Tag: straniu

Liniștea de dinaintea furtunii: ”Grădina de ciment”, de Ian McEwan – o carte stranie, șocantă, excelentă

Scriu câteva rânduri despre romanul de debut al lui Ian McEwanGrădina de ciment (Editura Polirom, ediția a doua, 2009, traducere de Dan Croitoru), mânată de dorința de a vă împărtăși bucuria descoperirii unei cărți excelente, șocante și stranii în același timp. Cu regretul că nu am ajuns mai devreme la volumul acesta al scriitorului britanic (deși, dacă stau bine să mă gândesc, poate că e mai bine așa).  Citeşte tot articolul

Esențe tari în sticluțe mici – Pășunile Raiului de John Steinbeck

Pășunile Raiului, cea de a doua carte a lui John Steinbeck, a apărut în 1932 – cu mult, iată, înaintea scrierilor care l-au consacrat pe autorul american, Şoareci şi oameni  (1937), Fructele mâniei (1939) sau Iarna vrajbei noastre (1961) – și nu a avut cine știe ce succes de critică, ba chiar a trecut neobservată. Pe nedrept s-a întâmplat așa, căci această mică bijuterie - un miniroman alcătuit din douăspezece povestiri care au în centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pășunile Raiului, ținut plasat în Monterey, California, regiunea natală al autorului – impresionează prin stranietatea și profunzimea întâmplărilor surprinse de romancier cu un aer resemnat și nostalgic. Citeşte tot articolul

Rănile realităţii, vindecate prin fantastic. Haruki Murakami, „Cronica păsării-arc”

Dintre romanele lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc (1994) reuşeşte cel mai bine să inducă o senzaţie de stranietate la toate nivelurile şi încă din primele pagini. Totul pare a fi de pe altă lume – o lume văzută parcă prin lentila distorsionantă a unui iluzionist –, cu alte reguli şi chiar cu alte legi fizice. În acest roman, nu se poate delimita lumea reală de cea ficţională, căci aşa-zisa realitate nici măcar nu mai are reprezentanţi, aşa cum se întâmplă totuşi în alte cărţi ale sale. În Cronica păsării-arc, toate personajele par a fi absorbite într-o dimensiune în care nimic nu este ceea ce pare şi din care o întoarcere nu este posibilă, căci nu există acel altundeva al „normalităţii”. Totul este supus imprevizibilului, iar personajele trebuie să se adapteze rapid evenimentelor ce le dau peste cap existenţa. Abia în IQ84, cel mai recent roman al său, Murakami va mai explora atât de îndrăzneţ şi de complex un tip de fantastic ce nu este nici realism magic, nici SF tehnicist, ci o scriitură în care oniricul şi fabulosul se întreţes pe un fundal al contemporaneităţii, ce pare că poate îngloba atât rutina, banalul, cât şi extraordinarul. Citeşte tot articolul