Editura Nemira a adus pe piața editorială din România, la târgul de carte Gaudeamus, o nouă colecție de poezie: „Vorpal”. Aceasta este coordonată de Svetlana Cârstean și promite deja să fie una dintre cele mai faine colecții de poezie de la noi. Nu de alta, dar am citit din ambele volume lansate, semnate de Florin Dumitrescu și Ștefania Mihalache (pe care îi găsiți cu texte și pe Bookaholic), și mi se par foarte bune. Dacă ești curios/curioasă să le citești și tu ori dacă printre rezoluțiile de Anul Nou se numără și a citi mai multă poezie în 2017, acest concurs este o ocazie perfectă pentru a o face. Toate detaliile de care ai nevoie sunt de găsit în rândurile care urmează.
Update câștigători
(Click pentru a mări capturile de ecran)
Felicitări, Lazăr Adrian, Rus Daiana Adriana și Cristina Mercori!
Premiile: 3 pachete de poezie din colecția „Vorpal”
Colecția „Vorpal” a fost lansată cu Dodii, de Florin Dumitrescu, și Sisteme de fixare și prindere, de Ștefania Mihalache. Participând la concursul nostru, poți câștiga unul dintre cele 3 pachete cu aceste două prime cărți din colecția de poezie Nemira.
„Dimovian ortodox, Florin Dumitrescu şi-a însuşit de la maestrul său atât arma redutabilă a unei sonorităţi impecabile, lucrată cu minuţie de chiţibuşar al rimei şi ritmului, cât şi ştiinţa de a masca angoasele în ample poeme luxuriante, doldora de obiecte şi detalii care să fure ochiul cititorului. Că-i poezie de dragoste, că este socială sau poezie pur şi simplu pour les raffinés, tot ce iese din mâna lui Florin Dumitrescu sună, consună, amintindu-ne că muzica şi poezia sunt arte înrudite. Iar faptul că el, textierul Sarmalelor Reci, a ales să includă în acest volum poeme-cântece scrise pentru formaţii muzicale este un gest demonstrativ din aceeaşi direcţie pe care îl salut cu bucurie” – Luminiţa Corneanu.
Cartea Ștefaniei Mihalache, Sisteme de fixare și prindere, are precizia celor mai sofisticate
„Poemele Ștefaniei Mihalache mi-au amintit de o carte celebră a Orianei Fallaci, Scrisoare către un copil nenăscut: aceste versuri sunt construite dintr-un aliaj aparent imposibil, acela dintre teroarea în fața necunoscutului și o duioșie de neexprimat. Scriitoarea reușește cu subtilitate să evite abordarea radicală, separată a oricăreia dintre cele două senzații. Cartea ei e o capsulă a timpului ce conține un mesaj adresat acelor potențiali Oameni desprinși din aliajul amintit. Vocea acestor poeme este cea a omului aflat în contact cu miraculosul, cu Sacrul în plină desfășurare” – Bogdan-Alexandru Stănescu.
(Citate din comunicatele de presă emise de Editura Nemira.)
Despre autorii volumelor de poezie
Florin Dumitrescu – filolog, master în studii romanice și doctor în socio-antropologie. Cunoscut ca textier pop-rock (Sarmalele Reci, Direcția 5, Pasărea Rock etc.), scrie poezie (cel mai recent volum – „Dodii”, Vorpal, Nemira, 2016), precum și studii în zona științelor sociale (cel mai recent – „Tradiții la superofertă”, Cartier, 2015).
Cum câștigi cele 3 pachete de poezie „Vorpal”
Svetlana Cârstean, coordonatoarea noii colecții de poezie a Editurii Nemira, spunea despre „Vorpal” următoarele:
„Vorpal este arma care apare în poemul Jabberwocky, un poem nonsens, plin de cuvinte-valiză aproape intraductibile, marca Lewis Caroll, precursor al unei întregi direcții poetice, plagiator cu anticipație al esteticii OuLiPo, dacă e să folosim expresia lui François le Lionnais, membru al grupului experimental. Despre înspăimîntătoarea sabie vorpal Caroll însuși spune că e un cuvînt pe care nu-l poate explica, o combinație între verbal și gospel.
Dacă Vorpalul e o armă în mâna cuiva, autor sau cititor, e doar pentru că poezia însăsi e un nonsens tranșant, tăios ca o lamă perfect ascuțită, adesea frumos, adesea incomod, care retează sensuri vechi și reconstruiește sensuri noi ce așteaptă și ele să fie cândva retezate. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, din mâna Cenușăresei de altădată”.
Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui, într-un comentariu, după ce ai citit rândurile Svetlanei Cârstean de mai sus, cu ce cuvânt asociezi „Vorpal”.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Perioada de desfășurare a concursului: 13-19 ianuarie, ora 23:59.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 20 ianuarie.
Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.