O să râdeți, dar cred că pe la Bookaholic a bătut un vânt dinspre literatura pentru copii, că prea s-au adunat, într-un timp scurt, materiale pe tema aceasta…
Iată că scriu și eu unul, despre trei cărți grozave pentru copiii mici și mari, cărți pe care le-am citit săptămâna trecută și despre care cred că sunt numai bune pentru sfârșitul vacanței (voastre sau a celor mici), căci vă va revitaliza și vă va face să fiți mai optimiști în legătură cu venirea toamnei. Cele trei cărți sunt toate apărute la Editura Arthur și au, în centrul lor, aventurieri de sex masculin.
Le voi organiza în funcție de vârsta pe care cred eu că ar trebui s-o aibă cititorul (în ordine crescătoare), cu mențiunea că, dacă eu le-am citit acum și m-au încântat, pot merge fără probleme și la adulți :).
Să dăm drumul aventurilor!
Regele tuturor sălbăticiunilor, text și ilustrații de Maurice Sendak
Regele tuturor sălbăticiunilor a fost publicată pentru prima dată în 1963, cu titlul Where the Wild Things Are. Inițial, timp de vreo doi ani, cartea a primit critici negative și nu exista în biblioteci – din pricina desenelor lui Maurice Sendak, considerate mult prea înfricoșătoare pentru copii. Însă, curând după aceea, pentru că cei mici păreau atrași de volum, cartea a fost reconsiderată. La polul opus chiar, ajungând una dintre cele mai iubite povești pretutindeni în lume, vânzându-se în milioane de exemplare și fiind adaptată pentru marele ecran (în 2009, de Spike Jonze, trailer aici) – după ce s-a făcut, printre altele, un scurt-metraj de animație, în 1974, și un libret de operă pentru copii, în 1980.
Iar dacă începem să vorbim despre autorul cărții, Maurice Sendak, nu terminăm prea curând, întrucât acesta este considerat unul dintre cei mai importanți ilustratori și autori de volume pentru copii (neapărat să vedeți, dacă aveți vreme, un documentar despre acesta, din 2009, Tell Them Anything You Want: A Portrait of Maurice Sendak – îl găsiți complet aici). Activitatea lui Sendak – a ilustrat, de exemplu, aproape 100 de cărți – a fost recompensată cu cele mai prestigioase premii din domeniul său: Caldecott Medal (1964), Premiul Hans Christian Andersen (1970), National Medal of Arts (1996).
Dar să ne întoarcem la bijuteria de carte despre care vorbeam mai sus, Regele tuturor sălbăticiunilor, ideală, cred eu, pentru copiii cu vârste între 3 și 7-8 ani (depinde de ce lecturi au avut cei mici: dacă au 7-8 ani și au citit deja câteva cărți, e posibil să-i plictisească; dacă nu, va fi un început bun de împrietenire cu cărțile).
În centrul cărții îl descoperim pe Max, un băiețel obișnuit care, punându-și un costum de lup și făcând o mulțime de năzbâtii, reușește să-și supere mama, așa că este trimis la culcare fără a primi cina. Ei, și-n camera lui, furios pe mama sa, pornește într-o călătorie… neobișnuită. Ajunge, după „aproape peste un an”, la destinație: locul sălbăticiunilor. Cu un truc magic și tărie de caracter, băiețelul nostru ajunge regele tuturor sălbăticiunilor și începe tărăboiul sălbatic. Singura problemă e că și el trimite sălbăticiunile la culcare fără să le dea cina și, brusc, se simte singur și dorește să se întoarcă acasă. Reușește, curajos, să se desprindă din „ghearele” sălbăticiunilor, renunță la tron și se întoarce în camera sa, „unde a descoperit că cina îl aștepta/ și era încă caldă”.
O poveste scurtă, de câteva sute de cuvinte, dar puternică, cu niște ilustrații minunate – ce mi s-a părut mie special în legătură cu aceste desene este că nu ilustrează propriu-zis textul sau fragmente din el, ci îl completează, imaginile vin ca un apendice al textului, lăsând copiii să verbalizeze ceea ce văd, să-și imagineze și mai mult din poveste, iar asta este grozav. Unde mai pui că morala este bine-bine ascunsă printre rânduri, iar povestea explorează ce se întâmplă cu cei mici atunci când sunt supărați, furioși, cum trec peste frică și cum se raportează la părinții lor, în cele din urmă.
