Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Cred că romanele poliţiste cu mister şi detectivi plac în general nu pentru că satisfac cine ştie ce porniri sadice ale cititorului, ci pentru că resemnifică moartea. În ele, moartea nu mai e finalul dramatic al lucrurilor, ci începutul şi pretextul unei investigaţii pasionante. Suferinţa victimei şi a apropiaţilor ei nu mai e gratuită. Când criminalul e descoperit, totul are din nou sens, ordinea se restabileşte. În romanele poliţiste, moartea e principiul – de la ea începe totul, fără ea n-ar exista nicio poveste.

Şi probabil că romanele nordice au atâta succes şi pentru că sunt scrise de regulă într-un stil simplu şi direct, sec şi lipsit de descrieri, cu accent pe acţiune şi pe cotidian. Vezi cum sunt îmbrăcate personajele, ce maşini conduc, ce muzică sau ce feluri de mâncare preferă. Dar nu mai mult. Atenţia se îndreaptă spre relaţiile dintre oameni şi pe caracterele lor, care ar putea ajuta la rezolvarea misterului, dar nu e vorba de vreo psihologie profundă. Şi de-asta, nu le citeşti, le devorezi: autorii şi autoarele lor sunt maeştrii într-ale construirii suspansului (cu Stieg Larsson în capul listei).

Totuşi, Asa Larsson e scriitoarea mea preferată de thriller nordic tocmai pentru că depăşeşte tiparul ăsta. În Noapte albă, al doilea volum din seria Rebecka Martinsson, găseşti o problematică socială care merge de la impactul pe care-l are acceptarea femeii în cler, la importanţa pe care o are tradiţia într-o zonă aparte:  regiunea Kiruna din nordul cel mai îndepărtat al Suediei.

Povestea e traversată de firul roşu al cruzimii şi brutalităţii, dar e învăluită în permanenţă în atmosfera magică a pădurilor din locurile natale ale Rebeckăi Martinsson (şi ale Asei Larsson), populate de zâne şi de spirite. Iar în paralel cu misterul crimei din sat, se ţese povestea lupoaicei singuratice care rătăceşte prin zăpezile topite de primăvara polară.

Asa Larsson reuşeşte să le pună pe toate laolaltă şi să le susţină cu o voce specială, întunecată şi vibrantă, care mi-a rămas multă vreme în minte, ca o şoaptă în limba cea dătătoare de fiori din filmele lui Bergman.

În Noapte albă e vorba despre uciderea sângeroasă a unui personaj absolut neobişnuit: o femeie-pastor, care din interiorul unui sistem clerical care o acceptă doar pe jumătate, se luptă să le ajute pe femeile din parohia ei. Mildred organizează cursuri de auto-apărare pentru femei, le adăposteşte dacă sunt abuzate, vorbeşte pentru drepturile lor. Dar după uciderea ei, ura pe care şi-o atrăsese săpând la rădăcina vechii ordini devine limpede.

Personajele din comunitatea izolată, tulburate de lungile zile şi nopţi polare, sunt singure şi supuse unei dinamici guvernate de ciocnirea dintre tradiţie şi evoluţie. Tocmai de-asta spiritul lui Mildred, apărătoarea celor slabi, elementul perturbator al unei ordini care, sub aparenţa liniştii, îi strivea pe mulţi, continuă să-i viziteze chiar şi după moarte pe cei care au iubit-o. Şi deşi nu se face niciodată întuneric, atmosfera e sumbră. Şi cu toate că e sumbră, cumva presimţi că până şi pentru cei care suferă cel mai mult există vindecare.

Povestea e inegală, imperfect construită ca thriller şi tocmai de-asta, frumoasă. Moartea nu e aici, ca în orice roman poliţist, un simplu pretext: în spatele ei întrevezi golul ameţitor. Asa Larsson îmi place tocmai pentru că nu-i e frică de lipsa de sens, iraţional, vid şi singurătate. Şi pentru că reuşeşte să facă dintr-un thriller ceva mai mult.

2 comentarii
  1. Andra

    Foarte reusita recenzia! Din colectia asta am citit “Sacrificiul din miezul iernii” si “Ecouri de dincolo de moarte” si mi-au placut mult amandoua. Intr-adevar, scriitorii nordici au un ceva al lor, stiu sa creeze fara prea multe cuvinte o atmosfera rece, de suspans.

    Reply
  2. Pingback: Cărţi de citit atunci când plouă « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *