Bookaholic

Şoareci de bibliotecă – micii cititori din fetru

Pentru ca afară plouă, plouă şi va tot ploua, după cum ne avertizează meteorologii, ne vedem nevoiţi să petrecem timpul în interior. Dar indiferent de locul pe care îl alegem, fie intimitatea camerelor noastre, fie o bibliotecă liniştită sau o librărie plină de promisiuni, cititul este cu siguranţă cea mai potrivită activitate pe care am putea-o avea în aceste zile ploioase.

Sunt convinsă că eticheta de „şoareci de bibliotecă” nu o să deranjeze pe nimeni, mai ales dacă avem prin preajmă un şoricel pasionat şi el de literatură. Staţi liniştiţi, nu e vorba despre animăluţele vii care ne rod cu neruşinare cărţile, ci despre nişte şoricei din fetru foarte haioşi. Ei sunt creaţi de Johana, o tânără din Chile pasionată de cusut, care, aşa cum singură declară, e înconjurată de ace, foarfece şi materiale încă din copilărie, cusutul fiind una dintre plăcerile ei. Din mâinile ei au luat naştere micuţii din pâslă, cititori pasionaţi, ochelarişti şi cu nasul în cărţi. Cred că le-ar sta tare bine printre cărţile din bibliotecă şi ar fi un cadou amuzant pentru prietenii noştri.

sursa imagine principală

sursa: etsy.com

Exit mobile version