Bookaholic

Philip Roth s-a hotărât să nu mai scrie

Nu m-am gândit niciodată că scriitorii își pot trâmbița retragerea, așa cum o fac, să zicem, trupele rock sau actorii. Așa încât m-a surprins atunci când am citit că Philip Roth a făcut asta, considerând că la cei 78 de ani pe care îi are ar fi mai bine să se oprească. La cât a scris în toți anii ăștia mai că l-aș înțelege, însă nu pot să îngrop imaginea pe care mi-am făcut-o despre scriitori: aceea că nimic pe lumea asta, în afară de boală sau moarte, nu îi poate opri să scrie. Iar Philip Roth nu e nici bolnav, nici mort.

Așa cum arată mediabistro.com, Philip Roth ar fi declarat luna trecută unei publicații franceze că nu a mai scris nimic în ultimii trei ani și nu are de gând s-o facă nici de aici înainte.

În fond, de ce trebuie să fie toți ca Herman Wouk (97 de ani), care tocmai a publicat “The Lawgiver”, sau ca Toni Morrison (81 de ani), care a publicat un roman în primăvară și lucrează la unul nou?

Și totuși, să rămână oare “Nemesis”, din 2010, ultimul roman al lui Roth?

Exit mobile version