Titlul spune tot: e un joc al umilinței. Nu l-am inventat noi, l-a inventat David Lodge și îl joacă personajele sale în Schimb de dame. E foarte simplu: pur și simplu trebuie să recunoașteți sincer ce carți nu ați citit.
Pai stai așa, veți zice, e o listă nesfârșită de cărți pe care nu le-am citit! E adevărat, dar aici vorbim de cărți importante. Cărți pe care pasionații de lectură nu le rateaza de obicei. Clasice. Capodopere. Canonice. E adevărat, jocul merge bine pentru cititorii înrăiți. 🙂 Și un pic orgolioși. După câteva pahare de vin, multe lucruri ies la iveală!
Personajul lui Lodge, profesor universitar, nu citise Hamlet. Cu asta câștgă jocul dar are și probleme profesionale mari. Imaginați-vă că un prof de literatură română de la noi n-a citit, să zicem, Moromeții.
Imaginați-vă că în grupul care joacă sunt și scriitori. Îmi povestea cineva că jucau Umilință într-un grup cu mulți scriitori și că doar cu greu admiteau că nu citiseră cărțile unuia sau altuia dintre ei. 🙂
Și mai amuzant e că încerci să-ți găsești scuze – Cum să citesc Ulise, cred ca nici Joyce n-avea curaj sa se apuce de ea. Pe de altă parte, e interesant cum un joc așa simplu pune la îndoială canonul. Poate chiar n-ai avut răbdare să citești ceva de Hortensia Papadat Bengescu! Și poate sunt mulți ca tine dar n-au curaj să zică. Sau poate nu te-ai înțeles cu Procesul lui Kafka. Și așa mai departe.
Variante sunt mai multe dacă vreți să jucați Umilință. Puteți propune pe rând o carte și fiecare din grup trebuie să spună dacă a citit-o sau nu. Sau puteți alege o perioadă literară sau un curent – gen ce cărți de-ale beatnicilor nu am citit noi? Câștigă cel care recunoaște că nu a citit ”cea mai clasică dintre clasice”. Să spuneți toți uimiți: ”cum, nu se poate să nu fi citit asta!”.
Important e să fiți sinceri. Până a urmă, e și un joc de conștientizare a ceea ce nu ai citit și de ce. Voi ce n-ați citit?