Lunetistul

În sondajul-concurs au fost, în total, 153 de cărți, dintre care 62 de volume de poezie, 26 de proză scurtă și 65 de roman. Nu ne-a fost ușor să alegem fiecare dintre volumele citite, multe dintre cărțile de anul trecut au fost foarte bune, cărți importante, care au adus ceva nou.

Fiecare dintre redactorii Bookaholic care au participat la alcătuirea topului au avut la dispoziție, la fel ca în cazul sondajului public, 3 voturi. Astfel, fiecare și-a făcut un top 3 personal dintre cărțile românești citite anul trecut, iar clasamentul final s-a făcut pe bază de punctaj. De aceea, chiar dacă sunt mai multe cărți alese de câte doi redactori Bookaholic, departajarea lor s-a făcut în funcție de poziția fiecăreia în clasamentele individuale.

Au votat: Adina Dinițoiu, Alina Purcaru, Cristina Foarfă, Eli Bădică, Oana Borviz și Silvia Dumitrache.

Alegerea redactorilor Bookaholic a fost Lunetistul lui Marin Mălaicu-Hondrari!

Mai jos găsiți top 4 (au fost patru cărți cu două sau trei voturi) și apoi mențiunile – cărțile care au fost alese de un singur redactor Bookaholic. Ne dorim să le priviți ca pe niște recomandări, să le citiți și să vorbim mai mult în continuare despre literatura română!

1. Lunetistul – Marin Mălaicu Hondrari

coperta1

Silvia Dumitrache

Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul (Editura Polirom) – este binevenit un gen de scriitură care să se îndepărteze puţin fie de obsesia comunismului, fie de cea a minimalismului-mizerabilismului literaturii de după 2000, iar Lunetistul propune o lume misterioasă, palpitantă, în acelaşi timp atinsă de o notă de tristeţe inexplicabilă, aşa cum întâlnim la Roberto Bolaño, unul dintre scriitorii-model pentru Marin Mălaicu-Hondrari. Personajele sale nu sunt legate de o anume epocă sau cultură, ele putând funcţiona cu aceeaşi legitimitate indiferent de spaţiul sau de timpul în care sunt plasate.

Adina Dinițoiu

Lunetistul (după Apropierea, 2010) este o proză de atmosferă şi de viziune cinematografică, o poveste de iubire imposibilă, fantasmată, mizînd pe imagini din filme şi cărţi, o proză plină de poezie, cu o atmosferă hipnotică, în siajul prozei sud-americane (în speţă Roberto Bolaño).

Cristina Foarfă

Cehov zicea la un moment dat că dacă în primul act al unei piese pe perete stă agățată o pușcă, atunci până la final trebuie să se tragă cu ea, altfel nu-și are rostul. În Lunetistul, Marin Mălaicu-Hondrari îl contrazice remarcabil. În Lunetistul nu se trage cu pușca, dar se privește prin lunetă până la nivel de detaliu semnificativ și fascinant. Avem una dintre mai atmosferice cărți pe care le-am citit în ultimul timp, cu o scriitură rafinată, pe multe straturi, poetică în esență.

2. Soldații. Poveste din Ferentari – Adrian Schiop

coperta-soldatii

Alina Purcaru

Soldații. Poveste din Ferentari, Adrian Schiop, Editura Polirom. Este una dintre cele mai profesionist scrise cărți din literatura română din ultimii ani, dar și una dintre cele care pun și cele mai mari probleme. Faptul că e un roman scris profi, cu care nu te plictisești o secundă și care nu-ți dă o clipă senzația de contrafăcut, de literaturizat nu înseamnă însă decît atît: că modul în care Adrian Schiop a livrat o poveste din Ferentari e cu mult mai performant decît multe alte moduri în care scriitorii români livrează povești despre diverse.

Dacă ne apucăm să analizăm ce relație e între  naratorul lui Schiop și personajul principal, ce distanță e între autor și narator (nu prea e),  dacă ne apucăm să disecăm ce reflexe internalizează personajul ăsta (homofob, misogin, cvasirasist) și ce raport are el cu celălat personaj, fostul pușcăriaș din Ferentari, cu care trăiește o poveste de dragoste, lucrurile arată strîmb. Inegal și abuziv, pe scurt. Pentru că relația lor e una care se pune în niște termeni de putere grosolani, pentru că Ferentariul e văzut prin ochii cuiva care se crede foarte tare pentru că el a fost „acolo“, pentru că totul pare cumva demonstrativ și de vînzare. E o poveste din Ferentari, de la marginea-marginii, cum nu se spun prea multe și prea des.

Păcat că pe Schiop, în toată afacere asta, îl văd spunînd  „centrului“ povestea  unei  margini a cărei experineță îi dă un aer superior.  Uneori la vedere, alteori reținut, dar acolo. Protagonistul lui suferă, dar cumva s-a scos.  S-a lăsat de cartier, are trări intense și conflictuale, totul e, evident, complicat, dar cumva a trecut peste. Ferentariul e în urmă, e, iată, o „poveste“. În afară de asta, excelent scris.

Adina Dinițoiu

Soldaţii. Poveste din Ferentari – o proză realistă cu accente provocatoare, de tip autoficţiune, o proză argotică, fără menajamente, avînd în centru o poveste de dragoste homosexuală. Romanul ilustrează, în acelaşi timp, şi proza de medii, tipologiile şi limbajul argotic updatat al periferiei (cartierul Ferentari), pe care le înregistrează cu acuitate.

3. Best of: Proza scurtă a anilor 2000 – volum colectiv, editor: Marius Chivu

bestof

Eli Bădică

La categoria proză scurtă aleg antologia Best of: Proza scurtă a anilor 2000 editată de Marius Chivu (Editura Polirom, 2013). Săptămâna trecută am terminat volumul de 440 de pagini. I-am citit pe toți cei 23 de autori prezenți în carte cu interes pentru generația începutului de mileniu. S-a scris, în majoritate, mult și bine. Dintre cele 40 de texte, cam jumătate au ajuns la mine și mi s-au potrivit, într-un fel sau altul.

Votul meu pentru proză scurtă se duce, astfel, nu la un volum individual (deși, un volum ca cel al lui Florin IaruPovestiri cu final schimbat, ar merita cu vârf și-ndesat), ci la unul de recuperare, unul colectiv de care aveam nevoie atât în literatura română recentă, cât și pentru promovarea acestui gen subestimat.

Unde mai pui că Best of m-a ajutat să citesc scriitori pe care nu i-am citit până acum (de unii nici nu auzisem – cum ar fi Sorin Stoica, căruia i-am citit și recitit prozele din volum, de fiecare dată cu aceeași surpriză a descoperirii și a desfătării). M-aș bucura tare mult să citiți și voi antologia!

Cristina Foarfă

Am stat mult să mă gândesc dacă să aleg Best of-ul sau o carte a unui singur autor, mai ales că mai aveam minim trei cărți pe listă pe care le-aș fi votat cu ambele mâini. Am ales Best of-ul pentru că mi se pare o carte importantă. Dincolo de selecția excelentă de proze scurte, cartea asta înseamnă de fapt mult mai mult. Marius Chivu aduce în prim plan un gen literar din păcate de multe ori trecut cu vederea, minimizat, care nu e niciodată pe primul raft al librăriilor. Este acel gen de carte la care te întorci mereu când vrei să citești proză scurtă, un punct de plecare în descoperirea unui autori sau în a ne reaminti de alții.

4. Poker. Black Glass – Bogdan Coșa

poker1

Silvia Dumitrache

Bogdan Coşa, Poker. Black Glass (Editura Cartea Românească) – pentru că a reuşit, în acest volum al doilea al trilogiei Poker, să menţină la aceeaşi intensitate trăirile unui personaj complex şi să-l ducă dincolo de graniţa realismului lucid, rece, în care se mişca plin de dezinvoltură, în regimul nocturn al conştiinţei, unde amintirile şi simţul identităţii nu mai au contururi clare.

Oana Borviz

Personajul lui Bogdan Coșa din această carte – un tânăr pe nume Tudor Klein, aflat la limita dintre normalitate și nebunie – poate fi oricare dintre noi. Cu acest gând în minte am citit Poker. Black Glass, un roman mic, scris bine, care nu-ți prea oferă răgazul de a te plictisi. Un roman care te neliniștește aducându-ți la suprafață amintiri mai puțin luminoase despre propria viață și făcându-te să te simți norocos că ai scăpat de depresie sau că nu ai intrat încă în ea. Poker. Black Glass este despre lupta cu propriile neputințe, cu un trecut trist și un prezent fără viitor, despre dorința de a avea o viață normală, luminată de dumnezeul iubirii. Este o carte despre lucruri de care ne temem cu toții, conștient sau inconștient, și de care fugim toată viață; o carte despre speranță și despre cum s-o iei mereu de la zero. Bogdan Coșa scrie despre toate astea într-un mod al naibii de realistic, așa încât ai sentimentul că-l ai în față pe Tudor Klein care-ți povestește, printre două fumuri de țigară, viața lui. Sau a lui Coșa?

——————————————————————-

Mențiuni

Vino cu mine, știu exact unde mergem – Dan Sociu

Dan-Sociu-final

Adina Dinițoiu

Vino cu mine ştiu exact unde mergem (editura Tracus Arte) de Dan Sociu – cel mai recent volum de poeme al lui Dan Sociu. Poet talentat, în siajul poeziei cotidianiste şi minimaliste optzeciste (dar fără livrescul acelora), Dan Sociu surprinde – la modul foarte plăcut – în acest volum printr-o schimbare importantă de tonalitate şi de frazare, ce împrumută inflexiuni din Mircea Ivănescu: frazare lungă, complexă, o anumită dezolare cu accente foarte acute, dramatice. O poezie puternică.

Povestiri cu final schimbat – Florin Iaru

povesti-cu-final-schimbat_1_fullsize

Cristina Foarfă

Stranii, cu întorsături neașteptate de situație, povestirile lui Florin Iaru sunt pastile de literatură condensată. Iei una și te bagă imediat într-o stare – fie de vervă nebună, fie întunecată, fie (iar acestea mi-au plăcut cel mai mult) îți blochează mintea, te scurtcircuitează pentru că nu te aștepți ca într-o povestire atât de scurtă să găsești atâtea straturi și să se schimbe totul brusc, te amețesc și te duc într-o zonă intermediară, unde lucrurile-și găsesc alte sensuri. Neapărat de citit!

Aleargă – Ana Maria Sandu

alearga

Alina Purcaru

Este un volum despre crize, priviri înapoi și despre încercarea de a-ți menține atenția în prezent, la 30 și. Are o formulă hibrid, e compozit și adesează niște chestiuni tari, care țin de rezistență, de limite, de legături și de  tot felul de condiționări. Formula în care e pus nu are treabă cu granița dintre genuri și te trage după ea, cursiv, fără hopuri. E o proză-poezie cu marcă personală puternică și cu mize în care ne putem recunoaște destul multe din propriile apăsări.

Kinderland – Liliana Corobca

Kinderland

Alina Purcaru

Vocea unei fetițe rămase să aibă grijă de frățiorul mai mic într-un sat din Republica Moldova după  ce părinții pleacă să muncească în străinătate povestește despre viața care merge, dur, mai departe. Viața plină de lipsuri și de goluri afective o forțează să ia locul adulților, imitîndu-i în tot, inclusiv în judecăți, inclusiv în greșeli. Chiar dacă uneori vocea fetiței împrumută inflexiuni ale cuiva de altă vîrstă, de la un capăt la altul ea dezvăluie credibil o poveste despre o lume încărcată de probleme, care prin ochii unui copil se văd și mai strident.  Este vorba despre o ieșire forțată din copilărie, observată cu atenție, dintr-un unghi periferic și propusă  într-o formulă ambiguă, pe muchie, care lasă loc de interpretări cu dus și întors.  E un roman care intră puternic, verosimil, într-o lume ignorată și face survolul unui fenomen-flagel: maturizarea forțată a copiiilor ai căror părinți nu prea au încotro și emigrează pentru o brumă de bunăstare.

Negustorul de începuturi de roman – Matei Vișniec

negustorul-de-inceputuri-de-roman_1_fullsize

Oana Borviz

Citesc destul de greu cărți cu narațiune fragmentată și rămân tot timpul cu senzația că nu am înțeles bine ceea ce se întâmplă acolo. Dar, pe de altă parte, tocmai aceste cărți mă învață să fac conexiuni și nu să iau totul de-a gata, îmi șlefuiesc răbdarea, îmi trezesc curiozitatea și-mi pun la bătaie imaginația.

Negustorul de începuturi de roman a lui Matei Vișniec este exemplul perfect. M-a atras încă de la primele fraze în care se vorbește despre cât de important poate să fie un început de roman și m-a dat peste cap încă de la primele pagini din care afli despre existența unor oameni care scriau la comandă începuturi de romane. Complet confuzat, continui să citești pentru că te încăpățânezi să înțelegi unde duce această carte în care mai multe povești se intersectează, aparent fără nici o legătură: o poveste despre o societate secretă care oferă scriitorilor începuturi de roman, alta despre un mort care vorbește cu porumbeii, o poveste de dragoste între M. și domnișoara Ri, alta despre un personaj pe nume X care se trezește într-o lume fără oameni, fragmente autobiografice din viața autorului.

Negustorul de începuturi de roman este un colaj superb despre actul de a scrie, depre forța creatoare, despre autori celebri și instituții care stigmatizează un stil literar sau altul, despre infinitele căi prin care se poate povesti, dar și despre faptul de a găsi propriul mod prin care să spui o poveste, singurul de altfel valabil. E o carte care te smulge din comoditate, care-ți încinge toți nervii și care te ajută să conștientizezi că iubirea, absurdul, fantasticul, oniricul, umorul fac parte din viețile noastre exact cum există în acest roman: într-un mod fragmentar.

Câinele ud e o salcie – Nora Iuga

Nora-Iuga__Cainele-ud-e-o-salcie-130

Oana Borviz

“Doar inițiații îl pot citi, Doar cei ce o iubesc și o admiră, doar cititorii autentici de poezie”, cam așa scrie pe site-ul Cartea Românească în deschiderea prezentării volumului de poezie “Cîinele ud e o salcie”, al Norei Iuga. Inițiată într-ale poeziei nu sunt, cititoare autentică iar nu știu dacă mă pot numi însă, cu siguranță, sunt o admiratoarea a Norei Iuga, iar cea mai recentă carte a sa de poezii, Cîinele ud e o salcie, mi-a plăcut pur și simplu. Am citit acest volum pe nerăsuflate și cu zâmbetul pe buze chiar dacă prin unele poeme mai sulfă vântul tristeții. L-am citit de la un capăt la altul fără să sar pagini, așa cum mi-a sugerat chiar Nora Iuga și am văzut apa, cerul, “luna cu falca umflată”, “capătul nopții”, un trifoi, un future, “un cuvânt noaptea în somn”, “femei în toate culorile”, și am gustat din “coșuri de cireșe amare”, “extra dark chocolate” și am auzit “cântecul ăla idiot”, bătrânul paris” care “urlă ca un disperat”, ventilatorul, sângele care “mai era viu și râdea”. Poemele Norei Iuga sunt ca niște cutiuțe cu surprize în care descoperi cântecul copilăriei, personaje bizare, puterea amintirii, forța prezentului. Sunt tablouri fără rame în care personajele principale sunt senzațiile și culorile. Sunt mostre de viață din care ia fiecare ceea ce-i place și ceea ce-i lipsește.

Un american la Chișinău – Dumitru Crudu

un-american-la-chisinau_1_fullsize

Silvia Dumitrache

Dumitru CruduUn american la Chişinău (Casa de pariuri literare) – îmbină ideal ficţiunea şi referinţa la lumea literară şi socială românească şi basarabeană, dozând umorul cu ironia pentru a crea personaje spumoase, colorate, vii, într-o acţiune ce aminteşte de generaţia beat, de romanele lui Raymond Chandler, dar şi de clasicele aventuri picareşti.

Manualul îmblânzitorului de cafele – Iulian Tănase

manualul-imblinzitorului-de-cafele_1_fullsize

Eli Bădică

La poezie, volumul care mi-a plăcut foarte tare și pe care-l aleg este Manualul îmblânzitorului de cafele al lui Iulian Tănase (Editura Herg Benet, 2013). De ce? Pentru că este o gură de aer proaspăt, parcă neîntinat de mizeriile vieții cotidiene; pentru că poemele curg frumos, se îmbină fain și se despart atunci când e cazul; pentru că, din punctul meu de vedere, ludic și suprarealism egal un volum superb; pentru că m-a trecut prin mii de stări și m-a obligat să întorc paginile și să recitesc; pentru că mi-a mângâiat simțurile și mi-a dat un 2 în 1 preparat cu dibăcie, stil, măiestrie. Iulian Tănase este, cum bine știți, un recidivist, așa că nu cred că e chiar o surpriză alegerea lui. (Pentru mai multe impresii despre volum, puteți intra aici.)

Do Not Cross – Dora Pavel

coperta1

Eli Bădică

La roman mi-a fost parcă și mai greu să mă hotărăsc. Chiar au apărut multe cărți faine anul trecut. În cele din urmă, oscilam între două autoare care mi s-au părut mai puțin cunoscute și apreciate, ale căror cărți parcă circulă (pe nedrept) într-un cerc restrâns: Liliana Corobca și Dora Pavel. Aleg totuși romanul Dorei Pavel, Do Not Cross (Editura Polirom, 2013).

Înainte să apară Soldații lui Schiop sau Cimitirul lui Teleșpan, aveam un roman homoerotic, care exploata inedit tema homosexualului, scris cu o forță narativă fantastică, într-un stil unic. Psihologie, formă epistolară, narator homosexual, captivitate, identitate, alienare, sexualitate (cu niște scene de sex scrise cu mână fermă, foarte bune), situație-limită, elemente de roman polițist, îmbinarea planurilor trecut-prezent, ce să mai, un roman cu sare și piper. Dacă v-a stârnit curiozitatea, am scris aici despre carte. 

3 comentarii
  1. AvatarMAGDALENA IUGULESCU

    Bună seara,
    Romanul meu, Cosmin, a fost propus de un cititor. Vă rog să-mi scrieţi, la adresa de E-mail, câte voturi a obţinut.

    Cu mulţumiri,
    Magdalena Iugulescu

    Reply
  2. Pingback: Hondrari vs. Teleşpan = societatea civilă vs. PSD | Surorile Marx

  3. Pingback: 2014-ul meu literar - Silvia Dumitrache - Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *