Tag: singuratate

„Porumbelul”, de Patrick Süskind – o pasăre care schimbă destine

Porumbelul, de Patrick Süskind, a fost prima mea întâlnire cu prozatorul german și poate că a fost mai bine așa, căci am putut aprecia acest scurt și tulburător roman fără a-l compara cu nimic și fără a-l așeza în contextul mult mai celebrului Parfumul. O poveste galopantă, care se citește pe nerăsuflate în câteva ore, cartea cuprinde o zi din viața unui locuitor parizian, care și-a planificat întreaga existență și nu se mai așteaptă la cine știe ce surprize de la viitor. Citeşte tot articolul

Singurătatea – flux și reflux – în „Ziua Morților”, de Cees Nooteboom

Ce facem cu nenorocirea care ni se administrează zilnic? – este una dintre multele întrebări care se ridică din paginile romanului Ziua Morților al lui Cees Nooteboom. Autorul olandez propune aici, drept modalitate de păstrare a omenescului viu, distanțarea prin însingurare, ieșirea din cadru și, implicit, privirea aruncată înspre lume dintr-o zonă aflată în spatele scenei pe care oamenii își beau, inconștienți, porția zilnică de teroare. Dezumanizarea privirii este un lait-motiv al cărții, cauză și în același timp consecință a abrutizării: Citeşte tot articolul

Octavian Perpelea: „când trec pe roşu, mă uit şi-n stânga şi-n dreapta” (interviu)

Octavian Perpelea a văzut razele solare sau ale Lunii pe 22 iunie 1977, la București. Pînă cînd a absolvit cu glorie Facultatea de Științe Politice a Universității din București nu se știe nimic despre el. Scrie poezii. Anul trecut a debutat cu un volum de versuri la editura frACTalia. Volumul se intitulează cu dricul pe contrasens. Tot în 2015 a făcut o călătorie inițiatică la Lisabona. Iată poezia care încheie cartea lui Octavian Perpelea, Perpelea visează: Perpelea doarme / & suspină / mângâie ușor perna / din pene de găină / Perpelea are un coșmar / & i se face / pielea de găină / într-o ogradă / departe / & puii suspină. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori: linia de ruptură, vera pavlova

imaginați-vă un spațiu ocupat de babe, barabule, arpagic, dumnezo, chemări strigate și negocieri made in china. buuun. acuma imaginați-vă un rînd de mese invadate de un șir de descreierați frezați ca jack nicholson în the shining. hai la carte, nene!, ia încîntarea unchiului, frate!, avem gravitație, avem nadă și dricuri, dezmembrați & dezmembrate, nu ezita, mocofane!, vino și ia! imaginați-vă acest cor dezarticulat sonor punînd la grea încercare nervii oamenilor de treabă și veți avea o stare. imaginați-vă o brunetă cu privirile rătăcite printre copaci siberieni sau pur și simplu cu capul în palme la o fereastră iernatică și veți avea o stare. lasă aiurelile astea și pune degetele pe pix, nu-i așa? Citeşte tot articolul

Zadarnic și frumos – despre Țara Zăpezilor, de Yasunari Kawabata

Frumusețe, vremelnicie, liniște, zădărnicie, căldură, sclipire, ademenire, fărâmițare, jocul ireal al realului - sunt doar o parte dintre cuvintele-așchii în jurul cărora se încheagă universul aparte al existenței din literatura lui Yasunari Kawabata. Un scriitor ce nu încetează a surprinde prin strania artă de a smulge din amestecul vieții fărâme de frumusețe ce sclipesc mai ales în timpul trecerii lor triste. Citeşte tot articolul

Povestiri scrise de Truman Capote pe când era doar un puști

Înaintea romanelor – „Alte glasuri, alte încăperi”, „Mic dejun la Tiffany”, „Cu sânge rece” – au fost povestirile. 14 proze scurte - sau cel puțin atâtea știm că au fost descoperite anul trecut, din întâmpare, de către editorul Peter Haag pe când căuta în arhiva Truman Capote din New York Public Library fragmente lipsă din romanul său neterminat, „Rugăciuni împlinite”. Citeşte tot articolul


O capcană construită perfect – despre „Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana

Indiferenţa, pagina 116, în Fals tratat de manipulare, scris de Ana Blandiana. E pagina la care mă opresc şi la care nici nu e nevoie să-mi promit că voi reveni. Aceasta e o pauză voită, un omagiu pe care mă simt obligată să-l fac, ca şi cum continuarea lecturii cărţii devine posibilă numai şi numai dacă eu scriu, mai întâi, despre primele o sută şaisprezece pagini. Citeşte tot articolul

Yasunari Kawabata: efemerul între frumusețe și întristare

La Yasunari Kawabata e de găsit una dintre cele mai sugestive metafore ale vieţii: vînătoarea de licurici. În cadrul unui concurs, oamenii se întrec în a prinde strălucitoarele făpturi. Dintr-un turn se eliberează din cînd în cînd licurici, iar cînd se aprind, oamenii se străduiesc să-i prindă, înainte ca aceştia să atingă suprafaţa lacului. Viața - o cursă de pândă și de urmărire a efemerului. Citeşte tot articolul

Piesă pentru frate și soră, un spectacol incomod după textul lui Tennessee Williams

Mi-era dor de teatru. Tare dor. Așa că invitația la spectacolul Piesă pentru frate și soră a picat ca un semn bun - și-așa tot plănuiam să ajung la această adaptare teatrală de prin noiembrie-decembrie anul trecut, atunci când a avut premiera. Nu de alta, dar Tennessee Williams este unul dintre dramaturgii mei preferați, iar Piesă pentru frate și soră (în original, The Two-Character Play sau Out Cry) nu a mai fost montată până acum la noi, din câte știu eu - oricum, aceasta nu face parte din acele piese-vedete ale sale, precum Un tramvai numit dorință, Menajeria de sticlă, Vacanța romană a doamnei Stone, Noaptea iguanei, Dulcea pasăre a tinereții, Pisica pe acoperișul fierbinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul

Un microroman delicat: „Simfonia animalieră”, de Veronica D. Niculescu

În iunie 2014, când gradele își făceau de cap, apărea o cărticică mică, mică (mai mică decât o palmă), pătrată, cu coperte de un verde crud și cu ilustrații nemaipomenite. Uitându-te la ea, ai fi crezut că e o ghidușie, o carte pentru copii, o jucărie. Dar,  deschizând-o și citind-o, ce să vezi? Nu e. Ba dimpotrivă, e o carte pentru oameni mari, cei pe care îi incită lecturile dense, intense, delicate, pe mai multe voci, cei cărora le priește să fie proprii dirijori ai unei simfonii atipice, cărora nu le displace să-și schimbe lentilele de interpretare din când în când și să descopere, cu lupa, cârlige peste cârlige lăsate în text pentru plăcerea lor. Citeşte tot articolul

„Femei singure”, de Cesare Pavese – realism italian, singurătate, decadență și sinucidere

Dacă ieri scriam despre lumea japoneză cuprinsă în paginile de ficțiune ale lui Kenzaburō Ōe, despre natura umană, cruzimea și duritatea ei din două romane tulburătoare, astăzi trecem la o altă lume, cea italiană, tot de după război, dintr-un roman realist al altui scriitor important din secolul XX, Cesare Pavese. Publicat tot de Editura Polirom de curând, Femei singure (în original, Tra donne sole, în traducerea lui Florin Chirițescu, colecția „Biblioteca Polirom. Esențial”, 168 de pagini) este un volum cu o scriitură aparte și un univers populat de singurătate (nu numai a femeilor, așa cum sugerează titlul), decadență și ultima soluție posibilă pentru o viață fără sens: sinuciderea.  Citeşte tot articolul

Despre singurătate și iluzii în “Șoareci și oameni” de John Steinbeck

În ciuda nedreptului eșec din 1932 cu The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului), John Steinbeck continuă să scrie texte mai mult sau mai puțin reușite, însă va cunoaște adevăratul succes doar în 1937, cu Of Mice and Men (Șoareci și oameni). Această scurtă proză (care a fost şi dramatizată), a cărei primă versiune a fost distrusă de Max, câinele lui Steinbeck, nu este una deloc lejeră. Titlul, Of Mice and Men, preluat dintr-un poem de Robert Burns – dintr-un vers tradus în română astfel: „Cele mai bine chibzuite planuri, de șoareci și de oameni, se duc apoi de râpă, mâhnire și durere lăsând în urma lor...” –, pare ușor ambiguu, mai ales pentru cineva care nu a citit povestirea lui Steinbeck. Citeşte tot articolul

Noapte albă, de Asa Larsson

Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Citeşte tot articolul