
Vara, cu zilele ei lungi şi însorite, cu grădini parfumate şi cer de un albastru ireal e un anotimp al veseliei, în care ne place să peterecem timpul în natura mai vie va oricând. Şi tocmai pentru că această atmosferă luminoasă şi animată care ne oferă multă bucurie, ne face mai jucăuşi şi mai dornici de frumuseţe şi culoare, ce ar fi să ne înconjurăm de culorile curcubeului pentru a ne însenina viaţa de zi cu zi, acasă, la birou sau pe stradă?
Lucrurile stau în puterea şi imaginaţia noastră şi, ca iubitori de carte plini de idei bune şi frumoase, sigur vom găsi modalităţi interesante de a experimenta şi a aduce mai multă culoare în jurul nostru. Obiectele livreşti care ne plac atât de mult ne stau la îndemână, aşa că am putea să ne folosim de ele pentru a crea explozii de culoare potrivite zilelor de vară.
Un pepene zemos, dulce şi rece e o încântare în zilele toride, dar imaginea lui stă la fel de bine şi în paginile cărţilor, ca semn de carte. Ne-o dovedesc cei de la InspirationalGecko, care au creat simpatice fructe din fetru, care să ne amintească unde am rămas cu lectura.
De altfel, fructele par a fi nu doar o sursă de sănătate, ci şi de inspiraţie, căci există şi opritoare de cărţi sub forma lor. Aşa că, în timp ce vă preparaţi o limonadă răcăritoare, vă puteţi lăsa carte sprijinită de lămâile create de DesignAtelierArticle.
Posterele inspirate de cărţi sunt o alegere potrivită pentru decorul camerelor voastre. Şi pentru că am hotărât că suntem veseli şi jucăuşi, să le lăsăm deoparte pe cele sobre şi să ne amuzăm cu personajele pline de culoare ale lui Jane Austen, de exemplu (sursa o găsiţi aici).
Vara, genţile uşoare şi practice din pânză sunt de preferat. Şi când imprimată pe o astfel de geantă (găsită aici) se află The Very Hungry Caterpillar, rezultatul e haios şi colorat.
Atunci când vine vorba despre bijuterii de inspiraţie livrescă, oferta a fost mereu generoasă, aşa că nu va fi dificil să găsiţi cele mai potrivite piese pentru a vă accesoriza ţinuta.
Că e doar pentru decor sau o folosiţi pentru lungi scrisori de dragoste ori pentru vreo carte, maşina de scris cu taste multicolore e ceea ce vă trebuie: veţi fi mai inspiraţi şi veţi avea mai mult spor.
Aţi găsit prin curte câteva cărămizi rămase de la nu ştiu ce lucrare? Schimbaţi-le înfăţişarea în cărţi colorate şi amenajaţi-vă în grădină un colţ inedit al cititorului.
Sursă imagine principală