153 de cărți –  62 de volume de poezie, 26 de proză scurtă și 65 de roman. Acestea au fost cărțile românești de literatură apărute anul trecut. Dintre ele, v-am rugat să alegeți trei, indiferent de categorie. Peste 2300 de cititori au votat într-un sondaj-concurs de amploare care ia într-un mod relevant pulsul pieței de carte în ceea ce privește autorii români contemporani.

În condițiile în care cititorii unei cărți de literatură română contemporană se măsoară de obicei, din păcate, în sute, nu în mii, numărul de cititori care au participat la sondaj nu poate decât să ne bucure. Mai precis, 2323 de cititori au dat 4771 de voturi. Unele rezultate au fost previzibile, altele neașteptate cel puțin pentru noi.

Câștigătorul detașat al simpatiei cititorilor Bookaholic este Adrian Teleșpan cu romanul Cimitirul, un volum de erotică gay ce a adunat 422 de voturi, o carte de senzație, plină de viață și energie, un flux puternic de impresii, opinii și întâmplări care s-au cerut spuse. Cimitirul a apărut în 2013 la editura Herg Benet și este deja un succes în librării. Cronica noastră e aici. Felicitări autorului!

Este urmat de Iv cel Naiv cu al său al treilea volum de poezie, Nesfârșesc, apărut la editura Vellant, un poet anonim iubit de cititori, a cărui apariție neașteptată i-a surprins atunci pe mulți (despre lansarea Versez și apariția lui Iv, interviu cu el).

Lunetistul lui Marin Mălaicu-Hondrari, apărut la editura Polirom, părea mai mult un succes de critică, fiind una dintre cele mai apreciate apariții ale anului trecut, un text rafinat, misterios, poetic, de atmosferă. Cu 271 de voturi, s-a dovedit a fi, din fericire, și unul de public.

Mai jos, aveți top 5 pe fiecare categorie (capturi de ecran din interfața de vot). Aici găsiți toate volumele înscrise. Suntem la dispoziția editurilor sau autorilor, în cazul în care doresc să afle numărul de voturi pentru o carte sau alta. Le mulțumim prietenilor noștri de la librăria Cărturești pentru susținere și vouă, celor peste 2300 de cititori de literatură română contemporană, că ați votat! 


Clasamentul redactorilor Bookaholic – aici

top general carti

top roman

top proza scurta

top poezie

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


39 comentarii
  1. v.n

    către CASA DE PARIURI:Clasamentul nu trebuie să însemne ceva,el este doar imaginea unor diversităţi de opinii ale cititorilor.
    Eu nu am citit romanul Cimitirul,în schimb am citit ceva despre el şi un fragment.Nu este genul cu care să-mi ocup timpul. Cu toate astea nu cred că se află întâmplător pe locul 1.
    Iniţiativa bookaholic este,după umila mea părere,cel puţin interesantă…aşa că lăsaţi-o mai moale cu criticile şi mai ales cu denigrarea până la jignire a unor scriitori de ambe sexe.Oamenii aceştia au vise legate de munca lor,iar literatura nu are decât de câştigat:imposibil să nu se adune şi ceva aur în creuzet!

    Reply
  2. Mihai Diaconu

    Eu am facut un test cu o carte, de la sectinea proza scurta, am distribuit solicitarea tuturor elevilor mei din scoala si cartea a avut peste 500 de voturi. In final nu a iesit in top. E limpede cat de correct au fost numerate voturile. Manipulati, baieti, manipulati …! Dar cu mani pulite, nu altfel!

    Reply
  3. Pingback: Care e cea mai bună carte scrisă de un autor român, apărută în 2013? Votează și câștigă vouchere la Cărturești! - Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *