Ați citit bine, scrisori de la Moș Crăciun, nu pentru el, mai exact Letters from Father Christmas, o colecție epistolară care nu a fost publicată decât postum, la câțiva ani după moartea lui Tolkien.
Totul a început în 1920, când primul născut al familiei Tolkien, John, care avea trei anișori, a întrebat cine e Moș Crăciun, ce face și unde stă. Astfel încât, Moșul, care avea 1920 de primăveri, și-a găsit timp să îi trimită special o scrisoare de la Polul Nord, și a continuat să o facă vreme de 23 de ani, până în 1943, pentru un public din ce în ce mai larg (pe lângă John au mai apărut alți Tolkien junior: Michael, Christopher și Priscilla).
Scrisorile lui Moș Crăciun pentru cei patru copii nu sunt o mică ficțiune inofensivă și copilărească de sărbători, sunt, ca orice făcea Tolkien, o întreagă lume, cu o mitologie serioasă, desfășurată pe parcursul a 23 de ani, în scurte capitole de Crăciun.
Personajele atelierului de jucării de la Polul Nord sunt la început mai puține, doar Moș Crăciun și un Urs Polar poznaș și neîndemânatic, aducător numai de belele, pe lângă care se prefigurează mai apoi elfii de zăpadă și secretarul-elf Ilbereth, câțiva ursuleți polari, oameni de zăpadă, urși de cavernă și niște goblini scandalagii și stricători (cam pe vremea când în Europa dădea în clocot amenințarea celui de-al doilea război mondial).
Nu doar aceste ecouri ale lumii reale răzbat în lumea rece și întunecoasă de la Polul Nord. Ani de-a rândul, în timpul războiului, Moșul e obligat să îi scrie Priscillei, singura atât de mică încât să mai atârne de Crăciun șoseta la șemineu, că lipsurile l-au ajuns și acolo, în atelierul de la Pol, astfel încât desaga e mai sărăcuță anii aceia, și nu prea poate să-i mai aducă tot ce își dorește.
Am lăsat pentru sfârșit amănuntul cel mai important despre aceste scrisori (care se regăsește, în diverse forme, în toată opera lui Tolkien), care depășește simpla poveste și oralitatea ei și face ca întreaga istorie a Moșului să fie implacabil legată de forma aceasta epistolară, un complex de semnificanți pe care se sprijină tot sensul poveștii – amprenta vizuală.
În primul rând toate scrisorile au semnul autenticității – plicurile sunt parafate și timbrate cu Polul Nord; scrisul lui Moș Crăciun este același în fiecare an, un pic tremurat (deh, ca la 1920 de ani) și deosebit de caligrafic, multicolor și ornat precum manuscrisele iluminate. În text intervine frecvent scrisul butucănos al Ursului Polar, care începe la un moment dat să scrie ceva mai îngrijit, cu litere de tipar, tare asemănătoare cu runele Cirth. Elful-secretar adaugă și el, ocazional, fraze în limba elfilor, care urma să devină Sindarin în lumea Pământului de Mijloc.
Atât de mare era pasiunea lingvistului pentru limbile create, încât a reușit să introducă una chiar și în aceste scrisori, în cea care menționează o vizită prin peșterile odată locuite de oamenii cavernelor, și alcătuiește un alfabet din mâzgălelile rupestre ale goblinilor, pe care îl include în corespondență.
Și, desigur, n-am uitat ilustrațiile, și ele făcute de autor cu atenție și pasiune de miniaturist medieval, desene ca o fotografie, fie cu peisaje (casa Moșului la Pol), fie cu portrete (Moșul scriind scrisoarea) sau cu momente decisive (Ursul Polar prăbușindu-se pe scară cu un vraf de cutii și turtind în cădere toate cadourile).
Tocmai pentru a nu pierde această parte vizuală esențială a poveștilor lui Moș Crăciun în viziunea lui Tolkien, v-am recomanda să citiți cartea în engleză (are un limbaj ușurel, numai bun pentru copii, deși e posibil ca lor să le fie ceva mai greu de descifrat caligrafia tremurată a Moșului). Iar desenele cu adnotații ale lui Tolkien, așa filiforme cum sunt ele, arată mai autentic decât cincizeci de Moși contemporani rumeni în obrăjorii comerciali.
Scrisorile pentru Moș Crăciun au fost traduse și la noi, la editura RAO, în 2006.