Vă las cu un fragment din opera pentru copii.
(Regele tuturor sălbăticiunilor, de Maurice Sendak, traducere de Roxana Jeler, aprilie 2014, 40 de pagini)
Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, de Selma Lagerlöf
Titlul de mai sus, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, pun pariu că multora dintre voi le-a așternut un zâmbet pe buze. Știți despre ce este vorba, nu-i așa? 🙂 Eu, din păcate, nu știam decât din auzite, nu am prins desenele animate în cauză și nici nu am pus mâna pe volum (din câte știu eu, prima traducere la noi a fost cea a Editurii Tineretului, în 1961, iar ultima la Corint Junior, în 2012). Până acum. Din fericire, abia a apărut, într-o ediție de excepție (prescurtată, cartonată și frumos ilustrată, color și cu pagini groase), la Editura Arthur.
Mi-am petrecut o seară de luni superbă în compania acestei cărți, mi-a adus aminte de cât de frumos este să te lași pradă, din când în când, copilului din tine (oricât de clișeistic poate suna exprimarea asta) și să pornești, ca un cititor naiv, în aventuri de tot soiul, avându-l ca ghid pe neastâmpăratul și leneșul Nils.
După cum bine știți, cartea a fost publicată în două părți, în 1906 și 1907, și este, poate, mult mai cunoscută în toată lumea decât Regele tuturor sălbăticiunilor. Selma Lagerlöf, autoarea volumelor, a fost prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură, în 1909, și, totodată, prima femeie membră a Academiei Suedeze. Și, deși a scris mai multe romane pentru oamenii mari, ea este celebră în primul rând grație scrierilor pentru copii – cu precădere datorită acestei cărți cu Nils Holgersson, pentru care autoarea a studiat, timp de trei ani, viețile păsărilor și a altor animale, natura și geografia Suediei.
„A fost odată un băiat. De mare ispravă nu era năzdrăvanul – cel mai mult pe lume îi plăcea să doarmă, să mănânce și să se țină de șotii” (p. 5) – nu pierdem timpul, ci aflăm, din primele rânduri, cu cine vom avea de-a face. Descrierea băiețelului continuă și pe pagina următoare: „Era leneș și prostănac, n-avea chef să învețe nimic la școală, ba mai mult, era nemilos cu animalele și dușmănos cu oamenii” (p. 6). Nu-i a bună, asta-i clar. Rămas singur acasă cu sarcina de a învăța paisprezece pagini și jumătate din ceaslov, cât timp părinții sunt la slujba de duminică, personajul principal este întrerupt din lectură de apariția unui pitic – pe care îl prinde rapid cu plasa de fluturi. Piticul îi oferă o lingură de argint și un ban de aur în schimbul eliberării, dar anti-eroul nostru nu se înduplecă. Drept pedeapsă pentru purtarea lui, piticul îl transformă pe băiat în…pitic. De aici încolo încep cu adevărat aventurile lui Nils Holgersson.
Sigur că toate animalele din ogradă sunt fericite să-l vadă pe Nils cât un deget și abia așteaptă să se răzbune. Însă un stol de gâște sălbatice care trec pe deasupra casei băiatului schimbă complet datele problemei. Agățat de grumazul gâscanului de curte Martin, încercând să-l împiedice să părăsească ograda, Nils va deveni tovarășul de călătorie (spre Laponia) și prietenul lui Martin, petrecând luni întregi în compania călăuzei Akka din Kebnekaise, a lui Iksi din Vassijaure, Kaksi din Nuolja și a altor gâște sălbatice, pe care le va apăra împotriva jupânului Smirre și a celorlalte prădătoare. Îi va îndrăgi și pe Bataki, un corb înțelept și pe Gorgo, vulturul prieten cu Akka. Învață să respecte și să iubească animalele, natura, oamenii, apreciindu-și părinții și dorindu-și să se întoarcă, în forma umană, la ei. Ceea ce se va întâmpla, spre sfârșitul volumului.
