Bookaholic

“L’enlèvement de Michel Houellebecq”, un film despre presupusa dispariție a scriitorului francez Michel Houellebecq

Dacă nu l-ați văzut până acum pe Michel Houellebeck în filme (a apărut în cel puțin trei, unul dintre ele fiind “Posibilitatea unei insule”, ecranizat după cartea lui, cu același nume) o puteți face de-acum înainte. Compania franceză de filme Les Films du Worso a anunțat de curând că tocmai a terminat filmările la un lung metraj, “L’enlèvement de Michel Houellebecq” (“Răpirea lui Michel Houellebecq”), în care romancierul joacă rolul principal.

Fără să dea vreun detaliu privind scenariul sau data premierei, compania a precizat doar că subiectul filmului visează un fragment din biografia lui Houellebeck, mai exact acea săptămână din septembrie 2011 când, în timpul turneului de promovare a romanului “La carte et le territoire” (pentru care a primit, în 2010, premiul Goncourt), scriitorul a fost dat dispărut de către presa francofonă pe motiv că nu și-a făcut apariția la lecturile publice pe care trebuia să le susțină în Amsterdam și Bruxelles. Am scris și noi despre asta aici.

Foto3

Aproape toți cei care au auzit de Houellebeq – Michel Thomas, pe numele adevărat, – știu că acest “perpetuu copil teribil al literaturii franceze ce are reputația de a stârni rebeliune și ofensă” (guardian.co.uk) și care, datorită cărților sale “vulgare”, “pornografice”, a fost acuzat de obscenitate, rasism, misoginism, are obiceiul să dispară uneori pentru o vreme fără ca cineva să poată lua legătura cu el telefonic sau prin email. În ceea ce privește însă întâlnirile stabilite, Houellebeck nu lipsește aproape niciodată de la ele, acesta fiind în fond motivul îngrijorării de acum doi ani a presei francofone.

Deși au existat o serie de speculații – unii au spus că scriitorul stătea bine mersi acasă mâncând morcilla, alții că ar fi fost răpit de Al-Qaeda – Houellebeck nu a dat niciodată explicații despre acea presupusă dispariție. Poate că o va face în lung-metrajul “L’enlèvement de Michel Houellebecq”. Până când va putea fi vizionat, însă, filmul, se vor naște cu siguranță noi supoziții.

Surse foto: worldliteratureforum.combibliobs.nouvelobs.comserlibre07.blogspot.ro

Exit mobile version