Primul meu contact cu opera lui William Shakespeare a fost oarecum indirect, când mi-a picat în mână, la o vârstă relativ fragedă, cartea Povestiri după piesele lui Shakespeare scrisă de Charles şi Mary Lamb. M-a acaparat şi m-a făcut să-mi doresc să merg direct la sursă, aşa că în adolescenţă, am citit cam toate scrierile sale şi am făcut o adevărată pasiune pentru dramaturgul şi poetul englez. De atunci încoace am urmărit seriile BBC dedicate pieselor lui, diverse adaptări cinematografice, clasice sau moderne, chiar şi teatru radiofonic. A nu se înţelege că am căpătat vreo obsesie, ci doar o mare şi pură plăcere de a-i citi piesele şi de a le vedea ecranizate.

Tot undeva în adolescenţă i-am citit şi sonetele, dar cartea mea nu era nici pe departe atât de frumoasă precum ediţia publicată în 2011 de cei de la Chronical Books, sub titlul Shakespeare’s Love Sonnets. Cuprinzând 29 de sonete care captează atât de bine frământările cauzate de dragoste, dar şi imensa bucurie pe care iubirea o poate aduce în viaţa noastră, cartea e o bijuterie, căci, alături de versurile meşteşugite ale maestrului, se deschid în explozii de culoare şi modele alambicate, ilustraţiile create de Caitlin Keegan.

Cartea e fără doar şi poate una dintre cele mai frumoase ediţii ce cuprind sonetele lui Shakespeare, fiind plină de eleganţă şi prospeţime. Fiecare sonet tipărit pe pagina din dreapta e însoţit de o imagine spectaculoasă, care să pună şi mai bine în valoare ideile, emoţiile, sentimentele, jocurile de cuvinte şi rimele alese cu grijă. E ca şi cum tabloului complex de trăiri cauzate de dragoste din versurile lui Shakespeare i se alătură o altă operă de artă, în imagini luminoase inspirate de acestea.

73_ckeeganshakespearesonnetscoverlowres

81l4FkyqYKL

73_ckeeganshallicompare

73_ckeeganwhentothesessions

sonnets2

Caitlin Keegan, absolventă a Rhode Island School of Design, a făcut o treabă minunată, ilustraţiile sale sunt aparte, nu au nimic siropos, chiar dacă însoţesc versuri ce au legătură cu iubirea, nu sunt imagini clişeu. A căutat să găsească o legătură între text şi desen, de multe ori s-a folosit de metaforele dintr-un sonet pentru a crea o ilustraţie potrivită. A realizat tipare îndrăzneţe, expresive, sofisticate, în culori deosebit de frumoase. Atenţia pentru detalii se observă şi din felul în care sunt împodobite majusculele de la începutul fiecărui sonet, practică ce aminteşte de felul în care se ornau manuscrisele din vremuri străvechi. În felul acesta se îmbină elemente din perioada în care sonetele au fost scrise, cu abordarea modernă a ilustraţiilor, iar rezultatul e plin de farmec.

73_ckeeganwhatisyoursubstance

73_ckeeganmusicplayst

sonnets3

73_ckeeganframes

73_ckeeganwave

sonnets4

Cu siguranţă e o carte deosebită, care ar încânta orice fan al scrierilor lui Shakespeare, dar ar fi şi un cadou frumos pentru toţi cei care iubesc, fie că e vorba de alţi oameni, cărţi sau artă.

Surse: caitlinkeegan.comamazon.combook-by-its-cover.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *