În contextul socio-politic de tip cameleon, care se schimbă de pe o zi pe alta, și în momente în care presa se umple de cancanuri pentru a supraviețui, la Iași ”rezistă” pe baricade, păstrându-și decența și profesionalismul, primul magazin cultural din România: Suplimentul de cultură. În toamna anului 2014, ziarul care se ocupă de promovarea culturii românești împlinește 10 ani de existență. 10 ani plini de știri naționale și internaționale scrise obiectiv, de fragmente de cărți publicate în avanpremieră, de interviuri serioase, cu autori și artiști unul și unul, de articole de opinie cu cap și coadă, argumentate până-n măduva textului ș.a.m.d.
Nu putem să nu ne bucurăm datorită acestui eveniment și să nu urăm echipei de la Iași un călduros ”La mulți ani”, dorindu-ne ca Suplimentul să fie, în continuare, un reper în presa culturală din România.
Atât noi, cât și prietenii de la Suplimentul de cultură, știm cât de importanți sunt cititorii, ni-i dorim aproape de noi și de articolele noastre, le respectăm opiniile și ne place să intrăm în dialog cu ei. Așa că am pregătit, împreună cu redacția de la Iași și cu sprijinul Editurii Polirom și FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, care a avut prima ediție anul trecut, în octombrie), un concurs special pentru voi, cititorii, cu ocazia împlinirii celor 10 ani ai Suplimentului.
Astfel, sunt puse în joc 3 premii care constă, fiecare, într-un abonament pe un an la Suplimentul de cultură și trei cărți oferite de Editura Polirom: Jurnale de John Fowles, Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaților din Gulag de Sylvain Tesson și Gheișele de Robert Guillain, toate în curs de pregătire la editură sau abia apărute.
În plus, cel sau cea care va fi pe locul întâi va primi, pe lângă abonamentul la Suplimentul de cultură și cele trei cărți de mai sus, și un premiu deosebit din partea FILIT: excursie și acces VIP la ediția din 2014 a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași.
Concursul se va desfășura aici, pe site-ul Bookaholic, în perioada 10 martie – 10 aprilie.
Pentru a participa, trebuie să scrieți un comentariu despre ce înseamnă pentru voi Suplimentul de cultură. De asemenea, trebuie să vă semnați cu numele real și complet și să lăsați o adresă de e-mail validă.
Cei trei câștigători vor fi desemnați de un juriu: redacția Suplimentului de cultură. Iar cele mai faine comentarii vor fi incluse, la final, în catalogul aniversar Suplimentul de cultură din toamna acestui an.
Mult succes!
Update:
Redacţia „Suplimentului de cultură“ a desemnat cei trei câştigători ai concursului. Aceştia sunt:
1. Larisa P. – link comentariu
2. Săndulache Ioan – link comentariu
3. Adela – link comentariu
Fiecare dintre aceştia a câştigat un abonament pe un an la „Suplimentul de cultură“ şi trei cărţi oferite de Editura Polirom: Jurnale de John Fowles, Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din Gulag de Sylvain Tesson şi Gheişele de Robert Guillain. În plus, câştigătorul de pe locul întâi primeşte şi un premiu deosebit din partea FILIT: excursie şi acces VIP la ediţia din 2014 a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi.
Pentru a intra în posesia premiilor, vă rugăm să ne trimiteţi numele complet, adresa şi numărul de telefon la supliment@polirom.ro.
Va mulţumim tuturor pentru participare!
