1984, de George Orwell

1984 de George Orwell, a rămas de ani buni în topul distopiilor mele preferate, alături de Brave New World-ul lui Huxley și Lanark-ul lui Alasdair Gray. Există și o ecranizare (făcută chiar în 1984 – cartea a fost publicată în 1949, cu un an înainte de moartea autorului), nu vom vorbi însă deloc despre experiența cinematografică deoarece ea va fi trecut deja prin filtrul unui scenarist și regizor, iar în cazul acestei cărți este musai să trăiești tu, nemijlocit, toată oroarea. Dacă ai prins ceva din epoca Ceaușescu, ai trait-o oricum. Dacă te-ai născut un pic mai încoace, Orwell îți spune cum ar fi fost dacă ar fi fost un pic mai rău.

Sinopsis 1984 de George Orwell

Este anul 1984. Câteva războaie atomice au reorganizat geografia politică a planetei, iar continentele  au fost rearanjate în trei superputeri, Oceania (Americile, Australia, jumătatea de sud a Africii și fosta Mare Britanie, acum cunoscută sub numele de Airstrip One), Eurasia (Europa asimilată de Rusia), și Eastasia (China, Japonia, Coreea). Oceania se află sub influența ideologică a Ingsoc-ului (socialism englezesc), iar Partidul menține întreaga populație intr-o stare constantă de frică, venerație față de sistem și sărăcie. Sigur, sună precum Coreea de Nord astăzi, dar modelele după care Orwell a croit înspăimântătoarea distopie a fost cel nazist și stalinist.

Personajul principal este Winston, un tip nici prea tânăr, nici prea frumos, cu siguranță defel bogat, pentru că face parte din clasa de mijloc (Outer Party), doar cu puțin mai răsărită decât marea masă a proletariatului, care locuiește în condiții mizerabile, blocuri strâmte și murdare, trâind la limita sărăciei, cu găuri în pingele și vânt în buzunare, fumând țigările străvezii Victoria, amorțindu-se cu ginul uleios Victoria (marca universală pentru orice) și mâncând o măncare sintetică pe care sunteți liberi să o asociați cu salamul Victoria sau cu parizerul pe ziar.

În cartierele mai bogate locuiesc, în case frumoase și în condiții superioare de viață,  membrii de partid din clasa privilegiată (Inner Party), nomenclatura, care se bucură de luxuri precum zahăr, cafea, ciocolată sau vin.

Winston lucrează la Ministerul Adevărului (Minitrue), unde rescrie istoria astfel încât imaginea Oceaniei și a partidului să rămână neștirbită în orice moment. Arhiva de fapte și înregistrări istorice este modificată în permanență, iar documentele “originale” arse. Prin aceeași metodă sunt eliminate și persoanele non grata, blând euphemism pentru nepersoane / unpersons, vinovate de crime ale gândirii (crimethought), care sunt șterse cu totul din existență.

Winston comite însă greșeala de a începe să gândească de unul singur, gânduri criminale conform Poliției Gândirii; se întreabă care o fi adevărata istorie, nu cea pe care o ajustează zilnic toți funcționărașii Minitrue-ului, ține un jurnal și, în secret, îl urăște pe Big Brother.

Big Brother

Una dintre cele mai cunoscute sintagme ale ultimului secol, reprezentând lipsa intimității individului în fața sistemului care știe tot, Big Brother, este în 1984 șeful partidului, o figură mustăcioasă omniprezentă, ai cărui ochi văd tot, ale cărui urechi aud orice. Instrumentele omnisceneței sale sunt în primul rănd ecranele din orice casă, pe care nu doar rulează non stop propagandă de partid, dar care au și rol invers, de camere de supraveghere. Pe lângă acestea, controlul este menținut și de prezența discretă a agenților secreți, care raportează orice activitate suspicioasă, care ar putea duce la gândire, precum, să zicem, plimbatul de unul singur, sau activități ilegale cum ar fi sexul.

Sexul de plăcere este interzis de doctrina partidului, există chiar organizații precum Liga de Juniori Anti-Sex, din care face parte personajul feminin al poveștii, Julia, cu care Winston începe o relație secretă, crezând că vor scăpa de ochiul atoatevăzător al lui Big Brother.

Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere / War is peace, freedom is slavery, ignorance is strength

Cele trei superstate sunt într-un război rece constant. Populația este informată despre noile victorii ale Oceaniei, și ținută la nivelul subzistenței pentru ca războiul să poată fi finanțat corespunzător. De asta se ocupă cu success Ministerul Bunăstării (Miniplenty), a cărui sarcină este în realitate menținerea sărăciei. Toate ministerele Oceaniei au nume în antiteză cu ceea ce fac de fapt:

Ministerul Dragostei (Miniluv), prin organul său principal Poliția gândirii / Thinkpol, se ocupă cu menținerea ordinii și cu spălarea creierelor libergândiștilor prin diverse metode de tortură; Ministerul Adevărului, Minitrue, este o fabrică de minciuni și propagandă, iar Ministerul Păcii, Minipax, este de fapt ministerul de război.

Principalul instrument al ideologiei Fratelui cel Mare este găndirea dublă, doublethink, acceptarea simultană a două noțiuni opuse, pe care se bazează inclusiv noul sistem lingvistic imaginat de Orwell pentru această lume sinistră, Newspeak, câteva exemple fiind chiar denumirile antinomice ale ministerelor menționate mai sus.

În doublethink stă și explicația pentru sloganul War is peace, freedom is slavery, ignorance is strength: războiul este pace când durează de atâta timp încât populația s-a obișnuit cu lipsurile constante și când teroarea permanentă menține ordinea; războaiele preventive, pentru “menținerea păcii”, sunt o realitate astăzi. Libertatea este sclavie inclusiv pentru cetățeanul plin de drepturi al civilizației occidentale contemporane care trăiește cu impresia unei spoieli de libertate, văcuță liniștită din marele șeptel. Iar ignoranța (poporului) este puterea (conducătorilor), lucru care nu mai are nevoie de nici o explicație.

2+2=5

“Libertatea înseamnă să poți spune că doi și cu doi fac patru”, scrie Winston la un moment dat în jurnalul său. Scopul sistemului este însă să te facă nu doar să spui, ci și s-o crezi din tot sufletul (doublethink), că doi și cu doi fac cinci, iar finalul cărții este cu atât mai tragic, încheindu-se cu această simbolică propoziție, crezută din toată inima, victorie neechivocă a Fratelui cel Mare asupra ultimului om din Europa (Orwell a intenționat mult timp să își intituleze cartea The Last Man in Europe, până când un editor i-a sugerat titlul 1984).

Ar mai fi de spus atăt de multe despre această carte care a descris o mare parte din secolul 20 înainte să se întâmple, însă, dacă nu ați citit-o încă, ar fi păcat să vă divulgăm prea multe amănunte. Povestea este un thriller sinistru socio-politic, încărcat de greutatea filosofiilor și ideologiilor partidului (dar și ale “disidentului” Goldstein, împotriva căruia sunt îndreptate cele două minute zilnice de ură) dar, în același timp, și o poveste plină de suspans, despre care nu ești sigur dacă personajul principal o va termina cu happy end.

 

1984 de George Orwell, ediția 2012, Polirom, poate fi comandată de pe librăria online Cărturești de aici.

Cartea se poate citi și online aici, în limba engleză.