David Meza (n. 1990, Mexic) este una dintre vocile emergente din poezia mexicană contemporană, numărându-se, în același timp, printre cei mai importanți tineri poeți de limbă spaniolă la nivel internațional. A studiat literatură și filosofie la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului și a debutat, în 2012, cu Visul lui Vișnu (El Sueño de Visnu), primul volum din ceea ce avea să devină trilogia Trimurti. Poemele sale au apărut în numeroase antologii și reviste precum Tenían veinte años y estaban locos (Spania), Ping Pong Magazine (Repubica Dominicană), Chutzpah! (China), dar și pe platforma online 89plus Clubhouse (Marea Britanie).
Poezia lui David Meza prezintă mărcile unui discurs centrifugal, orientat spre varietate și experiment, care își anexează ca elemente constitutive sinceritatea absolută, spiritul civic și imagistica funambulescă à la Roberto Bolaño. Manipulând mai multe registre silistice și reciclând motive recurente în poezia latino-americană, Meza pulverizează componenta onirică a acesteia peste panoramele cvasisarcastice, tăioase ale unei poezii angajate social. Temperatura și voltajul textelor sale aluvionare, ample reifică încărcătura halucinantă a dicteului automat, însă derapajele explozive sau excesele de sensibilitate sunt contrapunctate de acele secvențe în care poetul mexican articulează cu acuratețe problemele și idealurile generației sale. Încrederea în caracterul paliativ al poeziei și în forța acesteia imprimă versurilor un sound protestatar, însă nu unul vindicativ, cât ceva ce aduce mai degrabă cu vâjâitul amenințător și hipnotic din timpul unei cascadorii aeriene.
Pentru generaţiile viitoare (Un manifest)
Vreau ca moartea Mexicului să fie frumoasă
Vreau ca moartea lui să fie frumoasă și inexplicabilă ca păsările
Vreau ca trecutul să fie o întâmplare nemaivăzută inventată în viitor
Vreau ca numele meu să fie viaţa
Vreau ca America să-și dea drumul și să ne arate că e marginea unui OZN
Vreau ca sexul meu să fie viaţa
Vreau ca tradiţia literară a oamenilor să fie mișcarea cometelor
Vreau ca ţara mea natală să fie viaţa
Vreau ca scriitorii să urce înapoi în copaci și să rearanjeze constelaţiile
în ordine alfabetică în fiecare noapte
Vreau ca poeţii să nu se mai numească poeţi și să se numească vise, și visele
să se numească stele sau licurici sau pâraie sau triciclete
Vreau ca tinereţea să fie un avanpost al lumii, nu un avanpost al anilor
Vreau ca poezia să se confunde cu proza și proza cu un tratat știinţific
și ăsta cu un nou sistem planetar
Vreau ca poziţia mea socială să fie viaţa
Vreau ca poeţilor să le fie frică de nemurire și de stabilitate
Vreau să fiu cunoscut ca universitar, nu pentru că sunt la universitate,
ci pentru că sunt în univers
Vreau ca poemul să fie confundat cu un tratat filosofic sau cu un tratat
politic sau cu o căprioară care a fost rănită în mijlocul pădurii
Vreau ca naţionalitatea mea să fie viaţa
Vreau ca acest manifest să fie distrus de oricine îl citește și înlocuit cu unul
mai sincer și mai frumos
Vreau ca grupurile literare din zilele noastre să privească împreună munţii
și râurile și supereroii din spaţiu
Vreau ca artiștii să-și arunce operele în mare și să înceapă să scrie
pe corpurile lor
Vreau ca vârsta mea să fie viaţa
Vreau ca literatura universală să fie numită istoria pre-literaturii din viitor
Și vreau ca cele mai frumoase poeme ale generaţiei mele să fie scrise
pe pereţii metroului
traducere din limba spaniolă de Cătălina Stanislav și Vlad Pojoga
Mai multe poeme de David Meza au apărut în nr. 13 al revistei „Poesis internațional”, care poate fi comandat de aici.
