„Cele mai mici proze e o carte în care se aude întruna lipa-lipa, târș-târș și se merge mult, chiar și atunci când nu se pleacă, în care se circulă întruna, fie și pe loc. Uneori doar cu gândul, trimis înainte, înapoi, în toate direcțiile, într-un autobuz londonez, într-un aeroport îndepărtat, până pe palier sau până în beci, de unde sunt aduse mușcatele. Este aici o artă poetică, în care umorul ia în stăpânire cea mai adâncă amărăciune a unei lumi periferice, unde nu știi niciodată dacă frunzele sunt afară, dacă se văd pe geam ori s-au mutat deja înăuntru, la fel ca vrăbiile, mușcatele, albinele, loboda sau gladiolele.” Citeşte tot articolul
Tag: fragmente
„Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului”, de Gheorghe Crăciun – fragmente
Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa. Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină), şi de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului. Acestora li se vor adăuga romanele Compunere cu paralele inegale, Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo, Transparenţă şi arhitectură, Formula lui Orlando etc.). Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun. Citeşte tot articolul
Interviu cu Mihai Radu: ”E cumva împotriva literaturii să rezumi ficțiunea. Ori e toată, ori nu e deloc”
Gata, așteptarea voastră, a mea (a noastră, ce să mai!), a luat sfârșit. Avem interviu cu Mihai Radu :). Cum care Mihai Radu, dom'le? Jurnalistul de la Cațavencii, cel care a scris, în tandem cu Simona Tache, bestseller-ul Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și apoi a ieșit solo la scenă deschisă cu Sebastian, ceilalți și-un cîine (Polirom, 2014), pentru care noi l-am aplaudat, ne-a plăcut. V-am dat zece motive pentru care trebuie să citiți romanul acesta, v-am și spus c-am făcut nopți albe cu el (romanul, d'oh), am și aflat pentru voi pe unde îi place scriitorului să bea o cafea sau o bere, așa că nu aveți nicio scuză să nu fi citit cartea (bine, vă mai dăm o șansă, știm c-ați fost ocupați: weekend-ul ăsta toată lumea citește Sebastian, ceilalți și-un cîine, da? :) ) sau să nu fi auzit de domnul scriitor în cauză. Citeşte tot articolul
Italo Calvino citind și o animație după o povestire de-a sa
Italo Calvino se numără printre scriitorii mei de suflet, unul dintre acei autori care m-au cucerit cândva în primul an de facultate, descoperiți cu totul și cu totul întâmplător pe rafturile prăfuite de la biblioteca de la Litere. L-am întâlnit pe Italo Calvino în Dacă într-o noapte de iarnă un călător - o carte care m-a fascinat, m-a amuzat, m-a făcut să mă simt complice și m-a determinat să-l citesc iar și iar - și de atunci am tot petrecut nopți albe și zile senine cu alte volume de-ale sale (Cavalerul inexistent - cronică aici; Cărarea cuiburilor de păianjen - cronică aici; Orașele invizibile; Iubiri dificile etc.), amintindu-mi exact în ce momente le-am citit, cât de soare sau cât de ploios era afară, cât de mult m-a distrat, cât de tristă sau entuziasmată am fost ș.a.m.d. Citeşte tot articolul
Care-ți sunt cele mai dragi fragmente din cărțile lui Marquez?
Mă gândeam aseară, când am aflat că Gabriel Garcia Marquez a murit, ce-mi amintesc cel mai mult din cărțile lui. L-am descoperit pe Marquez în adolescență, cred că aveam 16 ani, când am citit cu frenezie Un veac de singurătate și am intrat adânc pentru câteva zile (și de fapt pentru mult mai mult timp) în lumea magică din Macondo. Am citit apoi, în anii ce au urmat, Toamna Patriarhului, Dragoste în vremea holerei sau Despre dragoste și alți demoni. Citeşte tot articolul
”Comicpedia” lui Des MacHale sau cum să devii autor dacă n-ai talent
Comicpedia (în engleză Wittypedia) este o antologie de citate amuzante (sau nu chiar, veți vedea) colecționate și puse între două coperte de profesorul de matematică irlandez Des MacHale, carte apărută la Editura Humanitas în 2012, în traducerea lui Radu Paraschivescu. Citeşte tot articolul