Care sunt prejudecățile legate de literatura română? Cum este ea percepută, cât este de cunoscută și de ce nu are atât de mulți cititori pe cât ar merita? Care sunt credințele “bătute în cuie” legate de cărțile românești? I-am întrebat pe câțiva scriitori și critici care cred că este principala prejudecată de care se lovește literatura română.
Alex Tocilescu
Lumea, când aude „literatură română”, își imaginează fie un mormânt din cimitirul Bellu pe care scrie „aici odihnește marele autor Nuștiucum” și pe care e un buchet de trandafiri ofiliți, fie niște bărbați prăfuiți, în sacouri maro, care scriu veșnic aceeași carte, fie pe Hortensia Papandat-Bengescu, pentru că are un nume haios. Unu’ nu s-ar gândi la Silviu Gherman, la Lavinia Braniște sau la mine. Deși literatura română trăiește, e sănătoasă, și nici măcar nu-i așa babă cum li se pare unora.
Radu Vancu
Tindem mai toți să credem despre literatura română că este neexportabilă, parohială, exotică într-un sens care o face neinteresantă pentru cititorul străin. Or, ceea ce s-a văzut în ultimul deceniu e că, dimpotrivă, ea e vie și atractivă, inclusiv pentru acest cititor străin. Că ea, adică, există – în cel mai tare sens, acela ontologic, al termenului.
Răzvan Țupa
Fără să mă gândesc (doar despre pre-judecată vorbim) cred că toate ni se trag din impresia că literatura română are doar relevanţă istorică. Sigur că mai sunt şi altele: obsesia geniului rămasă ca o bicicletă cu o roată din romantismele mai vechi, inspiraţia şi gratuitatea… sacrificiul pe diferite altare. Pe lângă faptul că asta ne umple de zel pentru scriitori morţi, lucru altfel explicabil pentru că o persoană decedată are alte probleme decât să răspundă deformărilor de serviciu, partea bună e că avem ocazia să vedem cum fiecare comentator vorbeşte exclusiv despre el însuşi. Şi asta ne aduce în mod surprinzător la momentul vorbirii. Sau al scrierii… chiar dacă ar cam vremea să ne obişnuim să fim contemporani cu momentul lecturii. Dar asta s-ar putea să fie cam poetic. Şi de aceea cu atât mai greu… şi mai bine. Şi asta mă interesează pe mine.
Mircea Vasilescu
Că e mare și importantă și greu de tradus și străinii n-o înțeleg. Sau, dimpotrivă, că e mică și marginală și greu de tradus și străinii n-o înțeleg. Eu zic că e normală. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar, în zilele noastre, nu ne străduim noi s-o înțelegem așa cum trebuie. Mai ales că orele de literatură din școală ne cam taie cheful, dar tot românu’ rămîne din școală cu ideea că “asta e literatura română”. Or, tocmai: nu e aia.
Călin-Andrei Mihăilescu
Prejudecata centrală este etimologică: literatura există pentru a fi judecată într-o structură închisă (tipică judecăţii legale), care cuprinde judecata estetică deschisă ca pe un instrument secundar. Criticul face figură de preot – şi de model cititorului neprofesionist – care prinde artifactele într-un cadru teologic unde cititorul se erijează în judecător activ. Astfel, literatura devine exces teologic al judecăţii, iar traducerea chipului garantează, tribal, netrădarea asemănării.
Citește numărul 2 complet aici
Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.
Ilustrație: Ana Preduș