Tag: ilustratii

Și aricii citesc câteodată – ilustrații și obiecte amuzante

Zilele trecute, am avut bucuria de a vedea în curtea unor prieteni ce locuiesc în apropierea pădurii un animal tare drăgălaș și scump la vedere pentru locuitorii orașelor: un arici. Întâlnirea cu creatura plină de țepi mi-a adus zâmbetul pe buze și mi-a trezit amintiri din copilărie, căci într-o vară de atunci am găsit în grădina unor vecini o întreagă familie de arici, pe care i-am urmărit toată ziua cu maximă încântare și curiozitate. Cu gândul ăsta în minte, m-am hotărât să-mi găsesc un obiect cu imaginea unui arici, care să-mi înveselească zilele de toamnă. Citeşte tot articolul


Seria „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu, apare la editura Nemi

Editura Nemi de carte pentru copii lansează Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu, cu ilustrații de Alexia Udriște – o serie de romane care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria și legendele românilor.

Cărțile din serie vor prezenta istoria României prin ochii a doi frați gemeni, Ilinca și Călin, care găsesc într-un cufăr vechi din podul casei un manuscris (magic). Copiii se întorc în timp în diferite perioade istorice (cea mai îndepărtată e vremea lui Decebal, cea mai recentă e Marea Unire din 1918) și cunosc astfel viața oamenilor din acele timpuri. Citeşte tot articolul


Lansare de carte „Ce este Constituția?”, de Alina Dumitrașcu

Curtea Veche Publishing și Librăria Humanitas Cișmigiu vă invită vineri, 16 iunie 2017, începând cu ora 18.30, la lansarea cărții pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”, scrisă de Alina Dumitraşcu și ilustrată de Anda Ansheen. Volumul este dedicat copiilor cu vârste între 7 și 11 ani și are scopul de a le prezenta acestora, într-o formă ludică, importanța Constituției. Citeşte tot articolul


„Aventurile lui Sacha în castelul fermecat”, de Iulian Tănase apare la editura Nemi

Editura Nemi de carte pentru copii lansează Aventurile lui Sacha în castelul fermecat, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște-Olteanu.

Aventurile lui Sacha în castelul fermecat este o minunată poveste despre cum Sacha și tatăl său asistă cu surprindere la felul în care lucrurile obișnuite dintr-un simplu apartament de bloc se pot transforma în lucruri miraculoase prin puterea imaginației. Citeşte tot articolul

Ipostazele zilnice ale bookaholicului – Episodul 2: singura dorință de sărbători

În urmă cu o lună, dădeam drumul unei noi rubrici, Ipostazele zilnice ale bookaholicului, ilustrată de Ana Preduș. Primul episod era legat de plimbatul patrupedului din dotare și încercarea de a citi până și în acest context. Al doilea episod este apropiat de sărbătorile de iarnă, așa că nu puteam găsi o ocazie mai bună pentru a ne exprima, încă o dată, singura noastră dorință în zilele libere: să citim. :) Citeşte tot articolul

Ipostazele zilnice ale bookaholicului – Episodul 1: lectura, câinele și plimbarea

Bookaholicul încearcă să citească în orice context. În fiecare clipă liberă pe care o are. Privit din exterior, este amuzant, de cele mai multe ori, să-i vezi în anumite momente. De la aceste idei am pornit rubrica aceasta, Ipostaze zilnice ale bookaholicului, care va încerca să reunească astfel de situații în care ne regăsim cu toții, în viețile noastre de zi cu zi. Mai ales când nu putem lăsa o carte din mână. Rubrica va fi ilustrată de Ana Preduș, ilustratoarea Bookshake-ului. Sunt un soi de pastile bookaholice, numai bune de consumat o dată pe lună. Sperăm să vă descrețească frunțile. Citeşte tot articolul


Eckstein-Bookstores

Cartea librăriilor: 75 de povești ilustrate cu și despre librari și librăriile lor

Poveștile despre oraș se țes în fiecare zi. Librăriile își au propriile istorii și, cel mai adesea, propriile pisici. De la felul în care își aranjează vitrinele până la modul în care știu să te primească, încă de la intrare, diversitatea librăriilor e departe de a putea fi cuprinsă într-o singură carte. Și, totuși, un astfel de proiect îndrăzneț a fost pus la cale și dus în cele din urmă la tipar de Bob Eckstein, ilustrator pentru New Yorker. Citeşte tot articolul

Puffin in Bloom – cărți în culori vibrante

Cu gândul deja la primăvară și la veselia specifică anotimpului, am început a cotrobăi prin diverse site-uri de unde aș putea să-mi cumpăr accesorii și obiecte cu care să-mi colorez garderoba și casa. În această căutare, am dat peste niște cărți atât de frumoase și din punct de vedere estetic, încât nici nu mai contează că sunt pentru copii, le vreau în bibliotecă! Citeşte tot articolul


Cartile copilariei

Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată. Citeşte tot articolul

Harry Potter, acum și în ediție ilustrată

Fenomenul Harry Potter – care a început în 1997 cu publicarea primului dintre cele șapte volume de cărți fantasy „Harry Potter” și care a transformat-o pe autoare, J. K. Rowling, în primul scriitor miliardar – continuă să se manifeste și astăzi. Franciza Harry Potter – care cuprinde cărți, filme, jocuri video și sute de alte produse cu imaginea micului vrăjitor și a prietenilor săi – se va îmbogăți, începând cu anul acesta, cu o serie de cărți illustrate. Citeşte tot articolul