Epistolarul avangardist, volum apărut în 2012 la Editura Tracus Arte, cuprinde 278 de scrisori, telegrame, cărţi poştale, toate adresate lui Geo Bogza în anii ’30 ai secolului trecut. Expeditorii sunt personaje cu nume rezonante în avangarda românească: Stephan Roll, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Victor Brauner. Întrebarea firească ar fi: de ce unicul destinatar este Geo Bogza? Mădălina Lascu, îngrijitoarea ediţiei, nu se află la prima tentativă de acest gen. În 2011 a publicat la Editura Hasefer din Bucureşti un alt volum epistolar, Blecher mai puţin cunoscut, volum care cuprinde, printre altele, şi corespondenţa lui Max Blecher cu Geo Bogza. Nu-i de mirare, aşadar, că în Epistolar avangardist îl avem pe Geo Bogza unic destinatar, în măsura în care cercetările anterioare în arhivele Bibliotecii Academiei Române ale Mădălinei Lascu l-au vizat şi pe Geo Bogza. Interesante ar fi, de asemenea, pentru istoria avangardei literare şi artistice de la noi, şi scrisorile trimise de autorul Jurnalului de sex amicilor săi avangardiști  scrisori ale căror replici, mai mult sau mai puţin inspirate, se regăsesc, în mare parte, în acest Epistolar.

 

Scrisorile către Geo Bogza sunt – în funcție  desigur, de autor –, savuroase şi dau seama de contextul nu tocmai liniştit în care s-a format avangarda românească. Astfel, epistolele semnate de Stephan Roll dezvăluie un personaj infatuat, superficial, irascibil. La început, pe când îi cerea materiale pentru revista Urmuz, i se adresa lui Geo Bogza cu un distant „Domnule”, pentru ca, mai apoi, să treacă la mai familiarul „Iubite Domnule Bogza”, iar în 1928, la „Iubite Bogza”:

 

Stimate Dle Bogza,

Foarte bine! Fă singur no.3 din Urmuz. Nu am nici un fel de notiţă pe care să ţi-o trimet. Îţi trimet un volum  al lui Voronca, pe care-l am pentru Dta. Dacă-ţi plac păduriştile şi fântânile din el şi vrei să-l feliciţi şi să-i mulţumeşti, îţi procur adresa lui Voronca, 237, Rue de la Convention, Paris XV eme.

Scrie-i, dacă vrei, în no. 3 o cronică, dacă eu nu voi avea timpul să ţi-o trimet fiind f[oarte] ocupat. Împreună cu Brauner, care face o oribilă militărie, şi Marius, te salută

Roll

6 martie 1928

 

Saşa Pană, în aprilie 1928, scoate primul număr din unu, un concurent serios pentru Urmuz-ul lui Bogza, aflat deja, în acea perioadă, la numărul 3. Iată cum îl descrie Roll pe Saşa Pană, atunci medic militar, într-o epistolă datată 15 mai 1928:

 

L-am cunoscut pe directorul de la unu, un nou venit cu arma la umăr; am simţit în ochii lui şovăirea şi elanul, ca animalele furişându-se prin frunze; un izvor din sângele lui lingea pereţii cerului şi ca un clopot inima plutea peste mătasa turnurilor.

 

În acest epistolar, un loc de seamă îl ocupă şi disputa dintre revista unu şi Ilarie Voronca. Mai exact, conflictul cu pricina îi avea în centru pe Saşa Pană, Stephan Roll şi Ilarie Voronca. Ce s-a întâmplat? În 1931, Ilarie Voronca publică la Editura Cultura Naţională volumul Incantaţii, o încercare a acestuia de a fi acceptat de mediul cultural autohton, cel oficial, conformist, tentativă neiertată de Roll şi Pană, care l-au exclus pe Voronca din gruparea lor. Iată ce scrie Saşa Pană într-o epistolă din noiembrie 1931:

 

…N-a fost nicio infamie contra lui Voronca şi nicio cabală. Voronca s-a desprins de la unu în ziua în care tergivizările [sic!], lipsa lui de curaj şi întreg cortegiul de ambiguităţi în care se complăcea au ajuns cumul suportabil; şi a fost de ajuns să zgudui craca foarte puţin. Mă felicit că am făcut-o înainte de apariţia Incantaţiilor, în care tot elanul de altădată se împiedică în alexandrini şi asonanţe găsite în dicţionare de rime…

Stephan Roll e chiar mai dur în privinţa „trădării” lui Voronca, exprimându-şi nemulţumirea în legătură cu acest episod şi în epistolele către Geo Bogza, unde joacă, cu destulă pompă, rolul dezamăgitului:

 

…Nu înţelegeam pe Voronca şi-l surprindeam cu o mie de lucruri făcute cu mâinile la spate. Îmi vei spune că e poet şi că trebuie să-i lăsăm greşelile în pace. Era exact ceea ce făceam de 3 ani… Credeam că poemele lui Voronca sunt eprubete în care sângele lui ca o licoare divină se străvede. Credeam că licoarea e filtrată în orice vorbă, cu fiecare răsuflare. Şi poate e aşa. În ultimile poeme, sângele lui e tulburat ca şi felul lui, să stau să-ţi explic tot ce nu-i găseam nepotrivit, tot ce îl trecea pe un plan în care nici el nu credea, ar fi să fac un rechizitoriu la care nu ţin deloc. Atât cât pot vorbi cicatricele, înţelege, şi-ncolo începe domeniu pe care poate creşte orice floare, orice buruiană. O cinste artistică pură Voronca nu o avea, cred.

 

Dincolo de acest portret deloc măgulitor, Ilarie Voronca este singurul din gruparea avangardistă românească cu care Geo Bogza a avut o adevărată relaţie de prietenie. De altfel, situaţia lui Voronca nu era deloc prea bună. În 1931 a fost concediat de însuşi Iorga de la Ministerul Propagandei, pe motiv că ar fi „poet modernist”, ceea ce l-a determinat să se apropie, pentru a mai înclina oarecum balanţa în favoarea lui, de cultura oficială, urmărind chiar admiterea sa în S.S.R. (Societatea Scriitorilor Români).

Este, pentru Voronca, o „perioadă de nedumerire”, perioadă alinată de soţia sa, Colomba. Repede inflamabil, depresiv, Voronca este afectat de această situaţie, în care Bogza i-a stat alături. Nici Voronca nu-şi va abandona prietenul la greu, adică pe Geo Bogza, care va fi acuzat de imoralitate din cauza unor poeme publicate în unu, şi îi caută apărători pe măsură (va apela la Ionel Teodoreanu, la Tudor Arghezi sau la Şerban Cioculescu).

Documente istorice, dar şi umane, scrisorile din Epistolar avangardist sunt mărturii ale unei perioade de profunde contestări culturale, în care prieteniile şi alianţele se încheiau la fel de uşor pe cât se desfăceau.

 

Epistolar avangardist. Corespondenţa primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul “Alge”, ediție întocmită și postfațată de Mădălina Lascu, Cuvânt înainte de Ion Pop, Editura Tracus Arte, București, 2012, 344 p.

 

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *