5 personaje de carte cu care aș lua masa de Paște

Paștele îl petrec tot timpul în familie. Mâncare bună, cadouri și multă liniște. Dacă ar fi, însă, să-mi imaginez un Paște atipic, aș invita la masă căteva personaje de carte extrem de diferite. Liniștea la care țin atât de mult s-ar duce, evident, pe apa sâmbetei, dar m-aș bucura, în schimb, de niște prezențe magnetice.

O masă mare, așezată sub merii înfloriți din grădina bunicii. Un coș cu ouă roșii, o pâine mare, scoasă proaspăt din cuptor, vin de țară și alte bunătăți. Așa aș întâmpina eu cinci personaje de carte:)

Motanul Cheshire, din Alice în Țara Minunilor, a lui Lewis Carroll, nu ar lipsi în ruptul capului de la această masă. Râsul lui amuzant, enervant, ironic ar fi cea mai tare atracție a evenimentului. Oricât de bosumflat sau fără chef ai fi, te-ai uita hipnotic la rânjetul lui Cheshire și nu ai face nimic altceva decât să râzi și tu. Iar dacă ar mai și dispărea un pic, lăsându-și evident rânjetul la masă, ar fi și mai distractiv.

Sumire, din “Iubita mea, Sputnik”, a lui Haruki Murakami, această “romantică incurabilă, cinicâ și neștiutoare”, care-și dorește să ajungă ceea ce nu va fi niciodată: o mare scriitoare. Va fi fascinantă apariția ei de slăbănoagă cu ochi neliniștiți, cu șoseta de Mickey Mouse într-un picior și cu nori de fum de țigară învăluind-o. Ne-ar privi pe toți așa cum privește oricine s-a gândi să transforme pe cineva într-un personaj de carte, ar discuta despre cărțile ei peferate și despre visul de a schimba lumea cu romanele sale.

Alfonso, din Elogiu mamei vitrege, de Mario Vargas Llosa, trebuie să stea și el la această masă festivă, de unde să ne vrăjească pe toți cu fețișoara lui perfectă, de înger. Ar zâmbi femeilor când nevinovat, când cuceritor, le-ar face cu ochiul și le-ar săruta mâinile, le-ar povesti șoptit despre prieteni și școală în timp ce le-ar atinge ca din greșeală cu buzele lobul urechii. Doar rânjetul motanului Cheshire și vinul bunicii le va ajuta pe doamne să scape de fantezile pe care le-ncearcă din pricina acestui copil neobrăzat, îngeraș sau demon, sau cum să-l numim?!

Blanca Perea, din Ce avem și ce uităm, de Maria Duenas, s-ar potrivi perfect în curtea mea liniștită de la țară. Prezența ei calmă, inteligența cu care te-ar ghici într-o secundă (deși gândul ei zboară la Daniel, de care recunoște că s-a îndrăgostit abia la finalul cărții, și la misiunile franciscane care fac obiectul studiului ei) ar fi contraponderea perfectă a acestor personaje agitate și bizare. Dacă micuțul seducător Alfonso ar încerca, chiar și cu o privire, să o amăgească pe Blanca, aceasta l-ar pune la punct doar cu un zâmbet matern.

Sherlock Holmes-ul lui Sir Arthur Conan Doyle, boemul, pedantul, excentricul detectiv care, sunt sigură că și la masa mea umilă de Paște și-ar ocupa mintea cu rezolvarea unui caz. Îmbrăcat impecabil, ar analiza la milimetru tot ce se petrece în jur, ne-ar vorbi fără menajamente, uneori poate chiar brutal, ar fuma o țigară, de-abia s-ar atinge de mâncare, iar dacă Sumire sau Blanca i-ar zâmbi ușor, privirea lui rece le-ar îngheța zâmbetul pe buze.

De la această masă nu ar lipsi nici bunica mea, care ar face special o călătorie înapoi pe Pământ pentru a ne revedea pe noi și merii înfloriții din curtea casei și pentru a cunoaște personal aceste personaje despre care povesteam cândva împreună.

Surse foto: pinterest.com, unsorteddots.deviantart.com, flavorwire.com, depozitdecarte.ro, bookaholic.ro, jeremybrett.info