Priveam deunăzi pe fereastră (căci ploaia, frigul şi vântul m-au ţinut închisă în casă) şi am asistat la un episod în care o fetiţă simpatică şi bosumflată alerga după umbrela ei mică şi roşie, pe care vântul i-o smulsese din mâini şi cu care dansa pe deasupra bălţilor. Şi-a recuperat-o într-un final şi a dispărut din raza mea vizuală la primul colţ de stradă.

Scena asta m-a dus cu gândul la o umbrelă deosebită din literatura pentru copii, cea care a adus-o pentru prima dată la numărul 17 de pe Cherry Tree Lane, pe îndrăgita dădacă Mary Poppins.

Trebuie să vă spun cinstit că, deşi în copilărie citeam orice carte îmi pica în mână, am tot amânat să deschid paginile cu aventurile lui Mary Poppins şi ale copiilor de care avea grijă dintr-un singur motiv: filmul îmi distrusese interesul pentru carte.

Ecranizarea din 1964 realizată de Walt Disney, la care am rezistat cu stoicism vreo jumătate de oră, a fost pentru mine o mare dezamăgire. Pe lângă faptul că s-a dovedit a fi un film muzical – gen pe care nu l-am agreat niciodată – cea care a fost aleasă în rolul Mary Poppins era nimeni alta decât Julie Andrews, o actriţă care mi se părea cam nesuferită. Da, ştiu, a câştigat premiul Oscar pentru acel rol şi de-a lungul carierei a primt numeroase alte premii şi aprecieri, fiind decorată de regină pentru serviciile aduse artei. Nimic din toate astea nu contează, fără vreo explicaţie logică, Julie Andrews mi-e pur şi simplu antipatică. Se pare că nici cea care a dat viaţă personajului literar, scriitoarea născută în Australia şi emigrată în Anglia nu a fost deloc mulţumită de rezultat, chiar dacă altele au fost motivele ei.

Revenind însă la seria de opt cărţi scrise de P.L. Travers în perioada cuprinsă între 1934 şi 1988, trebuie spus că a devenit îndrăgită de copiii de pretutindeni, căci aventurile prin care personajele trec sunt fascinante, iar lucrurile mărunte de zi cu zi devin întâmplări pline de magie şi mister.

Astfel, Mary Poppins şi copiii familiei Banks vor lua ceaiul pe tavan, vor avea parte de petreceri împreună cu animalele de la grădina zoologică sau într-o grădină de pe fundul mării, se vor împrieteni cu o statuie care a căpătat viaţă, vor călători în jurul lumii cu ajutorul unei busole şi multe altele. Chiar dacă aduce copiilor multă bucurie cu puterile ei magice, bona nu recunoaşte niciodată că le-ar poseda. De fiecare dată când e pe deplin mulţumită de ceea ce a petrecut împreună cu Jane, Michael, Annabel şi gemenii John şi Barbara şi de lucrurile pe care i-a învăţat, Mary pleacă dusă de vântul de vest, revenind după o perioadă, pregătită de noi aventuri.

O ediţie recent publicată în Spania mi-a atras atenţia din două motive: minunatele ilustraţii realizate de Júlia Sardà şi umbrela pentru copii care se vinde împreună cu cartea.

22560

marypoppins_02

marypoppins_04

marypoppins_05

marypoppins_09

marypoppins_16

marypoppins_11

Júlia e o ilustratoare care trăieşte în Barcelona şi care a ales să transforme pasiunea de o viaţă pentru pictură şi desen într-o profesie. După ce a lucrat într-un studio pentru Disney, s-a dedicat unei activităţi mult mai dragi şi relaxante, precum ilustraţiile unor cărţi pentru copii, dar are timp şi pentru proiecte personale, un joc video numărându-se printre ele.

Ilustraţiile pentru Mary Poppins sunt tare frumoase, în culori uneori mohorâte, atunci când vine vorba despre atmosfera şi vremea londoneză, alteori pline de culoare, atunci când prezintă năstruşniciile copiilor şi ale bonei lor pline de farmec, chiar dacă destul de severă uneori. Mary, adusă de vânt chiar în faţa casei familiei Banks, e înfăţişată într-un costum bleumarin, cu botine negre, o pălărie fistichie şi o frumoasă geantă de călătorie. Bineînţeles că nu-i lipseşte umbrela, indispensabilă oricărui englez, cu atât mai mult ei, căci se dovedeşte a fi şi un fel de mijloc de transport.

În ilustraţii apar şi alte personaje şi detalii din cărţile lui P.L. Travers: Bert, prietenul lui Mary cu care aceasta iese uneori în zilele ei libere, Miss Lark şi cei doi căţei ai săi, domnul Banks, menajera Ellen sau casa în formă de vapor a fostului ofiţer naval Boom.

marypoppins_03

marypoppins_18

marypoppins_13

marypoppins_17

marypoppins_12

marypoppins_27

E fără îndoială o ediţie reuşită şi, dacă mai punem la socoteală umbrela albastră cu imaginea bonei cu puteri magice purtată de vânt, avem cadoul perfect care să-i încânte pe cei mici şi să-i facă să viseze cu ochii deschişi la nenumărate şi minunate aventuri pe care cărţile şi copilăria le pot aduce.

Surse: cizgilimasallar.blogspot.cacirculo.es

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


2 comentarii
  1. AvatarRuxandra

    Am descoperit acum câțiva ani că Julie Andrews este și autoare de cărți pentru copii și o cititoare pasionată, colaborând adesea cu bibliotecile. A publicat volume scrise împreună cu fiica și fiul ei. Pasiunea s-a transmis în familie. Iar în autobiografia ei povestește cât de mult i-a plăcut să citească și cât de des mergea la biblioteca din apropierea casei ei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *