Bookaholic

Book, o sofa pe gustul cititorilor

Firma italiană Prospettiva Design a făcut o surpriză plăcută tuturor cititorilor pasionaţi, realizând un obiect de mobilier ce sigur va fi pe gustul lor. Este vorba despre o sofa numită Book – cum altfel? –, un cuvânt simplu, dar atât de frumos, şi care înseamnă enorm pentru toţi pasionaţii de literatură. Sofaua nu arată precum o carte deschisă, dacă asta v-aţi imaginat, ci chiar ca reprezentarea scrisă a numelui său.

Piesa de mobilier este creaţia designerului Randy Colombo şi a fost făcută de artizani pricepuţi, care au acordat atenţie tuturor detaliilor şi finisajelor. S-a dorit a fi un produs nu doar interesant ca aspect, ci şi practic, aşa că materialele au fost alese cu grijă, iar structura de lemn masiv a fost îmbrăcată în stofe de calitate, hidrofuge şi antialergice. Combinaţiile de culori în care se poate comanda sofaua o fac potrivită pentru orice spaţiu. „With a noble inspiration translated into a playful form, Book is not to be taken too seriously. Instead, it has a breezy and ironic inspiration capable of being communicative and managing to get a smile at the same time”, ne spun creatorii acestei canapele atât de drăguţe şi originale.

Simpaticele litere bulbucate sunt confortabile, iar k-ul din capăt poate fi considerat o măsuţă ce găzduieşte cărţile care aşteaptă să fie citite. Aşa că tot ce ne rămâne de făcut e să ne cufundăm între pernele colorate şi să citim, să visăm cu ochii deschişi sau să purtăm conversaţii interesante despre ce a mai citit fiecare.

slideshow-book-04

Sursa: prospettivadesign.com

 

Exit mobile version