizori ș.a.m.d) sau personaje ficționale și le ordonează tematic în douăzeci și unu de capitole (Afaceri și bani, Artă, Avocatură și alte profesii, Literatură, Băutură și alte droguri, Dragoste, sex, căsătorie, bărbați și femei, Mâncare, Muzică, Politică, Sport, Religie etc.). Și se pare că are succes, având la activ aproximativ 30 de cărți (unele cu citate diverse, altele strâns legate de profesia de matematician).
Nu citesc nicio carte înainte s-o recenzez. Mi-am dat seama că n-ar face decât să-mi creeze prejudecăți. (Sydney Smith)
Personal, mi-a plăcut întotdeauna ca, atunci când citesc o carte, să-mi notez pasajele interesante, să-mi scriu citate faine dintr-un autor sau altul. Așa că-l înțeleg pe irlandezul pasionat de ”vorbe de duh”. Însă nu am priceput niciodată de ce ai citi o carte cu citate – dacă nu ai o cultură generală solidă, un context al frazelor rostite și un apetit mare pentru analizarea citatelor respective, ce folos?
Totuși, citind Comicpedia, am realizat că un astfel de volum este ideal de lecturat în medii deschise (la mare, la munte, pe plajă, la terasă, lângă un foc de tabără, la o petrecere literară sau nu), este fix genul acela de carte pe care o poți citi cu prietenii (sau, mă rog, în compania lor), care nu-ți pune mari probleme și la care nici nu ai nevoie de semn de carte (o poți relua de unde vrei tu, nu contează prea tare).
Am lucrat toată ziua la ciorna unei poezii. De dimineață am pus o virgulă, iar după-masă am revenit și-am scos-o. (Oscar Wilde)
Sigur, vă spuneam mai sus că nu toate citatele sunt amuzante – de fapt, majoritatea nu sunt (sau nu mi s-au părut mie, poate am un simț al umorului mai slab dezvoltat), deși autorul se laudă că, Oh, Doamne, cartea lui este altfel, că toate citatele au valoare și te fac măcar să zâmbești. Mmmm, nu întotdeauna.
Dar tocmai aici e plăcerea cea mai mare: când citești, citești, dai pagină peste pagină, la un moment dat găsești un citat care te face să râzi cu gura până la urechi. Credeți-mă pe cuvânt, veți avea nevoie să-l spuneți și altcuiva! Așa că repet: se recomandă a se consuma în compania prietenilor, de preferință în weekend/ concedii/ vacanțe (fără termen de valabilitate).
O altă parte bună a volumului: este împânzit cu citate din scriitori (de la George Orwell la Aldous Huxley, Hemingway, John Updike, Eugene O’Neill, Robert Frost, Arthur Miller etc.). Se vede treaba că lui MacHale îi cam plac. Și mie mi-au plăcut (poate asta m-a și ținut acolo până la sfârșit). Iar dacă sunteți fani Mark Twain, Oscar Wilde sau Woody Allen, luați cartea – nu există capitol în care aceștia să nu apară măcar de două ori.
Am renunțat să citesc cărți. Mi-am dat seama că mă distrag de la mine însumi.
(…) Nu pot să aleg cele mai bune o sută de cărți, fiindcă am scris doar cinci. (Oscar Wilde)
Și cum o veste bună se zice că nu vine fără una proastă, iată: nu există surse. Faptul că niciun citat nu are sursa menționată ajunge să te frustreze și să pui la îndoială, la un moment dat, veridicitatea fragmentelor. E adevărat, poate că ar fi fost chinuitor pentru autor să inventarieze sursele și ar fi ieșit o carte monstruos de mare (și-așa are 420 de pagini!), însă parcă mi-ar fi plăcut să știu unde pot găsi o continuare a unui citat sau în ce fel de context a fost rostită o frază sau alta. Poate aș fi interesată să merg și să aprofundez subiectul. Nu știu, zic și eu.
Sunt un amant atât de bun fiindcă exersez foarte mult de unul singur.
Am urmat niște cursuri de citire rapidă și am citit ”Război și pace” în douăzeci de minute. E despre Rusia.
Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ți-ai făcut. (Woody Allen)
Altfel, enciclopedie comică sau Comicpedie, e bună la casa omului (am uitat să vă spun că o puteți pune pe un raft de la toaletă. Vă va fi o companie mult mai plăcută decât etichetele de pe cutiile de detergenți.
În încheiere, vă mai bombardez cu niște citate (că doar nu mi-am luat notițe degeaba), crema cremelor – carevasăzică am ales pentru voi ce mi s-a părut mie mai fain.
Sunt atât de ghinionist, încât dac-aș cumpăra un cimitir, n-ar mai muri nimeni. (Ed Furgol)
Nu e greu să înțelegi arta modernă. Dacă e atârnată pe perete, e pictură, iar dacă poți să-i dai ocol, e sculptură. (Simon Updike)
Da, doamnă, eu sunt beat și dumneavoastră sunteți extrem de urâtă; numai că mâine dimineață eu o să fiu treaz. (Winston Churchill)
Dă-i un răspuns evaziv. Spune-i să se ducă-n mă-sa. (W.C. Fields)
Mai vino când n-o să poți sta atât de mult. (Walter Sickert)
Dacă încă am pantalonii pe mine în a doua scenă, înseamnă că mi-au trimis din greșeală alt scenariu. (Mel Gibson)
De câte ori văd fotografii cu oameni din Somalia, mi se umplu ochii de lacrimi. Cum să zic, și mie mi-ar plăcea să fiu slabă ca ei, dar fără să mă bâzâie muștele și toate alea. (Mariah Carrey)
N-am mințit, pur și simplu am făcut un pic de economie de adevăr. ( Robert Armstrong)
Vreau să joc rolul lui Isus. E o alegere logică. M-ar prinde bine rolul, sunt evreu și sunt actor. În plus, sunt ateu, așa c-aș putea să-mi abordez personajul într-un mod obiectiv. (Charlie Chaplin)
Fotbalul e doar o sărbătoare a fertilității. Unsprezece spermatozoizi încearcă să intre în ovul. Îl compătimesc pe portar. (Bjork)
În ceea ce privește computerele, cred cu tărie că Macintosh-urile sunt catolice, iar Microsoft-urile sunt protestante. (Umberto Eco)
Pedeapsa supremă pentru bigamie constă în două soacre. (George Russell)
