Alexandra Turcu (n. 1995) a absolvit secția de Literatură Comparată a Facultății de Litere din Cluj, unde este acum masterandă. A debutat publicistic înainte de a absolvi Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, iar editorial cu volumul de versuri celelalte produse (Charmides, 2015). Colaborează la revistele „Poesis Internațional”, „Echinox” și „Steaua” și traduce literatură din limba engleză.
Poezia Alexandrei Turcu degajă suflul sacadat al unei sensibilități spasmodice, pentru care nevoia de coerență și (auto)control este imperios necesară, devenind un principiu care structurează tematic volumul său de debut. Din această perspectivă trebuie decodificată și opțiunea autoarei de a-și organiza discursul în trei cicluri cu titluri aparent simpliste: „singurătate”, „familie” și „dragoste”. Convergente până la un anumit punct (puseurile autodistructive, contabilizarea maniacală a medicamentelor, obsesia morții), acestea se ramifică spre zone diferite ale subiectului poetic, mapând spații afective pe fundalul cărora se derulează tot felul de contradicții, impulsuri anxioase, erotisme refulate și exerciții de luciditate.
Deși poemele indică o anumită atracție pentru lirica suicidară a Sylviei Plath, doza de autoironie și exersarea continuă a clarității, a echilibrului, vizibilă și la nivel grafic prin tăietura precisă, incisivă a versurilor, reglează respirația din celelalte produse. În textele sale cele mai noi, Alexandra Turcu abandonează cadrele ambientale, populate de figuri familiare și cadența aproape monotonă din prima carte, în favoarea unor experimente ce sugerează depășirea unor granițe imagistice și curajul de a deschide supapa prin care să se poată infiltra un plus de tensiune și de emoție.
serile noastre – 3 years later
it’s been 3 years, my love
it’s been 3 years şi mi-am dat seama
doar când am ajuns singură în 211
prin patul acela de cămin au mai trecut deja
2 rânduri de oameni poate că au
ştiut să conserve căldura mai bine decât am ştiut noi
tot ei şi-au împărțit omleta şi ceaiul la masa noastră improvizată,
unul mâncând cu furculița, celălalt cu bețigaşe chinezești
şi nimic din ce am făcut noi nu s-a putut numi voyeurism,
dar nici iubire you were my best friend
and then you were not anymore
i’ve been your lolita, my love i’ve been
your lolita și apoi m-ai lăsat singură
cu corpul meu stângaci cu mișcările abia pe jumătate învățate
să îmi dau seama că toți bărbații sunt humbert humbert
toți își cer la final exact cum ai făcut și tu
scuze pentru pornirile lor pedofile
și de fiecare dată asta mă pune pe mine într-o lumină proastă și nu pe voi
toți bărbații vor doar să vadă cum e
și apoi se întorc la sânii mari la brațele care nu se învinețesc așa de ușor
corpuri pe care să le poată simți la atingere
toți bărbații m-au privit cel puțin o dată cu duioșia aceea paternă
și niciunul nu a îndrăznit să-mi acopere tot corpul cu corpul lui
gândindu-se la toate oasele care s-ar putea rupe sub presiunea unui gest necalculat
și cel mai trist e că, da, sunt fragilă roșesc ușor și amuțesc repede
da, sometimes i still miss you, my love
și încă mă sperie japonezii
pentru că toți japonezii au gesturile tale
