Ne-a căzut sub ochi o înregistrare din 1947, un film de 10 minute făcând parte dintr-o serie vocațională realizată în anii 40 de casa de producție Burton Holmes, care prezenta opțiuni profesionale publicului american amețit de depresiune și apoi de război.
Printre documentare despre meseriile de strungar, șofer, brutar, polițist, contabil, mașinist, electrician, farmacist și așa mai departe, filmul pe care vrem să vi-l arătăm vorbește despre frumusețea de a fi bibliotecar, de a lucra atât cu oamenii, cât și cu cărțile (subliniind necesitatea de a fi versat în mânuirea cu atenție a ambelor categorii), indiferent dacă este bibliotecar într-o bibliotecă uriașă, cum e cea a Congresului (care la acea vreme avea vreo 5 milioane de titluri, iar azi are peste 32 de milioane), sau dacă are în grijă o bibliotecă mobilă pentru zonele rurale.
http://youtu.be/pzGC67S6UAU
Și m-am uitat la cele 10 minute de film alb negru, cu discursul rigid și prețios al anilor 40, gândindu-mă cu tristețe la experiențele mele de bibliotecă, mai mult de jumătate de secol mai târziu.
Biblioteca de cartier pe care o frecventam în școala generală și apoi în liceu avea o singură bibliotecară, care trata cu egală indiferență și pe cititorii în vârstă, și pe cei adolescenți. Iar de Biblioteca Națională v-a povestit Mădălina acum mult timp.
Bibliotecile prin care mi-am tocit coatele în facultate reprezintă cele mai triste amintiri legate de cărți. Cea a facultății de limbi străine era condusă de două scorpii – și nu folosesc termenul nechibzuit – care făceau mersul la bibliotecă un coșmar, tratând studenții cu condescendență și sictir. Cea a Universității nu era mai brează, friguroasă și scârțâitoare, incomodă și neprimitoare. Mă bucuram doar când trebuia să merg la British Council sau la biblioteca Institutului Francez. Acolo era lumină, căldură, curățenie, amabilitate și profesionalism.
În filmul de mai sus e dat un exemplu al tânărului care vine și spune “caut o carte despre subiectul X, nu știu autorul, nu știu titlul, știu doar că era o copertă albastră”. Și, ca să vezi, bibliotecara nu izbucnește într-o criză de nervi, nu îl trimite la plimbare, nu trântește și pufnește, ci îi aduce cartea, cu voice over care spune “și astfel tânărul a fost încurajat să foloseasca și altă dată serviciile bibliotecii”. Lucrul ăsta nu cred că li s-a explicat bibliotecarelor care au servit generația mea de studenți.
Motiv pentru care azi iubesc era internetului și a cărții digitale. Nu-ți mai oferă plăcerea de a frunzări filele de hârtie, de a te duce la locul tău cu brațul plin de cărți și de a lua notițe după ele, dar îți pune la dispoziție repede și fără fasoane maldăre uriașe de informație. Am devenit propriul meu bibliotecar și mă port frumos cu mine și cu necesitățile mele de cititor. Dacă termin cărțile la timp îmi ofer câteaodată chiar și o acadea.
Vă invităm să ne povestiți și voi experiențe de bibliotecă, fie ele bune sau rele, poate bibliotecarele de azi s-au mai schimbat. De fapt, sigur s-au schimbat, am dedus noi citind istorisirile celor care au dat turul bibliotecilor din țară, adunate în volumul Căutătorii de povești.
Puteți de asemenea să ne spuneți dacă mai mergeți încă la bibliotecă (și la care).
Încheiem aruncând, de curiozitate, o privire asupra cronologiei și vieții celor mai vechi biblioteci de la noi din țară:
Biblioteca Teleki-Bolyai, Tg. Mureș, 1802
Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, Iași, 1835
Biblioteca Națională, născută din Biblioteca Colegiului Sf. Sava, 1838
Biblioteca Academiei Române, 1867
Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, Cluj, 1872
Biblioteca din Bogați, Argeș, cea mai veche bibliotecă rurală din țară, 1897.
Cea mai veche bibliotecă din Europa se pare că este Biblioteca Capitolare din Verona, Italia, care există de prin anul 517.