Azi începe Târgul de Carte Gaudeamus 2014 și deja ne verificăm portofelul să vedem cam cât avem de “spart” pe cărți. După un bun obicei, după târg stăm pe covrigi o perioadă. 🙂 M-am uitat pe noutățile anunțate de edituri pentru anul acesta și, recunosc, am amețit. Rău. Sunt foarte, foarte multe apariții faine. Inițial am vrut să aleg 10. Nu m-am putut abține și am ales 15. Probabil aș pleca acasă cu 50. Pentru a nu fi acuzați de (prea multă) subiectivitate, am pus separat cărțile colegilor noștri redactori sau colaboratori. Sunt faine, vă asigurăm, dar vă lăsăm să vă convingeți singuri! Se anunță un Gaudeamus 2014 agitat, niște pungi grele, pline cu cărți, câteva rafturi noi de bibliotecă și o gaură adâncă în buget.
15 noutăți de cumpărat de la Gaudeamus 2014
Donul liniștit, de Mihail Șolohov
Editura Univers
“În 1926, Şolohov a început să scrie Tikhi Don (Donul liniştit, 1928‑1940), operă care i‑a luat paisprezece ani ca s‑o finalizeze. (…) Cu un profund interes pentru destinele umane care se desfăşoară pe fundalul transformărilor şi tulburărilor din Rusia, Şolohov uneşte în opera lui moştenirea artistică a lui Tolstoi şi a lui Gogol cu o nouă viziune introdusă în literatură rusă de către Maxim Gorki.“
Stoner, de John Williams
Editura PoliromWilliam Stoner, fiul unor fermieri din Vestul Mijlociu, se înscrie la Universitatea din Missouri pentru a studia agricultura. Încet-încet, îşi dă seama că adevărata sa vocaţie este literatura. Ajuns profesor, va încerca să insufle generaţiilor de studenţi dragostea pentru lecturi, ducînd în acelaşi timp o viaţă aparent banală, care capătă însă o valoare universală. Stoner este o experienţă literară unică, un imn închinat literaturii care ne modelează vieţile.
Sărbătoarea neînsemnătății, de Milan Kundera
Editura Humanitas„Sărbătoarea neînsemnătăţii e un roman însemnat, care adună laolaltă teme esenţiale din scrisul lui Kundera, dar, atenţie, cu schimbări neaşteptate de perspectivă (nu rataţi motivul femininului, uluitor!). Filtrând la maximum viaţa, ajunge la ultima ei consecinţă: jocul neînsemnătăţii. Într-o epocă serioasă, ca a noastră, care a pierdut undeva, pe drum, râsul, revin în scenă neseriozitatea, comedia detaliilor, absurdul, inexplicabilul şi gluma.”
Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire, Gabriel Osmonde
Editura UniversE prima dintre cărțile scrise de Makine sub pseudonim, o carte despre aparențe, despre o căsnicie eșuată, niște vise lăsate în urmă, despre banalizare, domesticire, despre captivitate în propria viață și despre un soi de fericire care poate apărea atunci când te aștepți mai puțin.
Scrisori către Mihai, de Răzvan Petrescu
Editura Curtea VecheRomânia anilor 1980. O prietenie între doi tineri de 23 de ani care pare sortită unui sfârşit brusc – unul dintre ei, Mihai, reuşeşte să emigreze în Franţa. Cel rămas în ţară este Răzvan Petrescu, tânărul furios, nostalgic, vag depresiv care după Revoluţie avea să devină probabil cel mai talentat autor român de proză scurtă. Schimbul epistolar dintre cei doi prieteni constituie o dublă oglindă – pe de o parte una îndreptată către realităţile celei mai întunecate perioade a comunismului românesc şi pe de altă parte reflectând disperarea unui artist în devenire care nu îndrăzneşte să întrevadă o scăpare din sistemul totalitar.
Patologii, de Zahar Prilepin
Editura Curtea Veche„[Zahar Prilepin este] probabil cel mai important scriitor al Rusiei moderne, un critic sensibil și inteligent al situaţiei în care se află propria ţară. Pentru a înţelege Rusia de azi, trebuie să-l înţelegi pe Prilepin – în primul și în primul rând, pentru că sfidează preconcepţiile pe care majoritatea străinilor le au despre acest pământ.“
Newsweek
Sfârșitul poveștii, de Lydia Davis
Editura UniversEpuizată după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?
Casa tăcerii, de Orhan Pamuk
Editura Polirom“Casa tăcerii e un loc al fanteziei, al amintirilor, al filosofiei. Cartea este densă, străbătută la tot pasul de idei inspirate din istorie, religie, memorialistică, politică, dar nu dă nici o clipa impresia că te afli în fața unui material didactic, căci cititorul își dă seama că toate aceste reflexii din diverse domenii și discipline sunt de fapt rupte din viața noastră: frânturi veridice din lăuntrul fiecarui personaj.” (The New York Times)
Acte originale/ Copii legalizate, de Gheorghe Crăciun
Editura Cartea RomâneascăSeria va cuprinde atât romanele lui Gheorghe Crăciun, cât și eseistică, publicistică, critică și teorie literară. Tot aici vor fi publicate volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa, poezie, corespondență și publicistică.
E un demers care nu poate decât să ne bucure, atât prin faptul că vom avea toată opera lui Gheorghe Crăciun la un loc, cât și pentru că, astfel, ea va fi, sper, mai cunoscută.
Bărbați fără femei, de Haruki Murakami
Editura PoliromDincolo de glumă, cum știu că mulți dintre voi sunteți pasionați de literatura lui Haruki Murakami, ceea ce voiam să vă spun de fapt e că s-a tradus o nouă carte. E o colecție de povestiri scurte. Pe una dintre ele am citit-o acum ceva timp în The New Yorker (aici) și, deși nu sunt cel mai mare fan Murakami din lume, mi-a plăcut mult.
În fața blocului
Micuța Bijou, de Patrick Modiano
Editura HumanitasPentru că Patrick Modiano a fost câștigătorul neașteptat al Premiului Nobel de anul acesta (să recunoaștem, pariurile mergeau în cu totul alte direcții), cărțile lui au stârnit brusc o mare curiozitate printre cei care nu le citiseră încă. Iar descrierea cărții nu sună rău:
“Într-o seară friguroasă, Thérèse, o fată de nouăsprezece ani singuratică şi timidă, zăreşte, într-o staţie a metroului parizian unde se perindă zilnic mii de chipuri anonime, o figură care îi pare familiară: o femeie între două vârste, îmbrăcată într-un mantou galben. Pentru Thérèse, această întâmplare aparent banală este un punct de cotitură, căci necunoscuta seamănă cu mama dispărută cu ani în urmă în Maroc. Tânăra se ştia orfană, iar acum hazardul îi dă speranţe”.
Și v-am spus povestea așa, de Florin Bican
Editura Arthur“Şi v-am spus povestea aşa” uneşte ingenios poveştile lor într-una mai mare, un basm la superlativ, care păstrează din cele vechi, întregindu-le, firescul, umorul şi vraja povestirii. Cine iubeşte basmele româneşti le va regăsi aici, „aduse la zi“ printr-o rescriere originală și amuzantă – din care vom afla că toate poveştile faimoase ale literaturii române sunt, de fapt, una singură, şi că drumurile eroilor lor s-au întretăiat adesea în chipuri neaşteptate.
Pas cu pas, de Klaus Iohannis
“Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. ”
Endgame – Jocul Final. Convocarea, de James Frey
Editura TreiNu știu cât de bună e cartea, dar toată povestea sună interesant.
Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc:Endgame – Jocul final. Convocarea. Primul volum din trilogia Endgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj record de 1.000.000 de exemplare.
În paginile cărţii este înscrisă “super-enigmă” interactivă constând în indicii inserate sub forma unor formule sau a unor adrese web, pe care eşti invitat să o dezlegi.Cu aplicaţia mobilă AR creată special de Niantic Labs de la Google, cititorii sunt invitaţi să se alăture online în căutarea celor trei chei ascunse care pot salva omenirea pe baza indiciilor din carte.
Și un CD
Scrisoare deschisă, de Mariana Marin
editura Casa RadioVolumul conţine în loc de postfaţă cinci mărturii semnate de colegii de generaţie: Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru şi Ion Bogdan Lefter.
Bonus: patru cărți scrise de colaboratori și redactori Bookaholic
shameless autopromo 🙂Povești cu scriitoare și copii, coordonat de Alina Purcaru
Editura PoliromAutoarele sunt: Svetlana Carstean • Adina Dabija • Ana Dragu • Domnica Drumea • Cristina Ispas • Luminita Marcu • Angela Marinescu • Stefania Mihalache • Ioana Morpurgo • Viviana Musa Augusto • Carmen Musat • Simona Popescu • Adina Rosetti • Miruna Runcan • Georgiana Sarbu • Simona Sora • Mihaela Ursa • Elena Vladareanu
Scriitori francezi la Bucuresti. Interviuri, de Adina Dinitoiu
Editura VremeaCarte de identităţi (Mutaţii ale autobiograficului în proza românească de după 1989), de Florina Pîrjol
editura Cartea RomâneascăAutoarea spune că: „Autoficţiunea este un bling-bling teoretic, ce-ţi ia ochii cu promisiunea – mereu încălcată – a unei sincerităţi pe care, în ciuda conştientizării dureroase a statutului de simulacru al lumii actuale, ne-o dorim cu toţii. Modelată de prezenţa tot mai agresivă a „adevărului” în discursul mediatic (urmărim reality-show-uri, mâncăm produsele „adevărate”, făcute „după reţeta de la 1920”, citim bloguri personale, vedem cum autorii coboară în stradă), lectura ficţiunii, şi mai ales a ego-ficţiunii, a început să semene cu o vânătoare de indicii, de dezvăluiri, de scandal.”
Sfârșit de sezon de Marius Chivu
Editura Polirom„Vizuale, cinematografice, cele 11 povestiri despre singurătate, boală şi moarte ce compun volumul îşi plasează cu predilecţie acţiunea în cotidian: cel al oraşului, marcat de însingurare, sau al unei lumi rurale privite cu nostalgie şi cu conştiinţa acută a dispariţiei sale ineluctabile”
Mai multe despre Gaudeamus aici. Ne vedem la târg!