Cum vă spuneam, bucatele din cartea lui Radu Anton Roman au un gust familiar, chiar dacă nu le-ai mâncat niciodată exact în forma de acolo. E ceva din copilăria noastră, din bucătăria bunicii care oricum găteşte cu ceapă prăjită sau cu ardei gras. Tocmai de aceea, din cartea asta am ales să gătesc o mâncărică ţărănească.

Radu Anton Roman spune despre ea că e grav nedreptăţită. Un gust atât de bun se ascunde în spatele unui nume atât de banal. Ba chiar enumeră câţiva intelectuali ale căror papile gustative au fost impresionate de “banala” tocăniţă – Andrei Pleşu, Alecu Paleologu, Horia Bernea, Mihai Oroveanu.

Nu ai cum să o greşeşti, e genul ăla de reţetă simplă, care îţi râde în nas dacă zici ceva de vreo dietă şi care merge perfect când ai de săpat grădina (sau alte activităţi fizice, hai şi mersul la sală). Românesc, cum ziceam, cu ceapă prăjită, legume şi carne. Din sud mai precis, Radu Anton Roman spune că a mâncat-o la Pleşoi şi, cu un Sauvignon tânăr de Almăj, i s-a părut Oltenia de zece ori mai frumoasă.

Ce poate ieşi prost când iei un pachet de unt (da, întreg!), îl pui în cratiţă şi apoi pui acolo carne şi legume, pentru ca în final totul să se odihnească la cuptor?

Am pus, cum spuneam, 200 grame de unt la topit. Am adăugat 600 grame carne de viţel (tineret bovin zicea în supermarket) şi 400 grame de carne de porc (pulpă am luat eu, nu se specifica în reţetă). Le-am lăsat un pic la rumenit şi apoi am turnat un munte de ceapă (10 cepe zice reţeta, pare foarte mult, credeţi-mă). În timp ce toate se prăjeau colesterolic în unt, tocam intens ardeii şi roşiile.

Ardei am pus vreo cinsprezece, roşii, tocaţi mărunţel. Apoi roşiile, multe şi ele, vreo 500 grame. Totul la grămadă în cratiţă, pe foc. Se adaugă o mână de verdeaţă (am pus mărar şi leuştean proaspete şi pătrunjel uscat, că proaspăt nu am găsit), sare şi piper (am pus şi boabe şi măcinat).

Nu e nevoie să puneţi apă, legumele şi carnea, plus untul de la început, lasă suficient lichid pentru un sos absolut delicios. După ce termini de gustat insistent sosul cu lingura şi te mai gândeşti şi la ficatul tău, bagi totul la cuptor şi lasşi acolo până se înmoaie bine carnea. În reţetă zice o oră, noi am ţinut-o mai puţin pentru că ne era o poftă.. 🙂

Inutil să vă spun că a ieşit delicios. Avea dreptate Radu Anton Roman, reţeta asta merită o soartă mai bună şi un nume pe măsură. Cum sugera chiar el, ce-ar fi Tocăniţă Voievodală? 🙂

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


5 comentarii
  1. Avatariulia

    are si retete mai light in carte sau mai toate sunt cu carne prajita cu ceapa. ma rog, nu neaparat mai light, mai pentru ficati neincercati?

    Reply
  2. Pingback: Ce tot mănânc de Crăciun: aventura tradiţiei în familie « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *