Doamnele şi domnii care formau cercul vicioşilor de la Algonquin s-au întîlnit zilnic, timp de zece ani, pentru a lua masa împreună în hotelul din Manhattan care a dat şi numele grupului. Erau scăpărători, ironici, capricioşi, prieteni. Rîdeau, se împungeau, jucau poker sau se gratulau. Se simţeau buricul pămîntului şi pentru mulţi alţii, chiar erau.
Erau anii ’20 cînd verdictul unui critic de teatru atîrna, nu glumă, şi în cercul de la Algonquin erau astfel de preţioşi. Ei şi inegalabila Dorothy Parker. După ce s-a rupt de grup, Parker a vorbit despre cît de gol era tot jocul ăsta de-a sofisticaţii, dar asta e o altă poveste.
Documentarul pe care l-am dezgropat este, pentru mulţi, o piesă. Se numeşte The Ten-Year Lunch; Wits & Legends of the Algonquin Round Table şi a luat un Oscar la categoria documentar. Are you sitting comfortably?
