Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri – văzul și gustul – inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc.

Pe Muriel Barbery o știți, o știm, din Eleganța ariciului, o bijuterie de carte, ca să nu spun mai mult(e), o carte de vizită suficient de selectă încât să vrei să citești, bineînțeles, și altceva scris de prozatoarea franceză. În mod surprinzător, O delicatesă (Une gourmandise), și nu Eleganța ariciului, e prima carte a autoarei, așa încât putem vedea, în fond, nu ceea ce a urmat după un best-seller (o capodoperă, zic unii), ci ceea ce a precedat și a pregătit acest boom editorial. Și e limpede că succesul din 2006 nu a fost o întâmplare, un accident, cum se zice, fiindcă Barbery arată încă de la prima carte că e o prozatoare de cursă lungă. Firește, în sensul francez, unde discursul și stilistica domină și reduc la minim epicul.

 

O delicatesă spune povestea ultimelor ore din viața celui mai mare critic gastronomic al lumii, cum chiar el însuși se autointitulează încă din primele pagini ale cărții: „Sunt cel mai mare critic gastronomic din lume. Cu mine, această artă minoră s-a înălțat la rangul celor mai prestigioase. Toată lumea îmi știe numele, de la Paris la Rio, de la Moscova la Brazzaville, din Saigon la Melbourne și Acapulco”. Aflat pe patul de moarte, într-un apartament de pe Rue de Grenelle, Pierre Arthens vorbește, într-un monolog executat ca la carte, despre cea mai mare plăcere a sa: plăcerea de a mânca. De altfel, în paranteză fie spus, găsim aceeași clădire, la aceeași adresă, și în Eleganța ariciului, semn că pentru Muriel Barbery, la fel ca pentru Proust, bunăoară, locul este mai mult decât un spațiu fizic, e mai ales un depozitar al memoriei afective. Dar, în preajma clipei finale, orice om are, cum altfel, o ultimă dorință, iar acest Papă al criticii gastronomice și-o formulează pe a sa cât se poate de explicit: „Voi muri și nu reușesc să îmi amintesc o savoare care mă obsedează. (…) O savoare uitată, ascunsă într-o firidă tainică din mine și care se dezvăluie la apusul vieții mele drept singurul adevăr rostit sau înfăpuit. Caut și nu găsesc”. Cam asta e toată intriga cărții pe care, la rigoare, o putem numi roman, dacă ținem cont că francezii au modificat după anii ’70 consistența și retorica acestui gen-vedetă: un tip caută gustul, savoarea pierdută în negura timpului. Proustian, veți spune. Da, însă doar până la un punct.

Structura așa-zisului roman: 29 de viniete literare care conturează, din mai multe unghiuri, inclusiv cel autobiografic (fiindcă secvențele de monolog sunt cele mai numeroase în economia cărții), viața și personalitatea lui Arthens, individ detestat deopotrivă de adversari și de propriii săi copii, adulat de nevastă, în ciuda absenței permanente din viața familiei și respectat de angajații săi. Față în față cu moartea, singura miză o mai reprezintă memoria, aliat esențial în această călătorie prin cotloanele amintirilor care-l duce până departe, în copilărie, în căutarea acelei savori pierdute. Deși personajul e antipatic, în mod evident, în ochii celorlalți (și lista celorlalți, fiecare cu vocea și discursul său, e cât se poate de colorată: portarul Renée, menajera Violette, copiii – Laura și Jean, doctorul Chabrot, cerșetorul Gégene pe lângă care Pierre trece zilnic vreme de zece ani, nepoțica Lotte, amanta, soția,  chiar și câinele Rick), notațiile sale memorialistice dezvăluie un alt fel de om: unul care, deși expus unor spectacole gastronomice desăvârșite, gata să aprecieze onestitatea unei mese simple, care păstrează gustul adevărat al preparatului. E crud, într-adevăr, față de familia sa fiindcă, de fapt, nici unul dintre membrii ei nu reușește să-l cunoască și să-l înțeleagă cu adevărat. E modelul clasic al geniului zdrobit de propriul său succes, înstrăinat de toți cei dragi și chiar de sine însuși. Arogantul suprem e, de fapt, un sensibil.

Sigur că farmecul cărții rezidă, în primul rând, în plasticitatea descrierilor gastronomice, adevărate lecții de cum-să-deguști și cum-să-combini-gusturile, și simpla lor lectură te face să salivezi, imaginându-ți savoarea preparatelor. Arthens nu e doar un cunoscător, ci și un iubitor de mâncare, unde mâncarea e întâlnirea fericită a tuturor simțurilor pe care ea le solicită: gust, miros, văz, simț tactil. După nenumărate căutări, savoarea pierdută e regăsită în cel mai neașteptat preparat (nu vă spun care), motiv pentru care eroul nostru își trăiește ultima clipă în pace – mestecând, normal. Și filosofând în chip de concluzii (ale vieții sale sau ale oricui, în fond) despre perfecțiunea acestui gust prin care, spune el, „l-am atins pe Dumnezeu”, după care „l-am pierdut și l-am sacrificat pe altarul visurilor glorioase care nu erau ale mele”: „Dumnezeu, adică plăcerea brută, totală, cea care își are obârșia în însăși natura noastră profundă, care nu ia seama decât la propriile noastre delicii, pentru a se întoarce de unde a izvorât; Dumnezeu, adică acest ținut tainic al intimității noastre, unde suntem cu totul singuri, doar noi înșine în apoteoza unei dorințe autentice și a unei plăceri pure, nealterate”.

Comandă cartea din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.

2 comentarii
  1. Zinaida Strinu

    Frumoasă prezentare, mi-a deschis apetitul pentru această carte! Dar aștept cu interes și volumul despre intersecția dintre literatură și gastronomie! Succes!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *