Tag: gastronomie

Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Interviu cu Ana Barton: „Am crescut într-o familie de mari creatori de gusturi”

Pe Ana Barton n-am întâlnit-o niciodată, nici măcar la telefon n-am vorbit, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Am descoperit-o pe Facebook – iată că folosește și asta la ceva, până la urmă –, după aceea am început să-i citesc textele de pe blogul Inimă roșie cu lapte dulce, transformat ulterior în anabarton.ro și m-am îndrăgostit de scrisul ei viu, surprinzător, senzual, cu sinestezii uluitoare, cu ochii ei curioși, atenți, cu poezia tăioasă ori tandră, în funcție de stare sau de subiect. Citeşte tot articolul


Anca Vieru: „Personajele mele beau cafea, bere sau coniac, mănâncă înghețată sau covrigi cu sare. Taie lămâia în felii sau se uită la poze cu pepeni pătrați. Dar nu prea stau în bucătărie”

O cunosc pe Anca Vieru doar din scris: din volumul de povestiri publicat în 2015, la Editura Polirom, și intitulat Felii de lămâie, de pe blogul pe care îl ține (Cuvinte fără cod de bare, simpatic nume!) și, firește, din postările de pe Facebook, pentru că – nu-i așa? – totul se întâmplă în virtual(itate)! Știu ca e absolventă de Politehnică, dar și că a terminat un master în comunicare, că a făcut o vreme cercetare și că, în cele din urmă, a virat spre științele umaniste, pentru care este – fără doar și poate – foarte înzestrată. Am citit undeva că a participat la un atelier de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu și că, încurajată de aceștia, a făcut din scris o profesie, publicând, inițial, în volumele colective Moş Crăciun & co. (Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Humanitas, 2013), proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr., și abia după aceea, în 2015, debutând individual cu volumul de proză scurtă Felii de lămâie. Nominalizat la premiile revistei Observator cultural, debutul Ancăi Vieru este cu adevărat remarcabil, dovedind o maturitate surprinzătoare a scriiturii, într-un evantai surprinzător de stiluri și formule literare. Cu doar câteva zile în urmă, a ieșit din tipar și primul roman al autoarei, Spulberatic (Editura Polirom) și, dată fiind bucuria cu care i-am citit povestirile, recunosc că abia aștept să văd ce se ascunde sub acest titlu... misterios. Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitoarea Doina Ruști: „În credințele românești, busuiocul pus în salate ajută la înlăturarea depresiei, iar pâinea acoperită cu frunze de hrean întărește credința”

Am citit-o prima dată pe Doina Ruști acum mai bine de 10 ani, și am scris cu entuziasm, atunci, despre romanul ei Zogru (Polirom, 2006), în cadrul secțiunii de carte a revistei Time Out București. Mi s-a părut, citind acest roman, că e nevoie de o revigorare a prozei cu inserții fantastice, rămasă – la noi – la momentul Eliade-Voiculescu, cu o singură excepție notabilă, după mine, și anume proza lui Ștefan Bănulescu, și că scrisul Doinei Ruști ar putea înnoda această tradiție. Însă, între timp, prozatoarea Doina Ruști a evoluat în multe alte direcții, plăcându-i teritoriile încă neexplorate și temele cât se poate de provocatoare. Dacă primele cărți – Omulețul roșu (Vremea, 2004), Zogru (Polirom, 2006) și Fantoma din moară (Polirom, 2008) – merg în direcția prozei fantastice de care aminteam, Lizoanca la 11 ani (Trei, 2009) și Logodnica (Polirom, 2017) merg în direcția prozei non-ficționale à la Truman Capote, în vreme ce Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017) explorează teritorii baroce, în care fantezia și detaliile minuțioase sunt elementele-cheie. Citind recent Mâța Vinerii, unde detaliile culinare abundă, m-am gândit că autoarei o să-i placă micul nostru dialog cu pretext gastronomic, și am avut dreptate: i-a plăcut. O să vedeți cât de mult din răspunsurile de mai jos. Poftă mare la lectură! Citeşte tot articolul


Ce mănâncă și ce gătesc celebritățile – picanterii culturale și gastronomice din lumea celor care au făcut istorie în muzică, literatură, arte plastice și film

V-ați gândit vreodată cum ar fi să luați masa cu actorul, scriitorul, muzicianul sau pictorul preferat? Ați fost vreodată atât de pasionat(ă) de un personaj faimos încât să vreți să știți cum era el/ea în viața de zi cu zi? De exemplu, ce-i plăcea să mănânce sau să ofere musafirilor la masă? Dacă da, acum puteți să vă potoliți curiozitatea, fiindcă Dining with the Famous and Infamous (Rowman and Littlefield, 2016), cartea spumoasă a Fionei Ross, dezvăluie toate aceste lucruri „and more”, cum se zice. Citeşte tot articolul


Cristina Andrei: „Niciodată nu greşeşti cu lucruri simple. Pâine de casă, brânzeturi, măr verde, câteva boabe de strugure, un pahar de vin roşu, poveşti”

