Vezi cum au fost ziua 1 și ziua 2

Invitaţii celei de-a treia zile de FILB (vineri, 7 decembrie) au fost scriitorii Andrew Cowan (Marea Britanie), Papp Sándor Zsigmond (Ungaria), Mátyás Dunajcsik (Ungaria) şi Mihai Mateiu (România). Moderatoarea discuţiei a fost Nadine Vlădescu.

Andrew Cowan a citit din romanul aflat în pregătire, Worthless Men – prima lectură publică, traducere de Nadine Vlădescu, Papp Sándor Zsigmond – din romanul Vieţi mărunte (traducere de Marius Tabacu), Mátyás Dunajcsik – povestirea Biblioteca tatălui meu, din volumul Plaja Balbec (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu), iar Mihai Mateiu – din volumul de proză scurtă Oameni, apărut la Casa de Pariuri literare, în 2011.

Nadine Vlădescu a început prin a-i întreba cum şi în ce măsură scrisul lor a fost influenţat de felul în care au crescut şi s-au format. Andrew Cowan a mărturisit că a crescut într-un oraş industrial, într-o familie de muncitori şi într-o casă în care erau prea puţine cărţi. De aceea – a adăugat el, scuzându-se cumva că spune asta la 52 de ani – pentru el, scrisul e mai mult o problemă de limbaj, de grijă şi stăpânire a limbajului, decât de teme:

Am simţit că limba engleză nu-mi aparţine, că ea aparţine altor oameni, unor oameni mai buni. Scriu meticulos, pentru că nu am încredere în cuvinte, cuvintele nu sunt ale mele, am impresia că nu le stăpânesc.

Mátyás Dunajcsik a spus că nici el n-a crescut într-o familie cu foarte multe cărţi, însă printre titlurile din bibliotecă erau totuşi: Thomas Mann, Marcel Proust, Sade, Ingmar Bergman. Dar aparţine unei generaţii (n. 1983) care a avut norocul să aprecieze şi să se bucure mult de avantajele cărţii şi a călătorit şi foarte mult.

Frazele mele sunt influenţate de Péter Nádas, care, l-a rândul său e influenţat mult de Marcel Proust, pe care l-a citit în germană. Iată cum toate aceste straturi contribuie la crearea unei adevărate identităţi europene.

Mihai Mateiu, la rândul său, a spus că provine dintr-o familie de profesori, dar că, la şcoală, n-avea nici o plăcere să scrie tradiţionalele compuneri; a citit în adolescenţă romane de aventuri şi poliţiste:

Mi-e greu să văd de ce, în scrisul meu, miza s-a mutat de pe acţiune pe felul în care e spusă povestea. Am scris total nepremeditat. Aşa cum unii dau cu pumnul în perete, eu m-am apucat să scriu un text.

Nici Papp Sándor Zsigmond nu ştie de ce s-a apucat de scris, mai ales că se trage dintr-o familie de medici (mama – farmacistă, tatăl – dentist) şi el însuşi ar fi trebuit să fie dentist. În adolescenţă a citi Agatha Christie şi Jules Verne şi, drept urmare, s-a apucat să scrie primele sale cinci pagini de roman poliţist, în care, la pagina 2, apărea deja o crimă…

S-a vorbit despre modul în care sentimentul locului şi al locuirii (bibliotecile, spaţiile mici,provincia engleză, provincia ardeleană ş.a.m.d.) determină scrisul, despre ponderea biograficului în actul de a scrie, după care Nadine Vlădescu i-a provocat să răspundă la o întrebare privitoare la dificultatea de a crea personaje feminine şi la ceea ce înseamnă pentru ei aşa-numita „scriitură feminină”. Spicuiesc din răspunsurile invitaţilor, memorabile sau amuzante, care au făcut deliciul serii.

Andrew Cowan:

N-am ştiut niciodată despre ce va fi cartea mea, însă am avut de la început un acut simţ al locului – e vorba chiar de locul în care locuiesc, dar văzut acum 20 de ani, şi părând astfel complet străin. Stranietatea unui loc acum familiar cred că m-a condus către un roman istoric. Pentru mine scrisul este un drum între autobiografie şi vis, un drum între ceea ce ştiu şi ceea ce pot imagina, şi totul începe mereu cu un anumit loc. Toată literatura e cumva biografică, ea îşi are mereu rădăcinile în viaţa cuiva; copacul e ficţiunea, arta, nu e o replică exactă, dar fără acele rădăcini el nu ar putea exista. Mi-a plăcut mereu să mă joc cu ambiguitatea confesiune-ficţiune.

Aproape toţi invitaţii au recunoscut că există o mai mare dificultate în a crea personaje feminine, însă, aşa cum a afirmat Papp Sándor Zsigmond – un scriitor preocupat de personajele feminine, de psihologia lor –, scriitura e dincolo de gen:

Fiecare scriitor scrie cu ochii şi empatia lui, nu e nevoie de o biologie specifică.

Mátyás Dunajcsik a povestit amuzat cum, într-un text al său, a descris un orgasm feminin, şi a fost apostrofat de prietene. Morala:

Trebuie mai întâi să întrebi.

Andrew Cowan:

Alibiul meu e că aproape toate romanele mele sunt scrise din perspectiva unui bărbat, chiar şi atunci când vorbesc despre femei.

Mihai Mateiu:

În acest volum aveam o singură proză scrisă din perspectiva unei femei, dar am eliminat-o pentru că nu mi s-a părut bine scrisă.

Una peste alta, încă o seară literară plină de veselie, vorbe de duh şi vorbe cu miez – cu scriitori buni care sunt, în acelaşi timp, oameni deschişi, ce se livrează publicului fără nici o morgă.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *