Romanele polițiste sunt, în general, cenușăresele literaturii. Cât am fost studentă la Litere erau exemplul prin excelență al literaturii proaste, în ideea că erau cărți ce mizau pe suspans și intrigă, nu pe frumusețea scriiturii. Ăsta a fost, probabil, și motivul pentru care vreme îndelungată nu am citit cărți polițiste, thrillere sau horror.

Am început să citesc romane polițiste oarecum din întâmplare: acum câțiva ani voiam să-mi cumpăr un ebook, să văd cum mă simt citind cărți electronice, și mi-am cumpărat trei romane de Andrea Calogero Camilleri în format mobi: Excursie la Tindari, Forma apei și Câinele de teracotă. În tot atâtea zile le-am citit pe nerăsuflate și, apoi, an de an, aveam obiceiul să le recitesc.

Camilleri a fost prima mea revelație că literatură polițistă poate însemna și literatură bine scrisă (uneori chiar foarte bine scrisă) și că merită să i se dea o șansă. De atunci, au urmat și alte cărți și alți autori, dar, până acum, Camilleri este singurul pe care simt nevoia să-l recitesc din timp în timp. Mă amăgesc spunând că citesc doar un mic fragment, cât să-mi aduc aminte și, înainte să-mi dau seama, nu mai pot lăsa cartea jos până nu o termin și apoi încep încă una și încă una.

Săptămâna trecută am citit două mici romane polițiste, excelente amândouă – Ucigașul din mine, de Jim Thompson și Valetul de Pică, de Joyce Carol Oates –,  și, cuprinsă din nou de febra polițistelor, m-am gândit că poate n-ar fi rău să vorbesc puțin despre genul acesta pe nedrept considerat literatură minoră și să fac o mică listă cu volumele care mi-au plăcut cel mai mult. După cum o să se vadă și mai jos, în general nu intriga polițistă m-a atras, ci, mai degrabă, scriitura și psihologia personajelor. Și ăsta e, probabil, motivul pentru care din ea lipsesc doi mari maeștri ai genului: Agatha Christie (nu m-au convins niciodată personajele și intrigile ei, deși scrie, într-adevăr, bine) și Arthur Conan Doyle (Sherlock Holmes e simpatic, dar nu e genul meu de detectiv).

Evident, lista este subiectivă și mai este, de asemenea, deschisă, așa că orice alte recomandări și impresii sunt binevenite și vă invit să lăsați și voi comentarii cu alte titluri.

 

andrea-camilleri---rabdarea-paianjenului-lat1024pxSeria Comisarul Montalbano, de Andrea Calogero Camilleri

Cum ziceam și mai sus, sunt iremediabil îndrăgostită de Salvo Montalbano și, mai ales, de scriitura lui Camilleri. Cu acțiunea situată în Sicilia însorită, cu personaje originale și pitorești, mult umor și ironie, romanele lui Camilleri sunt lectura perfectă pentru vacanță, pentru călătorii sau pur și simplu pentru serile în care simți nevoia să te detensionezi cu o carte bună, dar ușoară. Intriga polițistă este bine construită de fiecare dată, însă pe mine nu asta mă ține cu sufletul la gură, ci limbajul și psihologia personajelor. Montalbano este un detectiv excelent, cu intuiții surprinzătoare, umanist și idealist, ciufut și morocănos, burlac convins și, totodată, nebunește îndrăgostit de etern-logodnica sa, Livia. În ceea ce privește limbajul, măiestria scriiturii lui Camilleri este dublată de măiestria traducerii în limba română realizată de Emanuel Botezatu (cu atât mai de apreciat cu cât traducerea nu este făcută din italiană, ci din siciliană). Până acum au apărut șapte volume în română și se pare că vor urma și altele: Excursie la Tindari, Forma apei, Câinele de teracotă, Hoțul de merinde, Sunetul viorii, Mireasma nopții și Răbdarea păianjenului.

 

sora-cea-mica-editia-2013_1_produsSeria Philippe Marlowe, de Raymond Chandler

Raymond Chandler a fost cea de-a doua mea mare iubire polițistă. Philip Marlowe este prototipul perfect al detectivului particular american jucat de Humprey Bogart: îmbrăcat într-un costum închis și cu o țigară în colțul gurii, se plictisește într-un birou prost luminat până intră pe ușă o blondă cu chipul ascuns de borurile unei pălării, spunând că are nevoie de ajutorul lui. Urmează apoi vedete de la Hollywood, gangsteri, polițiști corupți, crime și dispariții inexplicabile, baruri întunecoase, cluburi de noapte și bordeluri, droguri și gloanțe zburând peste tot. La fel ca și Camilleri, și la Chandler intriga polițistă este dublată de frumusețea povestirii și de accentul pe psihologia personajelor. La Editura Nemira au apărut mai multe romane de Chandler (Sora cea mică, Somnul de veci, Doamna din lac, Adio, iubito) sau antologii de povestiri (Voi aștepta, Sânge spaniol, Regele în galben).

 

kerr_1Seria Berlin Noir, de Philip Kerr

Înainte să citesc cărți despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, seria „Berlin Noir” a lui Philip Kerr a fost cea care m-a făcut să înțeleg mai bine atmosfera și viața din Germania nazistă. Bernhard Gunther este prototipul detectivului particular dur și cinic, aparent neimplicat în cazurile sale, dar, în fapt, un luptător pentru dreptate, onest și mărinimos. Cazurile sale se împletesc cu personaje și realități istorice: de la acoliți ai lui Hitler, precum Goering și Himmler, la membri ai SS și Gestapo sau ai serviciilor secrete americane, la oameni nevinovați obligați să supraviețuiască în Germania nazistă. Seria „Berlin Noir” e formată din trei romane de atmosferă, excelent scrise și cu personaje foarte bine construite: Toporași de martie (cu acțiunea plasată în Berlin la începutul ascensiunii lui Hitler), Criminalul din umbră (Germania anului 1938) și Recviem german (evenimentele se petrec la câțiva ani după terminarea războiului). Tirajul a fost, însă, epuizat, așa că vă recomand o vizită la bibliotecă dacă vreți să faceți cunoștință cu genialul Bernhard Gunther.

 

2120Seria Millenium, de Stieg Larsson

Millenium-ul lui Stieg Larsson este considerat a sta la baza succesului din ultimii ani a literaturii scandinave polițiste. Cartea a cunoscut un succes mondial, a fost ecranizată (în două versiuni chiar: una suedeză – după părerea mea, cea mai bună, și una hollywood-iană) și, anul trecut, a apărut și un nou volum, realizat după însemnările lui Larsson. Nu știu de ce, dar ani de zile subiectul seriei Millenium nu mi s-a părut interesant, așa că am citit-o abia când am avut-o ca temă pentru clubul de carte Nordic Noir. Și atunci nu am avut încotro și a trebuit să recunosc că nu degeaba a fost un succes internațional. Larsson este un foarte bun scriitor, dar un și mai bun psiholog. Iar duetul Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist este irezistibil.

Există însă o anumită violență dură în cărțile sale (cum este și în seria Berlin Noir, de altfel) care le-ar putea face puțin mai incomode. Spun violență dură, deși poate părea o exprimare tautologică, pentru că violență există în toate cărțile polițiste, însă seriile astea două, Berlin Noir și Millenium, au ceva în plus, ceva ce-ți strânge stomacul și te face să nu mai dormi așa de bine noaptea după ce ai închis cartea. Iar genul ăsta de violență e de găsit în întreaga literatură polițistă scandinavă. Ceea ce e chiar un paradox, având în vedere faptul că aceste țări sunt considerate a fi printre cele mai civilizate din lume.

Seria are trei volume, Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul, Castelul din nori s-a sfărâmat, și, cum spuneam, de curând a apărut și o continuare făcută de David Lagercrantz, Prizonieră în pânza de păianjen.

 

harry-quebertAdevărul despre cazul Harry Quebert, de Joël Dicker

Revelația anului editorial 2012 în Franța (a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, o distincție surprinzătoare având în vedere că este vorba de un roman polițist), Adevărul despre cazul Harry Quebert este, pentru mine, unul dintre cele mai bune exemple că un roman polițist poate fi un roman foarte bine scris și care să nu se bazeze doar pe intrigă și suspans. Dincolo de intriga polițistă (excelent construită, nu știu pe nimeni care să se fi prins cine e criminalul înainte să-i spună autorul mură-n gură), este un foarte bun roman despre literatură, despre pasiunea scrisului, despre blocajul paginii goale, despre talent și despre scriitură. Poate fi asemănat și cu un palimpsest postmodern în care diferite teme și scriituri se suprapun, iar cititorul trebuie să reconstruiască singur eșafodajul narativ. De exemplu, una dintre supratemele romanului este Lolita lui Nabokov, dar felul în care este reconstruită este nou și original. Mi-a plăcut mult romanul lui Dicker, l-am și recitit și, deși știam deznodământul și criminalul, tot mi-a făcut plăcere și a doua lectură. În curând, va apărea în limba română și ultimul roman al scriitorului elvețian, Le Livre des Baltimore, lansat anul trecut în septembrie.

 

bookpic-ucugasul-din-mine-37888Ucigașul din mine, de Jim Thompson

Romanul lui Jim Thompson, un clasic al literaturii polițiste americane (ecranizat de două ori, odată în 1974 și, mai recent, în 2010) nu face parte dintr-o serie, însă face parte dintr-o colecție noir extrem de interesantă: Paladin Black Pocket. Ucigașul din mine este prima carte pe care am citit-o din această colecție, însă mai mulți prieteni cititori mi-au spus că și restul sunt la fel de bune și merită citite.

Narat la persoana I, din perspectiva lui Lou Ford, ajutor de șerif într-un orășel texan, Ucigașul din mine este roman polițist și, deopotrivă, un foarte bun roman psihologic, tema psihologică fiind chiar mult mai interesantă decât cea polițistă. Excelent scris, e genul de carte pe care nu o mai poți lăsa din mână până nu o termini, deși e clar ca bună-ziua de la început cine e criminalul. De fapt, e genul de carte polițistă în care nu contează cine e criminalul și în care nu stai până la penultima pagină ca să afli că e fix personajul ăla la care nu te-ai fi gândit nici o clipă. E o carte care încearcă să intre în mintea criminalului pentru a descoperi nu atât motivul crimei, cât modul în care funcționează mintea sa și motivațiile pe care și le oferă pentru a-și justifica faptele.

 

cl29_valetul_de_pica_de_joyce_carol_oatesValetul de pică, de Joyce Carol Oates

Închei lista cu Valetul de pică, de Joyce Carol Oates, o carte abia apărută în limba română și scrisă de una dintre cele mai talentate și mai cunoscute scriitoare americane contemporane. Deși mi-am cumpărat, de-a lungul timpului, mai multe cărți semnate de Joyce Carol Oates, nu citisem până acum nici una. Am început cu Valetul de pică pentru că, deh!, era nouă și, în plus, abia terminasem Ucigașul din mine și mai aveam chef de o polițistă.

Joyce Carol Oates scrie magistral, iar romanul, deși are o intrigă polițistă foarte bine construită, nu este genul în care e important să descoperi criminalul, ci asiști, am putea spune, la „nașterea unui criminal”. Un fel de Dr. Jekyll și Mr. Hyde, personajul principal este un scriitor de succes care scrie atât cu numele adevărat (romane polițiste, „curate”, în care binele învinge și răul e pedepsit; un „Steven King al gentlemanilor” cum îl numise presa literară), cât și sub pseudonimul Jack of Spades (Valetul de pică). Cartea are două fire narative principale: unul urmărește felul în care o idee se poate insinua obsesiv în mintea cuiva până la a prelua întregul control și o discuție extrem de interesantă despre literatură, talent, originalitate și furt intelectual. Ca și Adevărul despre cazul Harry Quebert, intriga polițistă este foarte interesant completată de un meta-roman.

 

Așadar, sfatul meu este să dați o șansă literaturii polițiste: veți avea ocazia să fiți surprinși de profunzimea lor și de povești foarte frumos scrise.

 

Sursă imagine principală

6 comentarii
  1. Pingback: Ce au scris BookBlogerii în aprilie 2016 - Cărţi care contează

  2. AvatarNataliaB

    Dintre autorii romani contemporani, din perioada 1989 – 2016, care scriu politiste care sa te tina cu cartea in mana pana la ultima pagina, ce ai recomanda?
    Pe mine ma-au impresionat in ultima perioada romanele autorului suedez Hakan Nesser (Punctul lui Borkmann, Carambole). Merita sa petreci timpul lecturand ce a scris acest autor. Pacat ca in Romania nu este atat de popular.

    Reply
  3. AvatarOvidiu Georgescu

    Am terminat Jo Nesbo, tot ce se gaseste la noi tradus, acum am trecut la Roslund & co; de ceva timp mi-am canalizat atentia pe literatura scandinava (thriler, politist, drama, etc), pe filmele lor care, fie vorba intre noi, sint chiar bune.

    Reply
  4. AvatarAntoanela

    Eu am ramas impresionata de seria Cormoran Strike de Robert Galbraith. Sunt 3 romane “Chemarea Cucului”, “Viermele de matase”, “Cariera Malefica” si autorul promite mult mai multe romane, urmatorul aparand in 2017

    Reply
  5. AvatarCărți și călătorii

    Eu din lista de mai sus am și vreau să citesc Adevărul despre cazul Harry Quebert și Valetul de pică, iar pe Chemarea cucului chiar am pusa mâna zilele trecute, dar am amânat-o. 🙂 Dacă e să fac și eu recomandări, îmi vine în minte acum o autoare suedeză, Liza Marklund, și ea de succes și cu romane ecranizate (serial: A Case for Annika Bengtzon).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *