Daca nu l-ati cunoscut pana acum pe Gabriel Garcia Marquez decat prin Toamna Patriarhului sau Un veac de singuratate, atunci astazi avem o provocare pentru voi: oricat de cinici ati fi, si oricat ar suna Dragoste in vremea holerei a nume de film de duminica seara, romanul lui Marquez este cu mult mai mult decat o simpla si dulceaga poveste de dragoste, si trebuie citit.Personal, i-as fi dat numele asta mai degraba romanului lui Somerset Maugham, Valul pictat – si poate nici acolo, pentru atat Maugham, cat si Marquez, iti intind o capcana: aceea a aparentei simplificari a unei povesti care in realitate nu e atat de simpla. Fiindca daca urmaresti numai semnele care te bat pe umar, si, ocupat sa savurezi dragostea si drama care te fura, cel putin la inceput, s-ar putea sa termini cartea si sa nu-ti dai seama ce ai citit de fapt.
Povestea din Dragoste in vremea holerei se invarte, la prima vedere, in jurul unui triunghi sentimental: Fermina Daza este tanara, se indragosteste de Florentino Ariza, care la randul lui o iubeste cu un idealism demn de romanele doamnei de Lafayette. Insa Fermina Daza decide sa se casatoreasca cu Juvenal Urbino, doctorul care o iubeste mult mai matur si, in plus, ii poate oferi si securitate financiara.
Romanul lui Marquez este insa mai complex de atat. Este mai mult o metafora decat orice altceva, iar pe masura ce citesti ai impresia ca te uiti la un film ale carui decoruri si echipa de filmare le ghicesti pe marginea cadrului, fara sa le vezi neaparat. Numele orasului in care se petrece actiunea romanului nu este pomenit niciodata. Stim doar ca e undeva in Caraibe. Ca intr-o combinatie de basm si poveste de dragoste din clasicism, Florentino Ariza isi transforma dorul intr-o boala fizica, reala, apoi devine obsedat de descoperirea unei comori scufundate.
La randul ei, Fermina Daza, dintr-o fata indragostita, amatoare de scrisori de dragoste, se transforma intr-o femeie care intelege casnicia ca fiind mai mult decat rezultatul unui amor pasional: o relatie intre doi oameni defecti, cu maniile si obsesiile lor, cu obiceiuri proaste, nu numai obiceiuri bune, presarata de banalitati si detalii pe care nu ti le-ai fi imaginat niciodata ca tanara indragostita fara speranta. Ea ajunge sa-l iubeasca pe Juvenal intr-un fel in care pe Florentino nu l-ar fi putut iubi, din cauza romantismului extrem al acestuia.
Viata lui Florentino Ariza ramane intotdeauna la un pas de o simpla caricatura, care cade dintr-o extrema in alta: pana spre sfarsit il vedem ca pe un personaj idealist si naiv, insa cand in scena intra personajul América Vicuña, o fetita de 12 ani de care el trebuie sa aiba grija, romantismul lui se dizolva subit intr-o combinatie nu tocmai digerabila de egoism si pedofilie.
Si totusi, finalul romanului este neasteptat de satifacator pentru cititor. La sfarsitul unei carti in care toate personajele au dat gres, cumva, si ti-au pierdut simpatia, intelepciunea lui Marquez o sa te recastige. Ca in viata oricaruia dintre noi, lucrurile au obiceiul de a se aseza singure intr-un echilibru, iar Dragoste in vremea holerei este o frumoasa marturie in acest sens.