Tag: mister

Una din copertele inițiale

Chipuri noi pentru cartea lui Jonathan Coe, “What a Carve Up!”

"What a Carve Up!", romanul satiric cu care Jonathan Coe devenea, la jumătatea anilor ’90, preferatul atâtor cititori, a fost temă de design de carte (alături de "The Outsiders" de S.E. Hinton) la ediția din acest an a concursului Penguin Random House Design Award (luna iunie), organizat de respectata editură britanică Penguin Random House. Acțiunea romanului – care se construiește în jurul unei familii fictive Winshaw și care este în fond o satiră la adresa politicii britanice din timpul guvernului conservator condus de Margaret Thatcher în anii ’80 – a provocat mulți studenți la design, care au venit cu propuneri extrem de curajoase pentru coperta acestei cărți. Citeşte tot articolul

Vrăjitoriile animate ale lui Harry Potter

Recunosc că nu am citit niciuna dintre cărţile seriei Harry Potter, iar în ceea ce priveşte adaptările cinematografice, am văzut un singur film. N-aş vrea să înţelegeţi de aici că nu-mi plac cărţile din genul fantastic, e vorba doar de faptul că au apărut prea târziu pentru mine, la vârsta pe care o aveam la momentul publicării lor nu prea mă mai simţeam atrasă de poveşti cu copii vrăjitori. Citeşte tot articolul


Viața însăilată, puterea cuvintelor și realismul magic în ”Inima cusută” de Carole Martinez

Am citit pe nerăsuflate Inima cusută, romanul de debut al unei profesoare de franceză trecută de 45 de ani, Carole Martinez. Cartea a fost publicată la Paris în 2007, iar la noi trei ani mai târziu, după ce ecourile apariției romanului au împânzit Franța, la editura Vellant, în traducerea Geaninei Tivda. Parcursul profesional al lui Carole Martinez te uimește: chelneriță, fotograf, actriță, regizoare și, în cele din urmă profesoară de limba franceză. În 1999 publica, pentru prima oară, o carte pentru copii, Le cri du livre. La 8 ani după aceea, intră pe ușa din față a literaturii franceze cu romanul Inima cusută. Așadar, cartea a fost recompensată cu premiile Ouest-France - Etonnants Voyageurs din Saint Malo, Emmanuel-Roblès, premiul cititorilor din Blois, Renaudot des lycéens 2007, Bourse de la découverte 2007 de la fondation Prince Pierre de Monaco, Bourse Thyde Monnier. Citeşte tot articolul

Dan Brown, Inferno, o călătorie prin iadul condiţiei umane

Al patrulea roman din seria aventurilor profesorului Robert Langdon, fără a se dezminţi de stilul fără stil al lui Dan Brown, e străbătut de o neaşteptată abordare umanistă; şi nu este vorba atât de discuţia artistică, renascentistă, prezentă şi aici, ca şi în episoadele I şi II, cât, mai important, de subiectul etic şi filosofic al umanismului şi, mai ales, al ramurii sale mai noi, mai controversate, transumanismul. Citeşte tot articolul


Orele îndepărate şi din nou despre cititul de plăcere

Am citit Orele îndepărtate cu o plăcere care mi-a amintit de verile lungi de cînd eram mici şi trăiam direct în cărţile pe care le citeam la umbră, pînă la ameţeală. Am dat peste o poveste în care se descoperă şi se tot descoperă cîte ceva: e despre o carte din copilăria unei întregi generaţii, Omul noroaielor, e cu un castel din Estul Angliei, cu trei surori bătrîne care încă îl locuiesc şi cu fată care dă peste nişte secrete foarte vechi. Da, are ceva gotic, deci ceva de împrumut, ceva de inimă albastră şi  în acelaşi timp ceva foarte, foarte  nou. Citeşte tot articolul

“Marina” de Carlos Ruiz Zafón sau căutătorii de adevăr

Doi adolescenți ce fac pe Sherlock Holmes, femei cu frumuseți răpitoare, bestii înfricoșătoare, vise spulberate, adevăruri care aduc moartea. Sunt ingredientele unui cocteil a cărui rețetă a fost scrisă de spaniolul Carlos Ruiz Zafón (autor al unor bestseller-uri internaționale precum “Umbra vântului”, Palatul de miazănoapte - cronică sau Prizonierul Cerului - cronică) și care poartă numele “Marina”. Apărut de curând la Polirom, într-o nouă ediție (colecția "Actual"), romanul – ultimul dintr-o serie de cărți pentru adolescenți și preferatul scriitorului – are de toate, după cum scrie “The Philadelphia Inquirer”: “dragoste, mister, răzbunare și, mai important decât orice, o poveste construită magistral”. Citeşte tot articolul

Seducţia lecturii – de la delectare la puterea de control. Mikkel Birkegaard, „Biblioteca umbrelor”

Când ne gândim la literatura nordică, ne vine în minte mai întâi genul poliţist sobru, bine construit, de apreciat prin modul în care revigorează un domeniu intens speculat. Aşa că atunci când am început romanul Biblioteca umbrelor, mă aşteptam la un thriller de acest gen, deşi celălalt roman al lui Mikkel Birkegaard, Condamnat la moarte, se remarca printr-o structură vizibil diferită – fără a fi dark, Condamnat la moarte reuşea să îmbine armonios suspansul tipic  unei cărţi poliţiste cu fluiditatea unui roman fantasy. Dar Biblioteca umbrelor (Libri di Luca), care e romanul său de debut (2007), nu se mai apropie nici măcar prin atmosferă de thrillerele nordice, ci de misterul şi poezia din cărţile italianului Eco (de altfel, Jon, personajul central al cărţii, este pe jumătate italian). Citeşte tot articolul

„Misterul Sebastian”, spectacol-document

Când am citit cuvântul „mister”, asociat lui Mihail Sebastian, nu am fost surprinsă şi nici nu mi s-a părut că e o strategie de promovare, căci multe lucruri legate de această figură aparte a interbelicului românesc sunt învăluite în mister: de la felul în care a reuşit să îşi păstreze demnitatea şi chiar încrederea în oameni, în plină furie legionară, şi până la momentul morţii sale – călcat de un camion, pe 29 mai 1945, chiar când se ducea să  ţină prima lecţie de literatură franceză la Universitatea Liberă Democratică. Aşadar, acesta este misterul pe care spectacolul-document „Misterul Sebastian” (care a avut premiera la Teatrul Odeon, pe 18 noiembrie) îl aduce în lumina reflectoarelor, alături de unul mai degrabă de ordin literar: cum a fost posibilă premiera, pe 1 martie, a spectacolului „Steaua fără nume” (în regia lui Soare Z. Soare, la Teatrul Alhambra) într-o perioadă în care evreii nu mai aveau drept de semnătură şi nici să profeseze în anumite domenii: chiar şi prin soluţia de a apela la semnătura falsă a lui Victor Mincu, riscurile tot erau uriaşe. Citeşte tot articolul

Sanctus sau codul lui Simon Toyne

Vă mai aduceți aminte frenezia Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown? La început a fost curiozitatea, apoi a venit moda, iar mai târziu a apărut și filmul. La un moment dat aveai senzația că e peste tot și că nebunia nu se va sfârși niciodată. Indiferent că v-a plăcut ori ba, același sentiment vă va încerca citind şi romanul Sanctus al lui Simon Toyne.

Comparaţia este aproape inevitabilă  încă de la primele pagini ale cărţii devenite bestseller mai întâi în Marea Britanie, ţara de origine a autorului, iar apoi în alte încă 23 de ţări unde momentan a fost tradusă. Deşi a văzut lumina tiparului abia anul acesta, Sanctus deja face înconjorul lumii, iar noi îi prevedem un destin similar cu cel al Codului antemenționat.

Citeşte tot articolul


Noapte albă, de Asa Larsson

Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Citeşte tot articolul


The Raven: despre ultimele zile ale lui Edgar Allan Poe

Că vă place sau nu Edgar Allan Poe, sunt sigură că vă tentează să-l vedeţi jucat de John Cusack (High Fidelity, Identity, Being John Malcovich) într-un nou film. În altă ordine de idei eu chiar vreau să-l văd, mai ales că filmul promite, şi aici de reţinut că e regizat de James McTeigue (aka regizorul lui V for Vendetta), să nu fie doar un thriller, ci să aducă pe peliculă elementele de macabru, cu mister şi poezie, ale maestrului Poe. Citeşte tot articolul