Canicula pare că-şi face de cap week-end-ul acesta, lucru previzibil pentru această perioadă, doar suntem în luna lui cuptor. Cum arşiţa verii nu e potrivită pentru activităţi intense sau prea mult timp petrecut în aer liber, sub razele fierbinţi ale soarelui, cititul în interior rămâne şi de această dată soluţia potrivită pentru petrecerea timpului liber – până la urmă, lectura e binevenită în orice moment, indiferent de condiţii.

Toropiţi de căldură, am putea să lenevim într-un colţ cât mai răcoros al casei, cu un ceai sau o limonadă şi cu o carte bună. Iar dacă hainele par de nesuportat şi simţiţi nevoia să vă eliberaţi de ele, nicio problemă, în intimitatea propriilor case, ne este permis orice. Sau chiar și afară, dacă suntem în New York, unde fetele citesc topless. N-aţi fi primii cititori goi ai lumii, iar dacă prim preajmă există vreun soţ, iubit, prieten sau rudă artist, aţi putea ajunge chiar o operă de artă. Muze au existat de-a lungul timpului destule, mărturie stau frumoase picturi cu femei nud care citesc.

V-am prezentat de-a lungul timpului portrete ale cititorilor în diverse ipostaze, iar acestea nu sunt cu nimic mai prejos. În afara evidentei laturi senzuale dată de prezentarea artistică a unui trup gol de femeie, imaginea unei persoane care citeşte este deosebită, plină de frumuseţe şi lumină. Cartea devine şi în acest caz elementul principal, ea e cea care acaparează, vrăjeşte, aduce sclipiri în ochi, zâmbet pe buze, concentrare, emoţie. Îmi veţi da dreptate sper, privind câteva tablouri în care cititorul şi cartea sa ni se înfăţişează plini de culoare şi prospeţime, în stiluri specifice fiecărui pictor în parte.

Jeune fille nue lisant, 1919 – Frédéric Dufaux

Nu lisant  – Pierre Chartier

János Czencz

Nude woman – Howard Chandler Christy

Lazy afternoon  – Joseph Bowler

Antique chair study – Suchrita Bhosle

Nu lisant  – Maurice Ehlinger

Modèle à la lecture – Pierre Cornu

Nude 2 – Alexander Bartashevich

Czytająca – Zdzislaw Cyankiewicz

Naked lady sitting – Bill Coleman

Sursă: readingandart.blogspot.ro

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *