Una din copertele inițiale

What a Carve Up!“, romanul satiric cu care Jonathan Coe devenea, la jumătatea anilor ’90, preferatul atâtor cititori, a fost temă de design de carte (alături de “The Outsiders” de S.E. Hinton) la ediția din acest an a concursului Penguin Random House Design Award (luna iunie), organizat de respectata editură britanică Penguin Random House. Acțiunea romanului – care se construiește în jurul unei familii fictive Winshaw și care este în fond o satiră la adresa politicii britanice din timpul guvernului conservator condus de Margaret Thatcher în anii ’80 – a provocat mulți studenți la design, care au venit cu propuneri extrem de curajoase pentru coperta acestei cărți.

Premiul cel mare a fost câștigat de Ellen Rockell (studentă la Norwich University of the Arts), care a propus un concept 3D, planul unei locuințe cu delimitări clare și umbre puternice, care sugerează misterul, ce planează în fond și asupra personajelor lui Coe, dar și diverențele de clasă și implicit de putere din perioada la care face referire cartea. Pe site-ul personal al artistei, care a primit premiul chiar de la autor, puteți vedea câteva fotografii despre cum au fost realizate ilustrațiile copertei.

Coperta What a Carve Up!Două cuțite negre și o pereche de buze roșii sunt elemetele sexi, extrem de sugestive pe care Billy Fenton (de la University Campus Suffolk), recompensat cu premiul al doilea, le-a folosit pentru a surprinde un anume moment din acțiune: dubla crimă a cărei autoare este Tabitha Winshaw, femeia care-și petrece mare parte din viață într-o instituție de boli nervoase și care ajuge să distrugă hidroavionul în care se afla împreună cu Michael Owen, tânărul romancier pe care-l angajase să scrie istoria familiei.

Coperta carte Jonathan CoeMunca de documentare pe care o face Michael Owen în ceea ce privește familia Winshaw este aspectul asupra căruia s-a oprit Paul Garrett (University of Bedfordshire), câștigătorul locului al treilea, care a sugerat, printr-un fel de pictograme, toată această investigație în care fiecărui personaj îi este rezervat câte o secțiune.

Jonathan Coe concept copertăTonul misterios al cărții, fragilitatea familiei Winshaw, defectele fiecărui personaj în parte i-au inspirat și pe ceilalți concurenți aflați pe lista scurtă a preferaților, care au imaginat copertele ca pe un album cu poze de familie, ca pe un colaj cu stripteuze, ca pe o casetă VHS sau ca pe un horror-comedy gen “What A Carve Up!“, filmul care a inspirit de altfel cartea lui Coe.

Propuneri copertă carte Jonathan Coe

Idei cool, layout-uri bine gândite, simțul culorii bla bla bla….mă rog, felul în care a perceput fiecare concurent romanul lui Jonathan Coe și modul în care l-a sugerat doar prin câteva imagini sunt surprinzătoare. Nu o să vedem în librării “What a Carve Up! îmbrăcat în toate aceste hăinuțe sugestive (cel puțin, editura nu specifică acest lucru) însă talentații câștigători au primit ceva bănuți pentru asta iar cel recompensat cu premiul întâi beneficiază de un stagiu de pregătire în cadrul editurii. E ceva, nu:)?

Surse foto: nua.ac.ukpenguin.co.ukblogs.independent.co.ukthejkreview.wordpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *