Orhan Pamuk chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare – despre scrierile lui, noi v-am spus părerea noastră aici, aici și aici. Astăzi, totuși, vi-l aducem în atenția voastră pentru a-i spune ”La mulți ani”. Scriitorul turc este născut pe 7 iunie 1952, în Istanbul.

Cum v-am obișnuit deja, de ziua scriitorilor, vedem niște clipuri interesante cu aceștia. Cum Pamuk este unul dintre scriitorii noștri preferați, nu se putea să facem o excepție în acest caz.

 

Vom urmări un interviu video fain, realizat de cei de la Big Think.

După ce ne-am încălzit puțin, îl ascultăm citind din ”Muzeul Inocenței” și răspunzând la întrebările editorului său, George Andreou.

Iar la sfârșit, ne delectăm cu o conferință universitară de mai bine de o oră.

 

De altfel, vă dăm și de citit: dacă nu ați văzut postul nostru de pe contul de Facebook al Bookaholic, vă reamintim că Orhan Pamuk a scris în The New Yorker, acum două zile, despre protestele din Istanbul și despre ce înseamnă Piața Taksim.

 

Sursă imagine principală: mouthshut.com

 

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *