Bookaholic

Scriitori celebri în miniatură de ținut pe pat, în bibliotecă sau de jucat

V-ați gândit vreodată că ați fi putut să vă fi jucat când erați mici cu scriitorii? Sau să aveți o colecție altfel cu ei în bibliotecă sau … în pat? Probabil că nu, eu una sigur nu. Artiști pasionați de literatură sunt însă în toată lumea (cum v-am mai arătat), așa că acum există scriitori replicați în miniatură, numai buni pentru orele de istorie literară, pentru a condimenta jocul copiilor voștri, pentru colecțiile iubitorilor de literatură sau pentru doritorii de perne confortabile și inedite.

Am descoperit, din link în link, scriitori-păpuși sau scriitori-marionete. Și m-am gândit că ar fi interesant și pentru voi să le vedeți. Nu știu dacă le-aș lua acasă (ar fi puțin ciudat având în vedere că nu am încă copii, nu?), dar de privit și admirat munca din spate sigur pot face.  

Astfel, am împărțit micile mele căutări în cinci categorii: scriitori-păpuși din lemn, scriitori din piese de lego, scriitori din bumbac/ lână/ pâslă, scriitori din pluș și marionete și scriitori-păpuși pe post de perne.

I. Scriitori-păpuși din lemn

Începem cu cele care nu-mi plac de nicio culoare – poate pentru că îmi dau sentimentul de rigiditate sau poate pentru că eu nu am prea prins vremea când jucăriile erau în exclusivitate din lemn și nu mă pot raporta la ele, nu le pot găsi farmecul.

Păpușile sunt cioplite din lemn și pictate manual de Mauro Fazzini – magazinul său online se numește Art Duritos – care le făurește tocmai în Argentina, Buenos Aires. Scriitorii nu sunt singurii reprezentați, dimpotrivă, sunt în minoritate dacă ne uităm la câți muzicieni, pictori, actori, personaje (de benzi desenate, din cărți sau filme etc.) sunt în magazinul online respectiv.

Începem într-o ordine relativ cronologică, deși alegerea de a confecționa o păpușă sau alta pare aleatorie, în funcție de afinitățile artistului. Vouă cum vi se par?

William Shakespeare

William Shakespeare

Edgar Allan Poe

Franz Kafka

Julio Cortazar – trebuie să recunosc că ideea cu fotografierea pe un șotron e faină.

Federico Garcia Lorca

Jorge Luis Borges

Woody Allen

Sursa

II. Scriitori din piese de Lego

Se pare că în 2007 a avut loc un concurs dedicat tinerilor artiști pasionați să construiască diverse lucruri din piese de lego. Aceștia au fost provocați de către Fine Clonier (un magazin online care furnizează piese de lego, accesorii și multe altele legate de această lume) să creeze, din piese, figuri/ personaje istorice. Cum nu suntem singurii bookaholici din lume, câțiva dintre oamenii care au participat la acest concurs au recurs la a făuri scriitori din lego. Rezultatele mi s-au părut simpatice! Le-aș dedica un colț în biblioteca mea :).

A propos, câștigătorul competiției a fost Mark Twain.

Sursa

III. Scriitori-păpuși din bumbac/ lână/ pâslă, cu hăinuțe și accesorii

Acestea sunt, poate, printre cele mai delicate și înduioșătoare păpușele pe care le-am văzut vreodată. Până și James Joyce pare atât de simpatic! (Deși, în imaginația mea, el este un monstru sacru al literaturii.)

Sunt numite Deridolls și confecționate cu migală și pasiune de Deriana, din bumbac, lână, pâslă și tot felul de amestecuri din aceste materiale, au 9 centimetri înălțime și, spune artista, nu sunt potrivite pentru copiii mici, și pentru cei mari și adulți.

Totuși, Deriana realizează mai mult personaje din filme și cărți, cântăreți, actori, personalități istorice decât scriitori. Și nici nu prea primește comenzi în această privință. Oare de ce?

James Joyce 🙂

William Shakespeare

Și rivalul său din epocă, Christopher Marlowe

Walter Raleigh, din aceeași epocă precum cei de mai sus, scriitor, poet, aristocrat

Amalia Llano, contesă din Spania, scriitoare de secol XIX

Sursa

IV. Scriitori din pluș și scriitori-marionete

Breasla filozofilor neangajați (The Unemployed Philosophers Guild) este un grup de artiști care fac tot felul de lucrușoare drăguțe, de la tricouri imprimate până la căni, ceasuri, păpuși, marionete ș.a.m.d. Ultimele două categorii mi-au atras atenția și s-au pliat pe materialul de față.

Little Thinkers se numește colecția de păpuși făcute după chipul și asemănarea filozofilor, istoricilor, artiștilor, muzicienilor și, bineînțeles, scriitorilor. Acestea au 12 centimetri înălțime, iar majoritatea sunt din pluș, atent cusute, machiate și îmbrăcate (uitați-vă și la descrierile lor, unele sunt foarte interesante, se pliază pe opera scriitorilor respectivi).

Finger Puppets este colecția de marionete (cu o înălțime de doar 4 centrimetri, au și magnet, pot fi puse pe frigider) ideală pentru a-i învăța pe cei mici despre un personaj sau altul marcant din istorie. Inclusiv despre scriitori :).

Colecțiile sunt ceva mai diverse decât celelalte, cuprinzând mai mulți scriitori, din epoci și de naționalități variate.

Mark Twain marionetă

Virginia Woolf marionetă, apoi din pluș

Franz Kafka marionetă

Dorothy Parker marionetă

Herman Melville marionetă

Lev Tolstoi marionetă

Edgar Allan Poe din pluș

Kurt Vonnegut din pluș, apoi marionetă

Jane Austen din pluș

William Shakespeare din pluș

Emily Dickinson din pluș

Charles Dickens din pluș

Oscar Wilde din pluș, apoi marionetă

Michel Foucault marionetă

Sylvia Plath marionetă

Fiodor Dostoievski marionetă

James Joyce marionetă

Ernest Hemingway marionetă

 Sursa

V. Scriitori-perne sau scriitori umpluți 🙂

Late Greats – stuffy historical figures este tot un magazin online, din America, cu o serie de figuri istorice desenate de Chen Reichert pe un material din bumbac și umplute cu poliester reciclat, apoi cusute, astfel încât pot fi folosite fie ca decor, fie ca perne. V-ați odihni capul pe un Mark Twain sau o Dorothy Parker? 🙂

Jane Austen

Mark Twain

William Shakespeare

Dorothy Parker

Emily Dickinson

Sursa

Și acum, spuneți drept: pe care le-ați lua acasă? 🙂

 

Exit mobile version