Comorile nu așteaptă decît căutătorul potrivit. Cel care știe să caute va găsi. E drept, trec pe aicișa tot felul de nepoftiți. Ca acum.
— Uită-te la ghețoii ăia cum cotrobăie… ca animalele! Huo! Ușor, că nu dau turcii! Păi așa se caută? Bă, are și gunoiul demnitatea lui! Nu-i pentru mîrlan! Aoleu, a băgat mîna pînă la cot. Futu-i mama lui de nehalit! Așa se bagă? Ca să-ți sfîșii mîneca? Să te împuți la subsuoară? Ușurel, pipăie, mă, vită! Vezi să nu dea de rahat! Și ce dacă-i noroc? Norocu-i de rahat! Te lasă cînd ți-e lumea mai dragă. Nu e noroc, puiule, e știință.
Cel bătrîn își aprinde un muc de țigară și-l vîră ușurel printre buzele cafenii.
— He he, țin minte și acum cum i-am dat gata pe maimuțoi. Am simțit – ascultă-mă bine, tre’ să-ți asculți instinctele, o simți în urină, te gîdilă-n creștet, ai acru sub limbă – am simțit din zori că ia era ziua mea norocoasă. M-am pregătit, nene. Am băut apă de la cișmea, să nu sperii norocul. E drept, am tușit de s-a zguduit parcul. N-am să mai fumez chiștoace de Kent nici să mă afumi. Apoi m-am spălat pe mîini. Tre’ să fii gata întotdeauna pentru întîlnirea cu destinul. Am calculat toate posibilitățile. Culmea era că mai trecuseră proștii și fomiștii o dată pe aici. Îi văzusem dis de dimineață. Erau doi amărășteni, cu pungi de plastic, păcatele mele. Ascultă ce-ți spun, rafia e sfîntă! Făcuseră curat, credeau ei. Tocmai de aia am ochit exact lada roșie. Da, aia de o tonă, culcată-n buza gropii. I-am lăsat să cotrobăie, exact cum fac ăștia acu’. Mi-am aprins un piron, am așteptat înjurînd de toți sfinții, da’ nu mi s-a clintit nici un mușchi din obraz și mi-am făcut rugăciunea. Rugăciunea e totul. Îi spui lui Dumnezeu ce vrei, da’ sincer, băiete, nu merge cu fofîrlica! Și Dumnezeu îți dă. Au plecat cu sacii plini de mizerii. Atunci m-am pus EU pe lucru. Am împărțit locul în parcele. Am aranjat lucrușoarele după mărime. Nu încape o chestie mare într-o beșcă mică. Deci: tot ce e mic – la gunoi. Apoi, am pipăit în liniște chestiile mijlocii. Cînd le pipăi, să fie liniște. Și să închizi ochii. Să lași mintea să lucreze. Cu ochii închiși vezi mai bine. Exact așa s-a întîmplat. Era o cîrpă plină de vaselină. Te-ai prins? De ce vaselină? Ca să-i fraierească pe nașparlii. T-ai prins? Cînd omul dă de vaselină i se face scîrbă. Așa, ca cînd dai de un cîrnat mucegăit. Fomiștii ce să știe. Ghiogîrț și își varsă mațele. Da, mă. Era o ascunzătoare. O ascunzătoare atît de bună că și fraierul de-a aruncat-o s-a păcălit! Ochelarii ăștia. Știi de ce-mi zice lumea intelectualu’! Vezi ce etichetă au? Știi să citești, bă? Ia citește! Gî,u,cî,cî,i! Ia zi dacă ai mai văzut așa minunăție?
— N-am văzut, șefu’!
— Și medaleonu’ ăsta norocos. Nu mă despart niciodată de el. Ia zi, ce-au găsit ăia?
— Un litru de Coca Cola, un bec…
— E bun?
— Nu văd de aici, șefu’.
— Și cartoane.
— Aoleu, săracii, tare-s proști.
Fumează amîndoi, cu ochii în zare.
— Mergem acum?
Bătrînul își ridică gulerul.
— Stai binișor, nu te grăbi. Ăștia-s ca ulii. Și sînt trei, noi sîntem singuri, da’ dacă mă șucăresc… Pun pariu că acolo e comoara. Hai, să facem pași, băiete, să nu se prindă! Uite, dacă te uiți la mine, avem un săculeț cu zaț, o pungă de zahăr, mmm… și un pachet de Kent – în țiplă! – plin pe jumătate. Ce-mi plac ăștia de fumează-n doru’ lelii. Lua-i-ar dracu cu Kentu’ lor. Păi, tu știi ce kentane erau în tinerețea mea? Parfum de Lux! Repede, s-o ștergem, că vin hîrciogii cu miloaga. Lasă-i să moară proști. Lasă-i să caute, că nu știu ce caută. O simt în urină, acolo e – nu mai trebuie decît răbdare și tutun. Comoara, puștiule, comoara. Viața e frumoasă, în pizda mă-sii.
