Dintre toate cartile copilariei, la Ciresarii ma intorceam cel mai des. Cele cinci volume erau citite si rascitite, rupte, cu copertele zburand, se deschideau automat la pasajele preferate, multe dintre ele pe care si acum, la muulti ani distanta, le stiu pe de rost – nopti dinaintea marilor plecari. Corabii albe, nesfarsite… uf, unde-s Ciresarii de alta data?
Ca multe alte fete, eram indragostita de Victor. Laura nu-mi era tocmai simpatica, mi se parea cam fitoasa. Maria era cam “pisi” pentru mine, parca-parca Lucia era mai dintr-o bucata. Totusi, in secret imi doream sa fiu Laura – ce fata de 10 ani nu-si doreste un castel si-un Victor?
Dar imi placea si Tic, mic si dus cu capul cum era el. Si Tombiii! Catelul, pentru cine nu-si aminteste. Ursu era cam ursuz si pe Ionel, sa nu-mi fie cu iertare, nu-l suportam deloc. Dan mai treaca-mearga, dar Ionel era chiar nesuferit!
Am fost cu ei in Pestera Neagra, am cautat-o pe Laura, am inghetat in zapada si am cautat mormantul lui Ovidiu. Bineinteles ca eram una dintre ei, daca imi amintesc bine chiar ma semnam pe caiete Ciresar.
Ciresarii imi sunt mai apropiati si acum mai mult decat carti pe care le-am citit recent. Bineinteles ca nu mi-am pus vreodata problema daca este o carte bine scrisa sau nu (se contrazice pe alocuri dar autorul a avut, in primul rand, incredibilul dar de-a povesti. Dar pe care nu l-am mai regasit in alte vreo doua carti de el pe care am incercat sa le citesc) sau ce o face atat de speciala.
Ciresarii e o poveste (de fapt cinci) cu si pentru copii-adolescenti, pe care in special personajele o fac memorabila. Sunt copiii cu care orice copil vrea sa se identifice (cel putin pe vremea mea, nu pe vremea lui Harry Potter), care au tot felul de aventuri si trec prin cele mai interesante intamplari.
Nu ma mir nici ca am prieteni care sunt in stare ore intregi sa joace un fel de Trivia din Ciresarii, punandu-si intrebari care mai de care mai incuietoare si de detaliu. Aventurile cavalerilor florii de cires sunt de fapt aventurile copilariei noastre (metaforic zis, pe mine nu m-ar fi lasat mama sa fac ce faceau ei :D).
Ma gandesc daca sa recitesc Ciresarii, mi-a sarit in ochi reeditarea. Nu stiu cum mi s-ar mai parea acum, dar cert e ca mi-e cam dor de Victor. 🙂
Intr-un top personal, cel mai fain volum mi s-a parut ultimul, Drum bun, ciresari, urmat de Castelul fetei in alb, Cavalerii florii de cires, Aripi de Zapada si ultimul Roata Norocului.
Voua de care Ciresar va e cel mai dor? Si care e volumul vostru preferat?