Cristina Andrei este, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai surprinzătoare apariții pe scena literară a ultimilor ani: o prozatoare care a ales un debut târziu, dar sigur, cu un roman care indică o maturitate impresionantă a scrisului și o excelentă stăpânire a tehnicilor narative. Romanul Abonatul nu poate fi contactat a apărut la Editura Nemira, în 2014, în Colecția „Cuaternar”, și s-a bucurat de aprecierile criticii de întâmpinare, dar și de un public în căutarea unui povestitor hărăzit și a unei fraze bine alcătuite. Deși, poate, comparațiile nu sunt cea mai bună cale de a evalua un autor, aș așeza-o pe Cristina Andrei în descendența Gabrielei Adameșteanu, cu care împarte construcția inteligentă și o stilistică bine strunită, dar și memorabilele personaje feminine cărora le dă viață. Și cred cu tărie că o a doua carte o să-i confirme talentul anunțat la momentul debutului.

Am rugat-o să-mi răspundă la micul chestionar gastronomic (parțial fix, parțial mobil, adaptat fiecărui autor în parte), aflat în centrul rubricii „Gastro-literare”, și a făcut-o cum știe ea cel mai bine: cu povești frumoase, cu umor și cu inteligență. Mai mare dragul s-o citești! Poftă bună... la lectură!  Citeşte tot articolul


Ferestre către trecut, despre „Mesele de odinioară”, de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga

Având ca sursă de inspirație expoziția „Rețete culinare. O încercare de istorie gastronomică”, organizată de Arhivele Naționale ale României în colaborare cu Biblioteca Academiei Române în 2011, Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, volum realizat de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga, este o frumoasă inițiere în istoria vechilor moravuri românești, ce adună în paginile sale atât texte frumoase și pitorești, cât și imagini asemenea. Citeşte tot articolul

Cristian Teodorescu: „Acum încerc să mă vaccinez de elogii ca să-mi văd de treabă” (interviu)

Spre sfârșitul lui martie 2015 apărea, la Editura Cartea Românească, un roman excelent care se citește cu o plăcere extraordinară: Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian Teodorescu. În aprilie avea loc o lansare a cărții la București, în mai la Tulcea, iar în octombrie binecunoscutul scriitor și jurnalist român era invitat la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, unde, îmi amintesc cu plăcere, a citit un fragment din acest roman. În martie 2016, Cristian Teodorescu va merge, la aproape un an distanță, într-un turneu de promovare a Șoselei Virtuții. Cartea Cîinelui - începe cu două lecturi publice: pe 2 martie la Brașov (ora 18:00, Librăria „Șt. O. Iosif”, alături de Ruxandra Ivăncescu, Romulus Bucur și Adrian Lăcătuș) și pe 3 martie la Sibiu (tot ora 18:00, Librăria Habitus, alături de Andrei Terian și Dragoș Varga).  Citeşte tot articolul

Câte clişee despre Paris încap într-o carte? Toate! – „Un apartament la Paris”, de Michelle Gable

Trebuie să recunosc: am vrut să prezint Parisul prin ochii unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori. Să caut pe sub dărâmături (a se citi „printre teancurile de cărţi”). Să fac o antologie (subţirică, e adevărat) a unora dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute... Parisului. Merde, cum ar spune francezul, mi-am spus şi eu când marele munte de cărţi pe care îl visam s-a dovedit a fi un teanc de doar patru exemplare. Citeşte tot articolul

Fifty Shades of Chicken, o parodie gastro-erotică sau food porn cu o găină

Cu siguranță ați citit părerile noastre despre romanele sado-maso-erotice Fifty Shades of Grey și Fifty Shades Darker (pentru partea a treia a epocalei trilogii, Fifty Shades Freed, încă nu a tras nimeni paiul scurt). Poate, străbătuți de un fior de curaj sau inconștiență, ați citit chiar cărțile (ok, am glumit, știm că n-ați face asta după recenziile noastre). Vă recomandăm însă cu toată sinceritatea cartea despre care vom vorbi astăzi, Fifty Shades of Chicken. Intitulată printr-un joc de cuvinte aproximativ intraductibil, dat fiind că în limba română cartea a fost tradusă drept ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, Fifty Shades of Chicken este o parodie zemoasă la cartea originală siropoasă, o poveste despre pasionata, incipient zoofilica, necrofila și gastronomica relație dintre un bucătar și o găină congelată, fără cap. Citeşte tot articolul

Fairytale Food – bunătăţi, prinţese şi file de poveste

Când vine vorba despre cărţi de bucate, cred că alături de reţetele pentru feluri de mâncare delicioase, contează destul de mult prezentarea, de la copertele care te tentează să deschizi o astfel de carte, la originea sau povestea care stă în spatele fiecărei reţete şi până la imaginile care încântă privirea şi creează pofta de a încânta şi papilele gustative. Citeşte tot articolul