Cred că este o poveste faină, cu multe „învățături” bune, de șoptit copiilor mici seara, înainte de culcare, sau de dăruit copiilor mai mari (până în doisprezece ani, așa) – pentru poftă de lecturi mii și mii (sunt și câteva pasaje care îi îndeamnă, indirect, printr-o poveste, să devină prieteni ai cărților). Nici pentru adulți nu-i de lepădat 🙂 – veți descoperi multe subtilități printre rânduri (eu m-am amuzat, de exemplu, când am găsit o referire la carte în carte și la autoarea acesteia – fiți atenți la pagina 136).
(Ilustrată de Thomas Docherty, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, iunie 2014, 164 de pagini)
Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, de Florin Bican
Poate unii dintre voi își amintesc că acum ceva timp făceam o listă de cărți pentru copii de dat în dar. Atunci includeam în articolul respectiv cartea lui Florin Bican, Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, și afirmam că abia aștept să o citesc. Cum uneori chiar mă țin de planurile de lectură, am făcut-o :). Și am savurat fiecare cuvânt, vers, pagină și poveste, am râs zgomotos sau am zâmbit cu tot chipul, am citit fragmente celor care se aflau în preajma mea în momentul lecturii, am recomandat-o (offline) prietenilor care aveau chef de lecturi de vară (nu vorbim despre lecturi facile, atenție!), scrise cu pasiune, umor și ironie. De ce oare? Pentru că este o carte fabuloasă (dacă vreți neapărat să știți, dintre cele patru cărți despre care scriu astăzi, aceasta m-a încântat cel mai mult), iar Florin Bican este un adevărat maestru al poeziei și, implicit, al cuvintelor.
Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc (eh, ba are tâlc, vă spun eu!) ne dezvăluie, încă din titlu (jucăuș, de altfel), că avem de-a face cu un volum reciclat – și nu, nu consider că am folosit un cuvânt nepotrivit, căci Bican ia povești clasice, prăfuite, care nu mai spun mare lucru copiilor și adolescenților de astăzi, și le reciclează, le aduce în contemporan, le actualizează, atât din punct de vedere al limbajului, cât și al locurilor și activităților comune (baruri, călătorii în țări exotice; jocurile pe calculator – pentru a exemplifica puțin), al problemelor secolului prezent (de exemplu, drogurile), al personajelor – portrete-robot al oamenilor cu care avem de-a face astăzi – și așa mai departe. E foarte fain ce a făcut Florin Bican și merită toți laurii (de altfel, cartea sa a fost publicată în urma câștigării Trofeului Arthur pentru Literatură și Tineret, ediția I; iar anul acesta, la Gala Bun de Tipar, a luat Premiul pentru Cea mai bună carte a anului pentru copii și tineret) – dacă nu din lume, măcar din țară :).
Iar Matei Branea, ilustratorul volumului, merită și el o parte din laurii, căci desenele sale sunt cât de poate de potrivite cu tonul cărții și cu poveștile în cauză. Mă repet, dar cartea, luată în ansamblu, este un obiect frumos – design ireproșabil, coperte catornate, pagini de bună calitate, ilustrații color etc. etc. Se pare că aceasta este o calitate a volumelor Arthur.
O poveste, o poveste
Este şi dacă nu este:
Cuibărită în cuvinte,
Doarme aşteptând cuminte
Să vii tu şi s-o trezeşti
Dintre sute de poveşti.
Versurile de mai sus deschid volumul și te trag cu totul în carte. Urmează cele trei povești din Reciclopedia…, despre care voi spune câteva cuvinte. Prima și cea mai amplă (se întinde pe 92 de pagini, cu tot cu ilustrații), Povestea cea fără rost cu Prâslea-Nastratin cel prost, după celebrul basm al lui Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, este o delicatesă literară ce se consumă pe loc, dintr-o suflare.
„A fost odat’ ca niciodat’,/ A fost… A fost… Un Împărat!/ A fost!… Că dacă n-ar fi fost,/ N-ar mai avea povestea rost…/ Un Împărat, precum vă spun,/ Puternic şi puţin nebun –/ Craiul Afisauanufi./ Şi el avea exact trei fii” – primii doi, niște „zevzeci”, cu apucături neserioase, „duceau o viață de scandal” și erau „puțin handicapați”, iar cel de-al treilea, „cuminte foc”, un cărturar, îndura multe de la frații săi. Se păstrează, în mare parte, tiparul basmului: avem formule tipice (inițiale, finale, dar, așa cum spuneam și mai devreme, sunt reactualizate), narațiunea se îmbină cu dialogul și descrierea, cifre magice, obiecte miraculoase (de exemplu, prin întâlnirea cu Sfânta Vineri, la aeroport, Prâslea-Nastratin, după ce-i cară acesteia bagajul, primește un obiect care-l va scoate din încurcătură mai târziu), motive narative – călătoria (anti-eroii noștri vor călători spre India, pe tărâmul lui Rajah Maharaj, care are o fată de măritat, pe Vandana), întâlnirea cu personajele fabuloase – în cazul nostru, cu spânul – ș.a.m.d.
Spânul – ilustrație de Matei Branea. Sursa
Pe de altă parte, lupta dintre bine și rău este anulată, se găsesc soluții de eschivare – frații mai mari, după ce pleacă în trombă cu Merțanul din garaj, prind ambuteiaj și, plictisiți, poposesc „La Izvorul dintre Brazi”, unde o țin din petrecere în petrecere și uită de „misiunea” lor. Ies din poveste, dar intră Nastratin, care vrea, din răsputeri, să apară și el în narațiune. Ce se întâmplă cu el, prin ce aventuri trece cu spânul, cum scapă de la curtea lui Maharaj fără să o ia în căsătorie pe Vandana, prințesa tatuată din cap până-n picioare, și cum ajunge să-i ia locul tatălui la tron, vă rămâne să descoperiți, cu zâmbetul pe buze.
Prințesa Vandana în prim plan – ilustrație de Matei Branea. Sursa
Cea de-a doua poveste este intitulată Cu elevul Mariean, la școală-n Uzbekistan, după binecunoscuta poezie a lui Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare. Mariean este un copil neascultător, leneș, fără chef de învățătură, un derbedeu care „Bea Plotox, fuma cucută,/ Cheltuia ultima sută/ De parai pe pufuleți/ Cu golanii de băieți/ De la el din cartier./ Inhalau pe nas piper/ Pân’ ce, de la inhalații,/ Aveau toți halucinații,/ Se drogau cu eugenii/ Până când aveau vedenii (…)” (p. 105-106). În plus, cerșea prin metrou, prefăcându-se orfan, iar banii câștigați îi dădea pe caramele: „Câștiga cu carameaua/ Cât patronu’ de la Steaua” (p. 110). Mama lui, complet nemulțumită de comportamentul său, îl va pedepsi aspru: îl va trimite la școala militară din Uzbekistan. Acolo își va teroriza instructorii, care vor fi nevoiți să testeze pe el o armă secretă :).
Pagină din carte, cu elevul Mariean. Sursa
Iar ultima poveste din volum este Robert nu putea să zică… (… o poveste mult mai mică) – sigur că v-ați dat seama ce poezioară este parodiată aici: Rică nu știa să zică. Într-o lume în care înjurătura este normalitatea, Robert nu este capabil „să vorbească ca mârlanu’” și este, bineînțeles, batjocorit de toți copiii de la bloc, iar tatăl său îl pedepsește constant din pricina aceasta. Nicio grijă, gunoierul Heraclit va reuși să-l învețe tot ce are nevoie și va deveni „boier în cartier”. Dar, din nefericire pentru el, va avea o confruntare (de genul rap battle, numai că pe înjurături) cu o profesoară de română: „Ei, și-acuma să vedeți,/ dragi fetițe și băieți,/ că cu profesorii nu-i/ o idee să te pui,/ fi’ncă profesorii știe/ să-njure la meserie” (p. 145). Profesoara va câștiga și va iniția olimpiada de înjurături, cu bibliografie din Eminescu, Bolintineanu, Budai-Deleanu, Hașdeu etc.
Prozodia simplă, versurile comice, cu elemente moderne, giumbușlucurile și asocierile inedite, ironia din spatele poveștilor, precum și firele narative, pline de acțiune, fac ca Reciclopedia de povești… să fie o lectură extrem de plăcută și de distractivă, atât pentru copii (11-16 ani), cât și (mai ales) pentru tineri și adulți. Nicicând poveștile în versuri n-au sunat mai bine.
(Ilustrații de Matei Branea, mai 2013, 160 de pagini)
M-aș bucura să-mi spuneți, în comentarii, ce cărți grozave pentru copiii mici și mari ați citit voi în ultima vreme :).
Sursă imagine principală