Tag: ilustratii

Fight Club 2 – citește 6 pagini din continuarea „Fight Club”, de Chuck Palahniuk

În 2013, la Comic Con din San Diego, copilul teribil al literaturii contemporane americane, Chuck Palahniuk, anunța, aproape într-o doară, că lucra la continuarea romanului „Fight Club”, cartea care l-a făcut faimos din 1996 încoace (ecranizată de David Fincher, în 1999, cu Brad Pitt și Edward Norton în super rolurile principale). Și nu e vorba despre orice fel de continuare, ci de una turnată în forma unui roman grafic. Fanii au rămas înmărmuriți, iar jurnaliștii au dezbătut problema pe toate părțile. Citeşte tot articolul

Scrisori de la Moș Crăciun, de J.R.R. Tolkien

Ați citit bine, scrisori de la Moș Crăciun, nu pentru el, mai exact Letters from Father Christmas, o colecție epistolară care nu a fost publicată decât postum, la câțiva ani după moartea lui Tolkien. Totul a început în 1920, când primul născut al familiei Tolkien, John, care avea trei anișori, a întrebat cine e Moș Crăciun, ce face și unde stă. Astfel încât, Moșul, care avea 1920 de primăveri, și-a găsit timp să îi trimită special o scrisoare de la Polul Nord, și a continuat să o facă vreme de 23 de ani, până în 1943, pentru un public din ce în ce mai larg (pe lângă John au mai apărut alți Tolkien junior: Michael, Christopher și Priscilla). Citeşte tot articolul

Ilustrațiile lui Antoine de Saint-Exupéry pentru Micul Prinț

Am mai pus, anterior, lupa pe ilustrațiile scriitorilor, pe arta grafică, desenele sau picturile lor. Pentru că ne interesează, suntem curioși și ne place să privim creativitatea autorilor noștri dragi exprimată și cu pensula sau creionul, nu numai cu stiloul. De această dată, îl avem în vizor pe binecunoscutul scriitor Antoine de Saint-Exupéry și ilustrațiile sale pentru Micul Prinț, singurul său volum de literatură pentru copii (și text subversiv pentru adulți), cel care a fost tradus în peste 250 de limbi și dialecte în toată lumea și este vândut, anual, în peste un milion de exemplare. Pun pariu că scriitorul francez nu s-ar fi așteptat nici ca opera sa să devină cea mai iubită carte pentru copii, nici ca desenele pentru carte să fi fost atât de apreciate atunci când au fost expuse la The Morgan Library & Museum, New York, acum mai bine de jumătate de an.  Citeşte tot articolul

Ascolto, Guardo – frumuseţe şi sensibilitate într-o carte ilustrată pentru copii

Deşi a apărut la Editura Lapis în 2009, eu am avut bucuria să descopăr cartea pentru copii Ascolto, Guardo acum câteva zile. Nu cred că pasiunea mea pentru ilustraţii şi cărţi pentru copii cu mesaje frumoase şi duioase mai reprezintă vreun secret, aşa că, iată-mă din nou entuziasmată în faţa unei astfel de cărţi.

De data aceasta, nu mai e vorba de basme, personaje fantastice şi peripeţii, ci de o carte care încearcă să le trezească celor mici sensibilitatea şi să-i înveţe cum să privească lumea cu sufletul. Citeşte tot articolul


Lumea copiilor – cărţi, joacă şi veselie, într-o librărie

Ca un făcut, cu doar câteva zile înainte de 1 Iunie, am descoperit prin casa bunicii cărţi din copilărie pe care le crezusem de mult pierdute. Vă daţi seama ce bucurie pe copilul meu interior – de care, între noi fie vorba, mi-e tare drag şi pe care mi-aş dori să-l am alături toată viaţa – la reîntâlnirea cu Habarnam şi prietenii lui, cu Extratereştrii de buzunar sau Bagheta magică. M-au năpădit o grămadă de emoţii, le-am răsfoit, am recitit pasaje întregi, mi-am amintit de fericirea simţită atunci când le-am citit pentru prima oară. Cum am putea uita vreodată cărţile copilăriei care au însemnat atât de mult pentru noi? Citeşte tot articolul


Lumea de basm creată de Miss Clara

Vă rog frumos să nu mă certaţi când veţi afla despre nestatornicia mea în dragostea pentru ilustratori sau diverşi artişti şi creaţiile lor! Chiar dacă azi mă îndrăgostesc de unul, există toate şansele ca mâine să fac o pasiune nebună pentru un altul. Sunt unii artişti însă pe care îi voi iubi pe viaţă, căci ceea ce realizează ei cu un talent enorm, îmi merge direct la suflet. Aşa cum e cazul lui Claire Guiral, o franţuzoaică plină de idei minunate şi cu gusturi fine atunci când vine vorba de artă, decor şi ilustraţii. Citeşte tot articolul


Mary Poppins şi-o umbrelă – aventurile magice ale copilăriei

Priveam deunăzi pe fereastră (căci ploaia, frigul şi vântul m-au ţinut închisă în casă) şi am asistat la un episod în care o fetiţă simpatică şi bosumflată alerga după umbrela ei mică şi roşie, pe care vântul i-o smulsese din mâini şi cu care dansa pe deasupra bălţilor. Şi-a recuperat-o într-un final şi a dispărut din raza mea vizuală la primul colţ de stradă.

Scena asta m-a dus cu gândul la o umbrelă deosebită din literatura pentru copii, cea care a adus-o pentru prima dată la numărul 17 de pe Cherry Tree Lane, pe îndrăgita dădacă Mary Poppins. Citeşte tot articolul


Ziua Şacalului – prima ediţie ilustrată a romanului lui Frederick Forsyth

Folio Society ocupă un loc de seamă în rândul editurilor pe care le apreciez căci, încă din 1947, anul înfiinţării sale de către Charles Ede şi până în prezent, a publicat unele dintre cele mai frumoase ediţii.

Ghidându-se după principiul potrivit căruia ”great books should be outstanding not only in literary content but also in their physical form”, editura londoneză a acordat întotdeauna o mare atenţie tuturor detaliilor care fac dintr-o carte un întreg armonios: ilustraţii, coperte, hârtie şi prezentare grafică. Mai mult decât atât, multe dintre romanele clasice se deschid cu o introducere făcută de nume importante din domeniul literaturii, artei, filosofiei, ştiinţei, oferind o viziune proaspătă şi originală asupra scrierilor. Citeşte tot articolul


Kama Sutra pentru cititori

Bookaholicii nu se duc niciodată singuri seara în pat, nu-i așa? :) Partea frumoasă e că nu au nevoie de o altă persoană pentru a nu fi singuri și pentru a ilustra pozițiile Kama Sutra desenate de Darning Socks, ci de ei înșiși și de o carte - bună, sper eu, că altfel privirile pe care i le-ați arunca a doua zi, pline de reproș, punând-o repede înapoi în bibliotecă înainte să se trezească, abandonând-o acolo, v-ar strica pur și simplu cheful de a avea o altă aventură de-o noapte cu o altă carte.  Citeşte tot articolul

Sonete de dragoste, lumină şi culoare

Primul meu contact cu opera lui William Shakespeare a fost oarecum indirect, când mi-a picat în mână, la o vârstă relativ fragedă, cartea Povestiri după piesele lui Shakespeare scrisă de Charles şi Mary Lamb. M-a acaparat şi m-a făcut să-mi doresc să merg direct la sursă, aşa că în adolescenţă, am citit cam toate scrierile sale şi am făcut o adevărată pasiune pentru dramaturgul şi poetul englez. De atunci încoace am urmărit seriile BBC dedicate pieselor lui, diverse adaptări cinematografice, clasice sau moderne, chiar şi teatru radiofonic. A nu se înţelege că am căpătat vreo obsesie, ci doar o mare şi pură plăcere de a-i citi piesele şi de a le vedea ecranizate. Citeşte tot articolul


Puss and Boots – un alt motan încălţat şi aventurile lui trăsnite

Cu poveştile lui Charles Perrault am făcut cunoştinţă acum multă vreme, când, copil fiind, savuram fiecare basm citit de mama înainte de culcare. Îmi amintesc şi acum cartea: Poveşti cu zâne se numea, era de dimensiuni mari, cu coperte cartonate şi cu ilustraţii tare faine. Motanul încălţat era printre preferate, căci mi se părea haioasă ideea unei mâţe ce purta cizme, haine elegante, care vorbea şi mai era şi isteaţă pe deasupra. Citeşte tot articolul


Snow sau ninsoarea văzută prin ochii de copil

Să ies şi să mă joc în zăpadă când afară ninge a rămas pentru mine unul din lucrurile care îmi provoacă o mare şi sinceră bucurie. Totul a început în copilărie, evident, dar continuă şi azi, când sunt ditamai omul. Probabil că în ochii mei, ritualul pe care îl urmez are un farmec aparte şi datorită faptului că se petrece în curtea casei în care am copilărit. De fiecare dată când ninge şi un strat consistent de zăpadă s-a aşezat, merg acolo, la mama şi la bunica şi le fac un om frumos de zăpadă, cu ochi verzi de nasturi, arunc cu bulgări aiurea, alerg, cânt, dansez sub fulgii de nea. Treaba asta mă face să mă simt atât de liberă şi fericită, încât nu-mi pasă de nimeni şi nimic, nici măcar de vecinii care se uită strâmb, crezând că am luat-o razna şi că un astfel de comportament nu e potrivit pentru un om în toată firea.

Şi ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile, bucuria mea seamănă cu cea a băieţelului din cartea Snow, apărută în 1998 şi al cărei autor este Uri Shulevitz. Citeşte tot articolul


La Traviata, o carte care aduce opera mai aproape de copii

Când vine vorba despre orele de muzică din timpul şcolii, îmi amintesc cu plăcere doar de cele din clasele primare, în timpul cărora am cântat (după ureche, desigur) la trianglu, maracasuri şi talgere, de departe preferatele mele. În şcoala generală lucrurile au devenit de-a dreptul plictisitoare, cu cântece patriotice în timpul cărora dădeam din mâini (ţineam măsura, chipurile), cu prezenţa obligatorie la cor - unde am fost când vocea întâi, când a doua, deşi eu nu aveam nici un strop de talent - şi cu câteva vorbe despre unii compozitori.

Ce m-a făcut să-mi amintesc de aceste lucruri? O cărticică frumos ilustrată şi însoţită de un CD, care a apărut în Spania, în 2010 şi care, sunt convinsă, ar putea face orele de muzică mult mai atractive. Se numeşte La Traviata şi, evident, e vorba despre celebra operă a lui Giuseppe Verdi. Citeşte tot articolul