“What a Carve Up!“, romanul satiric cu care Jonathan Coe devenea, la jumătatea anilor ’90, preferatul atâtor cititori, a fost temă de design de carte (alături de “The Outsiders” de S.E. Hinton) la ediția din acest an a concursului Penguin Random House Design Award (luna iunie), organizat de respectata editură britanică Penguin Random House. Acțiunea romanului – care se construiește în jurul unei familii fictive Winshaw și care este în fond o satiră la adresa politicii britanice din timpul guvernului conservator condus de Margaret Thatcher în anii ’80 – a provocat mulți studenți la design, care au venit cu propuneri extrem de curajoase pentru coperta acestei cărți.
Premiul cel mare a fost câștigat de Ellen Rockell (studentă la Norwich University of the Arts), care a propus un concept 3D, planul unei locuințe cu delimitări clare și umbre puternice, care sugerează misterul, ce planează în fond și asupra personajelor lui Coe, dar și diverențele de clasă și implicit de putere din perioada la care face referire cartea. Pe site-ul personal al artistei, care a primit premiul chiar de la autor, puteți vedea câteva fotografii despre cum au fost realizate ilustrațiile copertei.
Idei cool, layout-uri bine gândite, simțul culorii bla bla bla….mă rog, felul în care a perceput fiecare concurent romanul lui Jonathan Coe și modul în care l-a sugerat doar prin câteva imagini sunt surprinzătoare. Nu o să vedem în librării “What a Carve Up! îmbrăcat în toate aceste hăinuțe sugestive (cel puțin, editura nu specifică acest lucru) însă talentații câștigători au primit ceva bănuți pentru asta iar cel recompensat cu premiul întâi beneficiază de un stagiu de pregătire în cadrul editurii. E ceva, nu:)?
Surse foto: nua.ac.uk, penguin.co.uk, blogs.independent.co.uk, thejkreview.wordpress.com