Scriu câteva rânduri despre romanul de debut al lui Ian McEwan, Grădina de ciment (Editura Polirom, ediția a doua, 2009, traducere de Dan Croitoru), mânată de dorința de a vă împărtăși bucuria descoperirii unei cărți excelente, șocante și stranii în același timp. Cu regretul că nu am ajuns mai devreme la volumul acesta al scriitorului britanic (deși, dacă stau bine să mă gândesc, poate că e mai bine așa).
Ian McEwan chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare, și-a câștigat pe bune renumele, este unul dintre cei mai buni și mai faini scriitori contemporani. Iar acum că i-am citit și primul roman, ce devoalează o scriitură fină, o mână sigură, făurit cu un calm neliniștitor pentru cititor, cu precizie și incizie microscopică în mentalul adolescentin, cu o frazare inteligentă și o cruzime fără margini, sunt și mai convinsă de acest aspect.
”Nu mi-am omorât tatăl, deși uneori cred că am dat și eu o mână de ajutor în această privință”.
Așa începe Grădina de ciment. (în original, The Cement Garden, apărută în 1978). Cu o singură frază te prinde în ghearele ei și nu te mai eliberează până la sfârșit. După incipit, nu ai cum să te aștepți la ceva solar, luminos, la sirop și păsărele în copaci. Dar nu ești pregătit nici pentru ceea ce-ți va livra autorul. Deși tensiunea romanului este gradată într-un mod fascinant, cum rar mi-a fost dat să citesc, deși, întorcându-mă la unele pagini, recitindu-le, am găsit semne pe care le-aș fi putut lua în considerare pentru final, acaparată de stil și narațiune, I didn’t see it coming. Am fost cititorul naiv, musca prinsă în pânza de păianjen. Șoc, adrenalină la maxim și zâmbetul larg de pe față când am realizat că mă izbise.
Rewind. Mă întorc la început. Într-un spațiu de oriunde și de nicăieri (căci n-avem indicatori clari ai zonei, McEwan dându-ne, poate, de înțeles că povestea este universală), într-un cartier izolat, împânzit de case demolate și clădiri abandonate în urma unui incediu, este plasată o casă veche, locuită de o familie cu șase membri – tatăl și mama, împreună cu patru copii (Julie, Jack, Sue și Tom, în ordine descrescătoare ca vârstă). Casă care are în construcție, așa cum și titlul o sugerează, o grădină de ciment – tatăl, sătul de buruieni, decide să cimenteze aleile din jurul casei, chiar dacă soția lui, de obicei calmă și liniștită, este profund nemulțumită de intenție și insistă ca sacii să fie restituiți.
Izolarea se trage însă și din stilul de viață al familiei, care nu primea vizite, nu avea rude apropiate.
”Nu ne vizita absolut nimeni. Nici mama și nici tata, atunci când trăia, nu aveau alți prieteni în afara familiei. Fuseseră amândoi singuri la părinți, iar bunicii mei erau cu toții morți. (…) Nu exista nici măcar un lăptar pe strada noastră. Din câte îmi aminteam, ultimii oameni pe care-i văzusem fuseseră brancardierii care-l luaseră pe tata” (p. 26).
Naratorul este Jack, cel de-al doilea copil al familiei, care își începe povestirea la vârsta de 14 ani și o va încheia la 15 (are ceva dintr-un Holden din De veghe în lanul de secară). În numai câteva pagini, aflăm de aversiunea pe care o are față de tatăl său, ”un om fragil, irascibil și cu idei fixe”, cel care ia peste picior defectele tuturor membrilor familiei sale și reușește să enerveze pe toată lumea. Momentul narațiunii îl amintește, ca o umbră, ca un model patern improbabil. De altfel, curând ni se relevă că este mort în urma unui infarct. Curând, după moartea soțului, și mama intră într-o depresie și cade la pat. Este îngrijită mai ales de Julie care, la 17 ani, va fi prima care va afla de boala mamei – cancer – și-i va fi alături, urmând ca, la moartea ei, să devină mama-surogat.
Cum Sue (13 ani) și Tom (6 ani) sunt mai mici, cei care vor lua decizii majore în ceea ce privește soarta lor vor fi Jack (de acum tatăl-surogat) și Julie. Deloc surprinzător, orfanii se gândesc că, pentru a rămâne împreună și a nu fi împărțiți la familii adoptive sau case de copii, trebuie să ascundă de ceilalți, de lumea de afară dispariția părinților. Jack și Julie recurg la primul gest care ne șochează: își îngroapă mama într-un cufăr din pivniță, acoperind-o cu cimentul rămas de la grădina neterminată de tată. Scena intrării în camera mamei, a transportului ei în pivniță, a turnării cimentului peste este macabră, construită din fraze scurte, excelent gradată, grotescă, ce să mai, te cam trec fiorii.
Prima parte a romanului, formată din cinci capitole, se încheie cu scena despre care vă spuneam. Sigur, presărate toate cu detalii și descrieri succinte, dar puternice, din viața de familie, din jocurile de descoperire a sexualității – Jack începe să se masturbeze în ziua în care tatăl său moare; Jack și Julie în rolurile de medici, iar Sue în cel al pacientei, dezbrăcată și analizată în amănunt de frații ei; Tom, copilul dependent de prezența și atenția mamei etc.
Cea de-a doua parte debutează cu o secvență din trecut când cei patru au experimentat, pentru prima dată, sentimentul libertății, al traiului singuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu siguranța întoarcerii la normal. Lucru care devine imposibil în prezent, libertatea de a face orice le trece prin cap devine apăsătoare, mai ales că ceilalți nu știu despre ea și trebuie să mențină aparențele.
Ce face Ian McEwan cu patru copii-adolescenți orfani care sunt nevoiți să aibă grijă de ei înșiși, de secretul lor și de casa în care locuiesc? Îi întoarce la instincte primare, îi studiază, îi pune în situații-limită – lucru care-ți aduce aminte, fără să vrei, de un Împărat al muștelor (William Golding) în versiune restrânsă și pe aceeași linie de rudenie.
Jack este nemilos în relațiile cu surorile lui (deși încă are o legătură de nepătruns cu sora mai mare, Julie), ajunge să se preocupe de sine și de plăcerile propriului corp (masturbându-se cât e ziua de lungă), renunțând, spre oroarea acelorași surori, la orice formă de îngrijire corporală. Julie îi calcă cumva pe urme, descoperindu-și puterea de seducție și senzualitatea, încurcându-se cu un tip mai mare, jucător de biliard – este cea care va primi, în casă, pe celălalt, fapt ce va duce la deconspirarea secretului familiei – și fiind, în același timp, mamă pentru Tom. Sue se va refugia în lecturi și în scris – îi va scrie, în jurnal, mamei moarte. Iar Tom va regresa, dorindu-și mai întâi să fie fetiță (dorință îndeplinită de surori, care-i croiesc rochițe pe măsură și-i dau peruci), iar apoi bebeluș – capriciu satisfăcut de Julie, care va ajune să și mimeze alăptatul. Ei bine și, de aici încolo, lucrurile iau o întorsătură care a stârnit un scandal monstruos în Anglia la publicarea cărții și care te marchează și acum, în plin secol XXI.
Iată, McEwan dă o lovitură magistrală nu neapărat prin subiect – incestul nu e o temă nouă … -, ci prin conținut, formă, gradare, tensiune și, respectiv, eliberare, printr-o secvență a unui act sexual comis între un frate și o soră, pasaj atât de puternic psihologic încât ajungi să-l resimți fizic. Totul împachetat fără a arăta cu degetul, fără a emite o morală, fără a judeca.
Un mini-roman (are doar 187 de pagini) incredibil de bun, pe care l-am savurat până la punctul final. Este totuși, pentru cei care au un stomac puternic și o obsesie pentru stil.
Puteți comanda cartea de pe librăria online Cărturești la prețul de 19,95 lei – aici. Dacă introduceți condul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.