Atunci când am realizat că nu mai am suficient loc în casă pentru a-mi depozita genţile, am fost nevoită să recunosc că am o slăbiciune (sau poate dependenţă, obsesie?) pentru acest obiect al modei feminine. Se spune că recunoaşterea unei probleme e primul pas spre vindecare, dar în cazul meu lucrurile nu stau chiar aşa, căci numărul genţilor de toate formele, mărimile, culorile e încă mare şi…în creştere.
Aşa că, vă puteţi imagina cum mi-au sclipit ochii atunci când am dat peste genţile şi portofelele create de Yoda Hidemi, o tânără japoneză din Chiba, designer specializat în realizarea handmade a acestor produse. Folosind materiale precum pânza, pielea, metalul şi hârtia, Yoda creează gentuţe şi accesorii care vor aduce bucurie oricărui pasionat de literatură, căci toate sunt sub forma unor cărţi vechi, ca de anticariat sau sunt imprimate cu imaginea unor pagini din astfel de cărţi.
Este evidentă pasiunea designerului pentru cărţi, antichităţi şi ornamentare, căci o parte a procesului de creaţie constă chiar în a realiza modelul copertelor ce vor fi imprimate pe materialul din care sunt confecţionate genţile. Acestea sunt împodobite cu chenare sofisticate în interiorul cărora apare titlul, cu flori, portrete sau alte elemente decorative, dar toate au acelaşi aspect, de cărţi foarte vechi, cu margini roase. Par a fi volume găsite într-o bibliotecă prăfuită ce aparţine unui conac englezesc din alte epoci. Tocmai de aceea, senzaţia pe care o inspiră e aceea că trebuie să fie mânuite cu multă delicateţe, cu aceeaşi grijă cu care am răsfoi o astfel de carte, îngălbenită de vreme, dar încă atât de frumoasă.
Yoda ne dă posibilitatea de a-i purta creaţiile în diferite moduri, căci a confecţionat atât genţi-plic, cât şi unele prevăzute cu lănţişor, ce pot fi ţinute pe umăr, portofele şi chiar sacoşe. Cu închizători metalice, fermoare sau panglici, aceste genţi şi portofele sub formă de cărţi peste care timpul pare că şi-a lăsat amprenta sunt o alegere faină şi vor crea un aer şic şi cu parfum vintage oricărei ţinute.
Surse: yodahidemi.com, ovr.jp, urfunked.com
