Tag: singuratate

Despre „Supa de pietre”, de Iulia Iordan

Știm să oferim prietenie? Dar să reparăm o prietenie stricată? Sau cum încălzim inima unui copil singur și copleșit de propriile stări? Am putea încerca o strategie mai puțin obișnuită, care aduce împreună puțină istețime, o mână de pietre bine alese și o poveste veche-veche. Citeşte tot articolul


György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul


„Trei etaje”, de Eshkol Nevo: „Nu există secrete în era modernă”

„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce este dragostea, aş fi spus: Să ştii că, într-o lume plină de minciuni, există un om complet sincer cu tine şi cu care, la rândul tău, poţi fi complet sincer, şi că între voi doi nu există decât adevăr, chiar dacă el nu este întotdeauna rostit”. – „Trei etaje”

Născut la Ierusalim în 1971, Eshkol Nevo a studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot şi psihologie la Universitatea din Tel Aviv şi deţine în prezent cea mai mare şcoală privată de creative writing din Israel. Citeşte tot articolul


Ioana Geacăr: „«Mica moarte tranzitorie» te ajută să suporți realitatea” (interviu)

Recviem pentru nuca verde apărea în toamna anului 2015 la Editura Casa de Pariuri Literare, cu o grafică a copertei realizată de Ștefan Doru Moscu. Despre Recviem pentru nuca verde, Răzvan Țupa scria: „Într-un volum în care singurele cuvinte scrise cu majuscule sunt Târgovişte, Breughel cel Bătrân sau Hieronymus Bosch şi unde nu există nici măcar o singură virgulă, reperele poeziei sunt puse la încercare, iar încercarea supremă este legătura dintre elemente aparent disparate, dintre mărci ale fragilităţii şi ipostaze brutale, o căutare expresivă în flux permanent”. Despre reperele poeziei și încercările la care sunt acestea supuse, vom afla în cele ce urmează. Citeşte tot articolul


Scene din cărți. Povestea învârtită-n cerc la nevoie – Samuel Beckett, Opere IV, „Cum e. Mercier şi Camier”

Discreția, retractilitatea și însingurarea apar nu rareori drept căi prin care omul reușește să rămână împăcat cu el însuși, să se simtă liber, să nu-și piardă omenescul. Protectivă, însingurarea înseamnă pentru mulți „oameni de hârtie” și o evadare din tăvălugul mulțimii, revoltă, discontinuitate strecurată în rutina uniformizantă, refuzul normelor, ieșire din cadru, tăcere pătrunzătoare, sincopă ce permite o privire mai limpede. Citeşte tot articolul


Un cimpanzeu și o lecție de simplificare a vieții – Yann Martel, „Munții Înalți ai Portugaliei”

Yann Martel, scriitor canadian născut în Spania, este cunoscut cititorilor români îndeosebi prin romanul Viața lui Pi pentru care a și câștigat Man Booker Prize, ecranizarea acestuia primind patru Oscaruri și Globul de Aur. În 2016, la Editura Polirom, a apărut un alt roman foarte bun semnat de Yann Martel, tradus în română de Dan Croitoru, cu titlul Munții Înalți ai Portugaliei. E un roman ciudat, la începutul căruia ne întâmpină un personaj sucit, care merge cu spatele la lume, pentru că are obiecții. Dar acesta e doar începutul, stranietatea romanului fiind cu mult dincolo de previzibil. La final, de exemplu, un bărbat învață simplificarea vieții de la un cimpanzeu. Citeşte tot articolul


Însemnări despre singurătate şi creativitate: Eugène Delacroix, Virginia Woolf şi Louise Bourgeois

În muzică, în pictură, în literatură. În mai toate artele, cineva, la un moment dat, şi-a notat în jurnal: singurătatea în faţa creaţiei. Şi invers. De acolo, pagini întregi de exploatare a propriului proces de creaţie şi-au urmat cursul. De la idee până la o primă schiţă, de la un singur pas făcut în direcţia potrivită până la capodoperă. De la ceea ce au vrut să păstreze drept gânduri până la ceea ce azi ne-a rămas drept jurnal publicat. Citeşte tot articolul

Un om cu preferințe – Herman Melville – Bartleby. O povestire de pe Wall Street

Discreția, retractilitatea și însingurarea apar nu rareori drept căi prin care omul reușește să rămână împăcat cu el însuși, să se simtă liber, să nu-și piardă omenescul. Protectivă, însingurarea înseamnă pentru mulți „oameni de hârtie” și o evadare din tăvălugul mulțimii, revoltă, discontinuitate strecurată în rutina uniformizantă, refuzul normelor, ieșire din cadru, tăcere pătrunzătoare, sincopă ce permite o privire mai limpede. Însă impasul dintre conştiinţa propriei însingurări şi conştiinţa alterităţii nu este ușor de dus prin lume. Citeşte tot articolul

Teatrul lumii este închis – „Hibernalia”, de Veronica D. Niculescu

Multe pagini de literatură română s-au scris în ultimii ani despre singurătate. De regulă, scrâșnit-revoltat sau tânguitor-întunecat. Veronica D. Niculescu scrie, însă, altfel despre singurătate. Sau, mai bine zis, scrie despre singurătatea unui altfel de om. Despre o singurătate plină de lumină și de împăcare în toată tristețea și durerea ei. În 2014, a publicat o primă cărticică numită Simfonia animalieră. În 2016, aceasta a fost continuată prin volumul Hibernalia. Astfel, nu doar una, ci două cărți mici-mici și pătrate (ca un CD, sugerată fiind și astfel muzicalitatea lor) putem lua acum în propriul mușuroi, pentru a le citi la lumina lăuntrică, așa cum își propunea autoarea acum câțiva ani. Citeşte tot articolul

Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

Hibernalia - Veronica D. Niculescu

O explorare a sinelui însingurat în „Hibernalia”, de Veronica D. Niculescu

Dacă ţi-ai dori vreodată să te retragi din faţa lumii, nu ai putea să porneşti oricum, nu ai putea să o iei pur şi simplu la fugă. Paşii, direcţia, gândurile care ţi-ar însoţi plecarea, toate ar trebui acordate şi supuse ritmului potrivit. Odată ajuns în refugiu, la adăpost, ai descoperi că întreaga pregătire pentru încetinirea vitezei atât de asurzitoare şi-a avut rostul. Citeşte tot articolul